Share
În 1989, în Baia Mare, de Crăciun, ne-am luat porția de … tutun

În 1989, în Baia Mare, de Crăciun, ne-am luat porția de … tutun

O zi precum e 22 decembrie e tratată sobru, cu respectul cuvenit, cu omagii pompoase, unele doar de suprafață. Rememorarea merge, în genere, pe partea eroică a evenimentului. Există, însă, și aspecte șugubețe ale revoluției, mai ales în locurile în care nu s-au înregistrat victime, așa cum, din fericire, a fost și Baia Mare.

Astfel, la IMMUM, ședințele de partid de la organizațiile diferitelor secții se țineau conform programării, în a doua parte a lunii decembrie, chiar și după ce la Timișoara se declanșase revoluția. În aceste condiții, secretarul de partid pe întreprindere, Năprădean, a fost consultat  – chipurile – despre situația la zi. ”Tovarășul secretar, dacă membrii de partid ne întreabă în ședință ce e la Timișoara, ce să le răspundem ?” ● ”Doar poziția oficială, ce se spune la radio, televizor și în ziare” ● ”Dar colegii noștri au studenți care studiază în Timișoara și le-au spus la telefon că acolo se trage, că sunt victime. Nu-i putem minți, mai ales că – știți foarte bine – membrii de partid nu mint”.  În acel moment,  o grimasă de disperare s-a  instalat pe chipul lui Năprădean, care a oferit soluția salvatoare: ”Mă, să nu-ntrebe, să nu-ntrebe!”.

”Vă rog să-mi aprobați concediu ca să merg la revoluție”

Deși activitatea se derula ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic,  toată lumea era la curent cu evenimentele, fie de la postul ”Europa Liberă”, fie de la cunoștințele din Timișoara și București. Sesizând că e vorba de un moment de cotitură, bunul meu prieten, Ștefan Buftea (foto stânga), s-a decis să meargă neapărat la București, la revoluție. Băiat disciplinat, în 21 decembrie 1989, s-a dus la șeful său, regretatul Gunter Kulcsar (s-a prăpădit între timp, fie-i țărâna ușoară) cu o cerere de concediu în care a scris laconic: „vă rog să-mi aprobați restul de concediu din acest an, pentru a merge la revoluție”.  Pentru acele vremuri, Kulcsar a avut curajul să-i aprobe cererea. Dar Buftea nu a mai găsit bilet la trenul de seară spre București, iar a doua zi nu a mai fost cazul, căci a apărut și în Baia Mare revoluția. A fost în primul val care a intrat în Palatul administrativ și apoi a făcut parte din consiliul județean al Frontului Salvării Naționale. L-a părăsit de bunăvoie după o scurtă perioadă, spunându-mi cu amărăciune:  ”Am plecat, că acolo îs tot ăia dinainte”. A intrat în lumea afacerilor și și-a văzut de treabă. Nici prin cap nu i-a trecut să-și ia certificat de revoluționar.

”A fugit dictatorul”

Prinși cu treburile de zi cu zi, unii băimăreni au ratat emisia TVR de la prânzul zilei de 22 decembrie. Așa se face că un tătic care căuta jucării pentru copilul său a intrat la ”Universul copiilor”, din incinta magazinului ”Maramureșul” din Baia Mare. Radioul mergea tare și spunea lucruri neobișnuite pentru emisia radioului public. S-a apropiat de vânzătoare și a întrebat-o șoptit. ”Așa de bine se prinde aici «Europa Liberă» și o dați așa de tare?” ● ”Nu e «Europa Liberă», a fugit dictatorul” (cu referire la faptul că Nicolae Ceaușescu decolase cu elicopterul de pe acoperișul Comitetului Central). Ca atare, respectivul tătic nu a văzut decât în reluare secvența cu Mircea Dinescu, spunând ”fă-te că lucrezi”.

”Dă-l încolo de teatru radiofonic”

În acele vremuri, sursa principală de știri era radioul, deoarece TVR avea doar două ore de program pe seară. Este și explicația pentru faptul că mulți compatrioți au  ratat prima emisiune  – din miezul zilei – a televiziunii române, autointitulată liberă. Cum zvonurile despre revoluție circulau, unii au deschis radioul pentru a afla măcar ce se mai minte în manieră oficială. Au nimerit momentul în care și radioul public devenise liber și vorbea deschis despre evenimente. Nevenind să creadă urechilor ce auzea, un băimărean i-a spus soției. „Dă-l încolo de teatru radiofonic, mai bine închide-l”. L-a redeschis după ce vecina i-a strigat: ”Am scăpat de jug”. Și nimeni nu bănuia că ne-om pricopsi cu altele.

