O călătoare spre stele: ”Rodica Pop de la prefectură”

Căutarea unui logo pentru o instituție nu e deloc o treabă ușoară, mai ales dacă privirea o îndrepți mai mult spre nivelele de sus și nu – vorba ceea – și  la ”industria pe orizontală”.   O astfel de privire onestă poate ajuta mult la soluționarea unei astfel de teme. Considerentele acestea teoretice mi-au venit în minte – fără să-mi propun așa ceva – astăzi, când ”Rodica de la prefectură”  a plecat, independent de voința ei, spre o lume mai bună. Probabil că nu a rezistat chemării surorii sale, care s-a dus acolo un pic mai devreme. Prima imagine care Rodica mi-a lăsat-o întipărită pe retină este o claie superbă de păr cârlionțat, sub care trona un zâmbet amabil, dar ferm. Și-atunci mi-am spus că această imagine ar trebui să fie logo-ul instituției subprefectului din Maramureș. Căci, dincolo de vremuri și organigrame, acest logo  – cu fermitatea lui amabilă – a funcționat impecabil între cele două birouri; de subprefect – respectiv, secretar (ulterior, redenumit tot subprefect). Rodica Pop a ajuns  la prefectură, la puțină vreme de la înființarera acestei instituții. Nu pe bază de pile, ci de performanțe, care la vremea aceea se mai luau în seamă. Rodica Pop fusese olimpică la steno-dactilografie ( o îndeletnicire pe care tot natul care tastează azi la laptop sau iPhone poate că nu o înțelege). Așa cum astăzi o medalie la olimpiada națională te înscrie direct la o facultate, cam așa s-a întâmplat atunci și cu Rodica: a înscris-o automat la postul din palatul administrativ. Ulterior, cu fondul ei de luptătoare s-a înscris și a absolvit facultatea de drept.  Și a ajuns secretara prefecturii, după ce, o vreme, a fost secretara suprefectului. Mereu a luptat. Cu necazurile vieții, cu bolile grele care i-au afectat familia și, în final, pe ea. A regretat că starea de sănătate nu i-a permis să participe la recenta lansare a cărții  Ancăi Irina Ionescu, profesoara ei de steno-dactilografie, pe care mai marii Bucureștiului au expulzat-o în Maramureș; cea care a pregătit-o pentru olimpiadă și care, poate, i-a creionat destinul.  Un destin pe care a avut grijă să-l înconjoare cu discreție.  De aceea nici n-au curs fluvii de falși ditirambi la plecarea ei din această lume. Dar n-a pierdut nimic din asta, în afară de  doza uzuală de fățărnicie administrată în astfel de situații.

De azi, Rodica Pop călătorește spre stele, chiar dacă în mai încă mai participa la ședințele de la prefectură. Vom tânji după un asemenea tip de funcționar: curat, dedicat și delicat. Nu ne-a părăsit doar un logo inspirat, ci un om foarte frumos. Și foarte rar (A. G.).