Trofeul Maramureșului Royal Alpin 2026 aduce patru zile de off-road spectaculos la Cavnic - 14 minute în urmă
Concursul județean „Primăvara în imagini” a adus rezultate deosebite pentru două eleve din Cicârlău - 1 oră în urmă
Izvorul cu două nume din comuna Fărcașa, readus la viață; Apa este potabilă, iar zona va fi amenajată pentru localnici - 1 oră în urmă
Experiență de formare internațională în Croația pentru trei cadre didactice din Seini - 2 ore în urmă
Lansarea volumului de poezie „Atemporal/ Zeitlos”, semnat de Alexandru Sabou, a reunit scriitori, oameni de cultură și elevi la Biblioteca Județeană din Baia Mare - 2 ore în urmă
Începe modernizarea drumului dintre Ocna Șugatag și Ferești - 3 ore în urmă
Șoferi și pietoni din Baia Mare, informați privind riscurile consumului de substanțe psihoactive - 4 ore în urmă
Atenționare pentru cei care merg la mare: bacterie periculoasă în apă. Ce trebuie să știi înainte de vacanță - 4 ore în urmă
Programul „Școala Mamei” continuă în Baia Mare: cursuri dedicate sarcinii și de puericultură la Spitalul Județean de Urgență și la Policlinica nr. 2 - 4 ore în urmă
Matei Liga, sportiv în cadrul Academiei de Șah Maramureș, participă la Campionatul Mondial dedicat copiilor de 8, 10 și 12 ani - 4 ore în urmă
Exclusiv: Un film băimărean, nominalizat la Hollywood. Regizorul lui: “Acest film promovează locurile istorice din Baia Mare și Maramureș” (FOTO)
Un proiect absolut senzațional născut în Baia Mare primește recunoaștere internațională. Și nu orice fel de recunoaștere internațională, ci tocmai din inima cinematografiei, Hollywood.
Băimăreanul Walter Walter Ubelhart și clujeanul János Tárkányi (acum, deja, băimărean și el) au demarat un proiect în care au crezut prea puțini. E suficient că au crezut ei și au reușit să facă din nimic artă. După trei ani de muncă intensă, filmul “The Silversmith” (tradus “Argintarul”), dar pentru România “În umbra lui Shakespeare” a văzut lumina unui juriu de la Hollywood. Filmul este nominalizat la Gold Awards Los Angeles, California.
Filmul spune povestea lui Johannes Banfy Hunyades, băimărean de loc, născut în 1576, care s-a născut și copilărit aici. A urmat cursurile în Centrul Vechi al municipiului Baia Mare, după care a plecat în Londra și a devenit argintar. Astfel, l-a cunoscut cu William Shakespeare, cu care a devenit prieten la cataramă și multe din scrierile celui din urmă l-au avut ca sursă de inspirație pe Johannes. Povestea este confirmată de argumente istorice, motiv pentru care se dorește, pe bună dreptate, punerea în drept a adevărului istoric și realizarea unui circuit a acestui personaj misterios, dar cât se poate de real. Există, deja, o carte scrisă de băimăreanul Walter Ubelhart și se numește “În umbra lui Shakespeare”. De aici pornește totul.
În fapt, filmul se dezvăluie pe două planuri, trecut (Johannes) și prezent (Walter). De aici, se transpune întreaga poveste. “Eu am făcut scenariul, însă regia aparține lui Janos Tarkanyi. Acțiunea începe de la Baia Mare și merge până în Londra. Filmul are o oră și 38 de minute și este unul complex, cu 62 personaje. Sunt două planuri, trecut și prezent. Am avut norocul că două doamne din Sighet au realizat, pe baza unor cataloage, croielile costumelor din acea vreme. Un sprijiin substanțial privind costumee medievale au fost durnizate de Teatrul Municipal Baia Mare. Am filmat în tot Maramureșul, cel mai mult în Baia Mare. Este un proiect-gigant, cu voluntari figuranți și cu o mobilizare incredibilă. Suntem foarte mulțumiți de cum a ieșit. Am muncit timp de trei ani la acest proiect, iar nominalizarea nu poate decât să ne bucure. Am pus, cu toții, extrem de mult suflet în film și nu speram să iasă atât de bine”, a declarat, pentru DirectMM.ro, Walter Ubelhart, scenarist.
