Vasile Alecsandri se năștea la 21 iulie 1821, în ținutul Bacăului. Și-a petrecut copilăria la Iași și la Mircești, unde tatăl său avea o moșie și unde a revenit pe întreaga durată a vieții sale să-și găsească liniștea. A început învățătura cu un dascăl grec, apoi cu dascălul maramureșean Gherman Vida. În anul 1834, împreună cu alți tineri boieri moldoveni, printre care viitorul domn Al. I. Cuza și pictorul Ion Negulici, a fost trimis la studii la Paris, unde și-a dat bacalaureatul în anul 1835. În 1837 s-a pregătit pentru un bacalaureat în științe, urmând cursurile Facultății de Inginerie, pe care nu a terminat-o. A fost un poet, dramaturg, folclorist, om politic, ministru, diplomat, membru fondator al Academiei Române, creator al teatrului românesc și al literaturii dramatice în România, personalitate marcantă a Moldovei și apoi a României de-a lungul întregului secol al XIX-lea.
În 1840, împreună cu Mihail Kogălniceanu și Costache Negruzzi a luat conducerea teatrului din Iași și și-a început activitatea de dramaturg care i-a adus cele mai constante succese. Opera sa dramatică însumează circa 2000 de pagini, rămânând cel mai rezistent compartiment al activității sale literare și va constitui baza solidă pe care se va dezvolta dramaturgia românească în principalele sale direcții tehnice: comedia străină și drama istorică. În 1844, împreună cu Mihail Kogălniceanu și Ion Ghica scoate săptămânalul Propășirea, în care poetul va publica versuri ce vor fi incluse în ciclul Doine și lăcrimioare, iar în 11 ianuarie se reprezintă piesa Iorgu de la Sadagura, comedie de rezistență în dramaturgia scriitorului.
În 1845 cu ocazia seratelor literare de la Mânjina o cunoaște pe Elena, sora prietenului Costache Negri, de care se îndrăgostește și căreia, după moartea timpurie din 1847 (la doar 2 ani după ce a cunoscut-o), îi dedică poezia Steluța și apoi întreg ciclul de poezii Lăcrămioare. În 1855 s-a îndrăgostit de Paulina Lucasievici, cu care a avut o fată, Maria, în noiembrie 1857. S-au căsătorit nouăsprezece ani mai târziu, pe 3 octombrie 1876. Din 1860 se stabilește la Mircești, unde rămâne până la sfârșitul vieții, chiar dacă lungi perioade de timp a fost plecat din țară în misiuni diplomatice. A fost unul dintre fruntașii mișcării revoluționare din Moldova, redactând împreună cu Kogălniceanu și C. Negri Dorințele partidei naționale din Moldova, principalul manifest al revoluționarilor moldoveni.
Scrierile lui Vasile Alecsandri sunt opere cu adevărat reprezentative pentru epoca în care a trăit. Pînă la Eminescu, Alecsandri era considerat cel mai mare poet român, fiind foarte iubit şi respectat. Pentru poezia „Cîntecul gintei latine” a fost premiat de asociaţia felibrilor (ce urmăreau să dezvolte literatura provensală – întemeiată de Frédéric Mistral), succes care a fost primit cu mare entuziasm de români. Cele mai cunoscute volume de poezie ale lui Alecsandri sunt „Doine şi lăcrămioare” (1853), „Pasteluri”, „Poezii poporale. Balade (cîntice bătrîneşti) adunate şi îndreptate de …” (1852, două volume), „Ostaşii noştri” (1878, cu poeziile prilejuite de luptele victorioase ale armatei noastre în Războiul de independență.
Ca dramaturg, Alecsandri s-a remarcat prin comedii cum ar fi „Iaşii în carnaval”, „Chiriţa în Iaşi” (1850) sau „Chiriţa în provinţie” (1852). Alecsandri a mai scris dramele „Despot Vod”, „Ovidiu” şi „Fîntîna Blanduziei”, precum şi feeria „Sînziana şi Pepelea”. Bucăţile de proză scrise de Alecsandri sunt plăcute la citit (de exemplu, „Istoria unui galbîn” şi „Balta Albă”).
O parte din opera lui Vasile Alecsandri este bine apreciată şi în prezent: puţini sunt azi cei care nu au auzit de „Hora unirii”, de „Andrii Popa”, „Peneş Curcanul”, „Dan căpitan de plai”, sau de Coana Chiriţa!
S-a stins din viață la 22 august 1890, la Roman, fiind înmormântat la conacul său de la Mircești.
Lăcrimioara ZOTA
