Chiar dacă piața muncii s-a mai înviorat un pic în ultima vreme, locurile de muncă bine plătite încă sunt așteptate. Și există o categorie de vârstă – a șomerilor cu vârsta peste 45 de ani – care își găsesc mai greu de lucru. Statul a întins o mână de ajutor, acordând facilități celor care îi angajează pe acești șomeri. Astfel, timp de 12 luni, statul oferă o subvenție de 2250 lei/lună pentru o astfel de persoană, cu condiția menținerii raporturilor de muncă/serviciu cel puțin 18 luni.
Subvenția primită mai ușurează o parte din povara fiscală a angajatorului. El poate să-și contabilizeze acest ajutor direct în creșterea profitului sau indirect, prin creșterea cifrei de afaceri. Căci, având anumite economii cu forța de muncă, poate merge la licitații cu oferte ceva mai mici. De altfel, acesta e spiritul legii: să fie angajate cât mai multe persoane de peste 45 de ani, iar datorită subvenției acordate angajatorii să obțină mai multe contracte, pentru a angaja apoi alte persoane din această categorie de vârstă. Din păcate, la licitații există roboței cu mânecuțe care judecă altfel, fie că nu înțeleg spiritul legii, fie că nu vor să-și complice existența sau să-și supere prietenii.
Dar, să pornim de la un exemplu concret și apropiat într-un domeniu în care se folosesc cel mai mult convențiile pentru șomerii de peste 45 de ani. E vorba de licitația pentru ”Servicii de pază a obiectivelor, bunurilor și valorilor din Spitalul Județean de Urgență ”dr. Constantin Opriș ”. Am luat pentru ilustrare un exemplu de anul trecut – care fuse și se duse -, ca să nu fiu acuzat că încerc influențarea achiziției.
Decât să mai tragem o dată, mai bine aducem un expert
Las la o parte modul extrem de discret de anunțare a licitației – și timpul prea scurt pentru a se mai înscrie și altcineva decât cei mai avizați în domeniu -, lucru care a condus la înscrierea a doar doi participanți, micșorându-se astfel șansa de a se obține un preț mai mic pentru beneficiar. La deschiderea celor două oferte lucrurile au stat cam așa: ofertantul 1 – 12,34 lei/h, ofertantul 2 – 16,00 lei/h. Ar părea simplu de ales: oferta cea mai mică. Numai că ea nu coincidea cu a celor (mai) avizați. Și atunci s-a căutat o cale aparent legală de eliminare a ofertei mici. Cum? Apelându-se la un expert, ”pentru exprimarea unui punct de vedere privind modul în care s-a format tariful orar a serviciilor ofertate”. S-a apelat la un specialist bine cotat: Liviu Chiș, președinte UNPIR Maramureș și expert judiciar al instanțelor băimărene. În raportul său de expertiză extrajudiciară lucrurile merg bine câtă vreme e vorba de operații aritmetice – cunoscute de când e lumea – necesare calculării tarifului orar. Aprecierile devin discutabile când expertul șterge cu buretele motivarea scăderii tarifului de către un ofertant (cel cu nr. 1), cu o cotă permisă de subvenționarea locurilor de muncă ale șomerilor de peste 45 de ani.
Argumente pro și contra, argumente teoretice vs. cele practice
Fără să invoce vreun act normativ, expertul decide că ”la întocmirea ofertei financiare nu pot sta prevederile Legii 76/2002 și anume eventualele convenții încheiate cu AJOFM”. Desigur, vine cu argumente pentru așa ceva, dar teoretice, aduse – nu din burtă, ci – din birou, fără să facă minimul gest – obligatoriu pentru orice expert – de a cere o situație de la AJOFM, privind proporția în care se respectă și sunt eficiente aceste convenții și care sunt problemele care apar. Ca să poată spune ceva de genul: ”practica arată că ele se respectă, de pildă, în proporție de 87%, așa că domnu’ ofertant, eu accept doar 87% din reducerea de tarif motivată de dumneata prin convențiile AJOFM”.