Regizorul Janos Tarkanyi, profesor la Universitatea Babeș Bolyai, secția de Cinematografie, a mai produs scurt-metraje, dar e, acum, la primul lung-metraj și este mândru de acest proiect. “Ne onorează enorm nominalizarea la acest concurs. Este extraordinar că acest film va ajunge unde noi nu am ajuns. Ni s-a propus să facem premiera la Hong Kong, dar pandemia ne-a încurcat teribil planurile. Ne-a pus bețe în roate. Iată că a ajuns la Los Angeles! Sperăm, desigur, și la ceva premii, însă nominalizarea, în sine, ne onorează. Întreaga echipă a fost extraordinară. Vom afla în 15 ianuarie. Sincer, ne ținem pumnii! Pe partea practică, proiectul a ținut trei ani, însă am muncit mai mult decât atât. Înainte să apăsăm butonul roșu de filmare, am discutat foarte mult despre cum să transpunem cartea în film, am lucrat la dialoguri, am căutat locații de filmare. Cred că știți că actorii nu sunt de la teatru, dar eu mă feresc de noțiunea de amatori. Ei sunt creatori, asta fiindcă fiecare a venit cu bagajul de emoții. Am încercat să mergem la drum așa cum am putut. Inițial ne-am gândit că vom fi doar noi, la un popcorn, dar s-a dovedit că am făcut mai mult decât atât.
O fostă studentă ne-a făcut cunoștință lui Walter și mie. Eu, clujean, m-am trezit cu o delegație băimăreană. La început, nu am știut ce vor. Ne-am lămurit apoi. Începuturile au fost stângace, nu o să mint. Dar, treptat, cu toții ne-am intrat în mână. Cu toții ne-am calificat la “locul de joacă”, zic de joacă, fiindcă, la început, nu ne-am gândit la o chestiune atât de serioasă. Cei mai mulți dintre noi am fost și actori, și recuziteri, și tehnicieri, și cameramani, și șoferi. Le-am făcut pe toate. Pentru asemenea film e nevoie de buget extrem de mare, noi am făcut strict din ceea ce a făcut familia Ubelhart, care a investit enorm în proiect.
Înclinarea balanței s-a făcut în pandemie, atunci când eram cu toții în lockdown. Atunci am montat filmul și atunci mi-am dat seama că ceea ce părea a fi un film făcut pentru a fi vizionat într-un hambar, cu popcorn și bere, este mai mult decât atât. Este, realmente, un film vizionabil, cu elemente care nu se găsesc în alte filme. Cu toate că nu are chestiuni în generic, acest film promovează Baia Mare. Am filmat în Baia Mare, cel mai mult, dar și în Sighet, Baia-Sprie, Băiuț, Tăuți, Băița. Am încercat să strecurăm obiceiurile și umorul local. Nu știu dacă filmul poate fi un brand al Maramureșului, dar noi am încercat să realizăm un tur al personajului pe destinații, conform traseului acestui personaj fantastic și misterios, dacă îmi permiteți, un Leonardo da Vinci al Maramureșului, care a fost prieten cu Shakespeare”, a declarat, pentru DirectMM.ro, Janos Tarkanyi. Ținem pumnii strânși pentru acest minunat proiect până în 15 ianuarie, atunci când se decid premiile. Vrem să punctăm că nominalizarea, în sine, constituie o veritabilă premieră de excepție, cu atât mai mult un premiu la acest prestigios concurs. Noi susținem echipa băimăreană!
Cătă ȚINEGHE
Credit foto exclusiv – de la filmări, Janos Tarkanyi





