Jena că revoluția te prinde în concediu

Evenimentele din 1989 au venit fără să țină cont că eu eram în concediu de odihnă.  Mă conformasem regulii conform căreia pierdeai zilele de concediu în anul titular. Așa că la final de 1989, temporar nu mă aflam în câmpul muncii. Ceea ce însemna și mai puține  intoxicări,  de genul apa de la robinet e otrăvită, securiștii atacă de la Șomcuta, teroriștii vor să pună mâna pe fabrici și uzine. Sau le aflam mai târziu, când unele erau deja depășite. Mă rog, revoluția  se făcuse fără mine. Aveam deja TVR Liberă, sindicate libere, șmecherie liberă, șobolani liberi. Totul, cică, era la liber. Ne luaserăm rația de libertate. Dar, oare, ne-o lăsau teroriștii? Nu prea, trag concluzia după ce mă sună cineva din IMMUM, cu un apăsat ton de reproș. ”Bine, mă, tu stai în concediu și ne lași numai pe noi să apărăm IMMUM-ul”? ● ”De cine să-l apărăm?” ● ”Cum de cine? De teroriști. Cică vin la noapte. Vino și tu, că tot ești odihnit. Și mai adu pe cine prinzi, să fim mai mulți”.

Or veni – sau nu – teroriștii la IMMUM părea mai puțin important decât o eventuală acuzație de lașitate.  Plus jena: cum îmi permit eu să fiu în concediu în așa vremi istorice? Așa că mă conformez. Îl sun pe bunul meu prieten, Doru. O minune de om; îi spuneam gentleman-ul, fiindcă asta era. Lumea de azi poate nu înțelege, dar în acele timpuri erau prieteni adevărați, nu  „haterii” de azi. De pildă, Doru avea ”Telecolor”, eu nu, dar nu-l uram pentru asta. Știam că făcuse un an coadă  pentru televizorul color  și chiar îl admiram pentru asta. Deci, l-am sunat pe Doru, i-am prezentat situația cu IMMUM-ul vânat de teroriști și l-am întrebat dacă vine și el.  ”Hai pe la mine, să plecăm împreună” – e de acord el.

Teroriștii au simțit că vor avea o mare problemă la IMMUM

Deja simt că teroriștii au o mare problemă. Ajung la Doru acasă. Mă invită înăuntru. Toată lumea era la televizor. La televizorul color. Majoritatea românilor  a văzut revoluția la televizor, însă puțini dintre ei la unul color. Știți cum se vedea revoluția la televizorul color? Incredibil. Nu poate fi egalată nici de jocurile de artificii din zilele noastre.  Și fiindcă era revoluție – transmisă în direct -, color în cazul nostru,  și fiindcă eram liberi, Doru propune un pahar de vin bun, cum se cuvine la marile evenimente.

Ar fi fost un sacrilegiu să nu sărbătorești Revoluția victorioasă. La televizor, se trăgea color și în draci spre balcoanele Comitetului Central, cu excepția celui în care vorbea Petre Roman (de asta ne-am dat seama mai târziu).   Înseamnă că erau teroriști prin acea zonă. Aoleu, teroriștii! Or fi ajuns la IMMUM? Ne cheamă datoria. Doru  consideră că e bine să ne informăm mai întâi. Dă un telefon și i se confirmă că la IMMUM n-au ajuns teroriștii. Era trecut de 23.00 și – totală lipsă de respect – teroriștii ne-au tras țeapă. N-avea rost să dăm vrabia din mână pe cioara de pe gard.  Cu alte cuvinte, să plecăm din locul în care teroriști trăgeau – așa se vedea din fața televizorului color –, într-un loc în care ”Așteptându-l pe Godot” devenea ”Așteptându-i pe teroriști”. Mai ales că nici nu înțelegeam ce treabă ar fi avut teroriștii cu utilajele miniere dintr-un oraș care, practic, nu a avut revoluție, ci doar revoluționari.

Practic, n-a avut nici teroriști. Sau dacă a avut, au fost complet neserioși. Oricum, n-au venit în acea noapte. Nici în următoarele. Așa am ratat noi întâlnirea cu  teroriștii din decembrie 1989. Spre norocul lor. Nu și întîlnirea cu revoluția transmisă color și în direct. Spre norocul nostru.

De Crăciun ne-am luat porția de tutun

Teroriștii n-au mai venit, dar au venit primele semne firave de libertate în Baia Mare. De la hotelurile ”Carpați” și ”București”, stocurile de țigări considerate bune (BT-urile bulgărești de export, respectiv albanezele ”Arberia”) au fost scoase la vânzare liberă pentru poporul victorios. După o coadă tradițională – dar, democratică de această dată – puteai intra în posesia unui cartuș. Am luat și eu, poate ultimele țigări estice, fiindcă au năvălit apoi cele capitaliste, în frunte cu ”Bastos” și ”Monte Carlo”. Dacă în București se striga pe străzi – și se scria pe pereți – ”De Crăciun ne-am luat porția de libertate”, în Baia Mare puteam striga – mult mai rimat – ”De Crăciun ne-am luat porția de tutun!”

Ananei GAGNIUC

Foto: Felix Săteanu; video: youtube/Dan Dumitru.

 

Lasă un comentariu