Se mai aduce un argument foarte logic: convențiile cu AJOFM se fac pe 12 luni, iar contractul e pe 24 de luni. Dar analiza nu merge mai departe. Adică să se vadă dacă economia realizată într-un an de ofertant nu e cumva distribuită pe doi ani de contract. Ceva de genul, într-un an economisesc 1 leu/h, dar în ofertă am scăzut doar cu 0,5 lei/h, ca să-mi ajungă pe doi ani.
Când realitatea înconjurătoare e mai complexă decât cea teoretică
Mai are dreptate expertul când spune că sumele nu sunt garantate în totalitate, căci pot fi situații când încetează raporturile de muncă înainte de 18 luni, ceea ce presupune ca angajatorul să restituie în totalitate sumele încasate. A fost surprins să afle de la mine, deși putea să o afle de la AJOFM, că asta nu se întâmplă în situația în care angajatul își prezintă demisia. Alt neadevăr – sau mă rog, adevăr parțial – inclus în raportul de expertiză e acela că la încetarea anticipată a raporturilor de muncă, angajatorul nu mai pupă subvenție vreme de doi ani. Așa e doar când angajatorul își concediază angajatul subvenționat, nu și când acesta își prezintă demisia. Iar aceste situații le putea afla de la AJOFM, pentru a pondera realist cota reală de diminuare a tarifului. Plus că multitudinea de situații care pot interveni nu permiteau concluzia oferită de raportul de expertiză.
Nu discut celelalte aspecte din raport (gen cota mică de profit, chestiune care a fost întâlnită chiar în cazul expertizei, făcută la un preț prietenesc de 400 de lei), fiindcă nu fac obiectul problemei ridicate. Acela că o facilitate acordată de stat pentru a impulsiona angajarea șomerilor cu vârsta peste 45 de ani rămâne un simplu paleativ de maximum 18 luni, dacă niște contabili ori niște interese obscure ignoră influența lor benefică la formarea tarifelor.
Repet, statul a gândit cam așa: dau subvenția, sunt angajați șomeri cu vârsta de peste 45 de ani; datorită subvențiilor, firma are prețuri bune la licitație, câștigă mai multe contracte, așa că îi păstrează pe cei angajați, ba mai angajează și alți șomeri. Acest scenariu e anulat de situația prezentată aici. În discuția purtată, Liviu Chiș a părut a accepta ideea că a nu a acționat în spiritul legii, ci în litera ei, poate și din cauza faptului că se confrunta cu o situație nouă.
Câștigătorul de serviciu cu mai multe ”pseudonime”
Mai apare o nuanță discutabilă: expertului Liviu Chiș i s-a cerut doar ”un punct de vedere”, iar domnia sa a făcut o recomandare (poate cerută, dar nu în mod oficial): ”recomandăm excluderea ofertantului” – zice el în raport. Nu susțin că procedând aplicat, așa cum am arătat mai sus, concluzia raportului ar fi fost neapărat alta. Dar susțin că eliminarea unui ofertant s-a făcut pe baza unei expertize insuficient de exacte și, deci, discutabilă. Căci uite-așa s-a rezolvat ca să câștige cel cu prețul mai mare și nu neașteptatul licitant, apărut în pofida discreției de la anunțarea achiziției, și care a ofertat un preț mai mic.
Lucrurile încep a se mai limpezi când vedem cine e ”ofertantul nr. 2”, System GMB Security, recte câștigătorul de serviciu din ultima vreme al contractelor de pază și securitate plătite din bani publici prin județ; asta indiferent sub ce nume se prezintă repede (rostit ca la englezi) la licitații. Și înțelegi de ce o oră de somn a paznicului în postul de la spital costă cu 30% mai mult (fără TVA), când putea să ne coste mai puțin. Sau, în altă parte, ora nu ne-ar costa nimic, dacă vom constata că nu e deloc VITAL să păzești te miri ce (poate chiar și pietrele din caldarâm ori locul unor viitoare cișmele – aceste exemple sunt imaginare, sper că nu am dat idei) pe niște bani foarte frumoși. Căci mulți bani – și personaje conjunctural bine plasate – circulă în încrengătura de afaceri insinuată în Maramureș în domeniul pazei și protecției.
Ananei GAGNIUC
