Share
Portret de tânăr model: Carina Hojda din Moisei este scriitoare, olimpică și elevă de 10

Portret de tânăr model: Carina Hojda din Moisei este scriitoare, olimpică și elevă de 10

Carina Hojda este din Moisei, recent a terminat clasa a VIII-a și este un adolescent exemplu. A câștigat doi ani la rând Olimpiada Națională de Limba Română, a publicat o carte (volumul al doilea urmează să fie publicat), iar cea mai recentă reușită este nota maximă obținută la Evaluarea Națională.

Tânăra spune că dragostea pentru cărți o are de la o vârstă fragedă, încă de atunci visând să fie o mare scriitoare.

„Pasiunea pentru literatură mi-au insuflat-o părinții mei, ȋncă din primii ani ai copilăriei, când au început să îmi citească poveşti seară de seară. Încă de la acea vârstă fragedă cărțile m-au fermecat. Odată ce am ajuns la şcoală și am ȋnvățat să citesc, ele mi-au devenit adevărați prieteni, purtându-mă pe aripile imaginației prin lumi fantastice ori de câte ori aveam nevoie să evadez din realitate şi aducându-mi zâmbetul pe buze de fiecare dată când tristețea punea stăpânire pe sufletul meu. Tot atunci am început să şi creez. Am scris câteva poveşti şi visam ca ȋntr-o zi să le public şi să devin o mare scriitoare. Chiar dacă atunci părea a fi doar o dorință inocentă de copil, mai târziu când mi-am publicat primul roman, mi-am demonstrat atât mie însămi, cât şi celorlalți, că orice vis poate deveni realitate atâta timp cât muncim pentru îndeplinirea sa şi nu ne pierdem niciodată speranța.

Am participat la Olimpiada de Limba şi Literatura Română ȋn clasele a V-a, a VI-a şi a VII-a şi m-am calificat la faza națională de fiecare dată. În clasele a V-a şi a VI-a am obținut premiul I, iar ȋn clasa a VII-a, mențiune. Am participat şi la Olimpiada de Limba Engleză ȋn clasele a VII-a şi a VIII-a şi m-am calificat la faza județeană unde am obținut mențiune şi premiul al III-lea. În clasa a VI-a am participat la Olimpiada de matematică şi am obținut premiul al II-lea la faza județeană”, a declarat, pentru DirectMM.ro, Carina Hojda.

„Ana şi Talismanul Secretelor’’

Tânăra maramureșeancă a scris cartea când avea 11 ani, iar cititorii au cerut continuarea. „Prima mea carte se numeşte „Ana şi Talismanul Secretelor’’ şi am scris-o la vârsta de 11 ani. Este o carte plină de aventură, magie şi mister dedicată copiilor cu vârsta cuprinsă între 9 şi 13 ani. Ana, personajul principal al cărții, primeşte un cadou neasteptat de ziua ei. Din acel moment viața ei se schimbă, poveştile bunicii sale devenind realitate şi toate lucrurile care până atunci păreau a fi imposibile începând să se întâmple în mod firesc. Până la urmă, Ana reuşeşte să restabilască echilibrul ȋn cele două vieți ale sale numai cu ajutorul prietenilor adevărați.

După publicarea primului roman, la cererea cititorilor mei am scris si volumul al II-lea, continuarea primului, care urmează să fie publicat cât de repede este posibil”, spune Carina.

Iubește atât limba română și engleza, cât și matematica, fizica și chimia

Era de așteptat ca la limba română să se descurce foarte bine la Evaluarea Națională, însă la matematică s-a descurcat la fel de bine, motiv pentru care a obținut 10.

„Am început pregătirea pentru Evaluarea Naționala la matematică încă de vara trecută. Am muncit foarte mult, atât cu ajutorul profesorilor mei, care mi-au fost alături cu explicații şi răspunsuri tuturor ȋntrebărilor mele, dar şi singură, rezolvând toate subiectele propuse de Ministerul Educației Naționale şi cele din diferite culegeri achiziționate. Faptul că am lucrat şi singură m-a ajutat foarte mult, deoarece am reuşit să mă evaluez, să ȋmi descopăr greşelile şi punctele slabe, să le corectez şi să mă descurc ȋn orice situație, să desluşesc rezolvările problemelor cu uşurință pe baza cunoştințelor acumulate peste ani.

Voi merge la Colegiul Național „Emil Racoviță” din Cluj, la profilul de ştiințe ale naturii. M-am gândit mult înainte să aleg acest profil și consider că aceasta este cea mai bună variantă pentru mine, deoarece voi continua să studiez atât limba română și engleză, cât și matematică, fizică și chimie, care îmi plac la fel de mult. Încă nu m-am hotărât spre ce carieră mi-ar plăcea să mă îndrept, dar mi-aş dori să continui să scriu, indiferent de ce drum voi alege ȋn viață”, mărturisește maramureșeanca.

Pusă să le dea un sfat tinerilor, Carina spune „Am observat că majoritatea tinerilor din ziua de astăzi sunt pasionați de tehnologie, uitând complet de lectură. Din punctul meu de vedere, o carte cu mireasma incomparabilă a paginilor sale gata să se deschidă oricui are nevoie de un refugiu departe de viața cotidiană, este un mod mult mai plăcut şi benefic de a-ți petrece timpul liber, decât ecranul unui calculator. Îi îndemn pe toți adolescenții să citească ori de câte ori au ocazia să pună mâna pe o carte, deoarece lectura poate opri timpul în loc, ne poate transpune în alte lumi şi ne oferă ocazia de a trăi noi aventuri ȋn pielea personajelor. Spre deosebire de un computer, o carte te poate face să traieşti cele mai profunde emoții şi te poate călăuzi ȋnspre cunoaştere, oferindu-ți prețioase lecții de viață”.

L.C.H 


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu