La 5 august 1922 se năștea, în Siliștea-Gumești, Marin Preda. Astăzi se împlinesc 104 ani de la nașterea scriitorului care a transformat o familie obișnuită de țărani, o curte, un salcâm și discuțiile oamenilor de la marginea drumului într-o lume literară cunoscută de aproape orice român.
Povestea lui începe cu un paradox. Unul dintre cei mai importanți prozatori români era cât pe ce să nu meargă la școală. Familia avea nevoie de ajutor la câmp și în gospodărie, iar copilul Marin lipsea des de la cursuri. Învățătorul din sat a insistat însă ca băiatul să învețe. Mai târziu, după ce a fost respins la o școală din cauza miopiei, Marin Preda a ajuns primul pe lista celor admiși la Școala Normală din Abrud. Prin urmare, drumul spre literatură nu fusese deloc drept, dar încăpățânarea copilului care voia să citească și să scrie s-a dovedit mai puternică decât împrejurările.
O altă curiozitate se ascunde chiar în numele său. Tatăl scriitorului se numea Tudor Călărașu, însă Marin a purtat numele mamei, Joița Preda. Cei doi părinți aveau copii din căsătorii anterioare, iar noua lor uniune nu fusese oficializată, pentru ca fiecare să-și poată păstra lotul de pământ primit după război. Marin și fratele său mai mic au rămas, astfel, cu numele Preda.
Până și numele Moromete are o poveste. Preda l-a împrumutat de la o familie adevărată din Siliștea-Gumești, deși personajul principal era construit mai ales după chipul și firea tatălui său. După apariția romanului, oamenii din sat au început să caute cine este cine. Unii s-au recunoscut, alții au crezut că se recunosc, iar câțiva s-au supărat atât de tare încât au vorbit despre procese și despăgubiri. Literatura intrase în sat și tulburase liniștea ulițelor.
Marin Preda privea însă toate acestea cu umorul său sec. Când era acuzat că a descris prea fidel o persoană, se apăra simplu: personajul avea alt nume, deci nu putea fi chiar omul care protesta. Sătenii nu erau întotdeauna convinși, dar tocmai această amestecare a realității cu imaginația a dat romanului senzația extraordinară de viață adevărată.
Și salcâmul devenit simbol al romanului a apărut mai întâi într-o povestire. În 1942, cu mult înaintea publicării primului volum din Moromeții, tânărul autor scrisese schița Salcâmul, considerată nucleul din care avea să crească mai târziu marele roman. Este aproape potrivit ca o carte despre rădăcini, familie și destrămarea unei lumi să fi început de la povestea unui copac.
Poate că acesta este adevăratul fenomen Marin Preda. Nu doar numărul cititorilor și nici prezența constantă în manuale, ci faptul că oamenii continuă să vorbească despre personajele sale ca despre niște rude îndepărtate. Ilie Moromete nu mai pare de mult doar un personaj, iar Siliștea-Gumești nu mai este doar un sat din Teleorman. Prin Marin Preda, cel mai iubit dintre pământeni, o lume mică a devenit o lume în care s-a recunoscut o țară întreagă.
Vasile Petrovan
