Gravimetrul – proză de Marian Ilea (V)

În fiecare sâmbătă, pe DirectMM.ro puteți citi proza ”Grăsane făcând baie cu ușile larg deschise”, de Marian Ilea. Volumul cuprinde trei nuvele: Casa din Piața Gorki, Vacek și Gravimetrul. Vă dorim lectură plăcută!

Prin ştiinţa lui minunată, doctorul Weber Arnold vindeca: guta, reumatismul, artrita, durerile de şale, durerile de picioare, migrenele, durerile de cap, nevralgiile, bolile de piele şi uscăciunea plămânilor.

Pelerina neagră, cu un petic din stofă pe mijloc mascând cusătu- rile, flutura pe strada Malinovski, producând fiori în sufletul preşe- dintelui „Alianţei universale pentru promovarea păcii şi frăţietăţii”, cunoscutul strabic Lutz Korodi. Aşezat la o masă din scândură de brad negiluită, în cârciumă la Zsombori Iudita, cea cu băutura şi mân‑ carea ieftine. Lutz Korodi privea, prin ochiul de fereastră, lumina uşor verzuie şi neguroasă care se prelingea pe strada Malinovski. O oală de fiertură de spanac aruncată pe trotuare, ridicându‑se în aer. Lipindu‑se de „văzători”.

„Cioclul Weber Arnold mărşăluieşte spre un nou cadavru. Aleargă ca o sarcă şchioapă spre victimă”.

Oraşul se obişnuise cu medicul‑şef. Lutz Korodi îl reclamase la Societatea imperială a medicilor europeni. Scrisese onor excelenţei sale, domnul Preşedinte, despre felul în care îşi bătea joc de sănăta- tea cetăţenilor oraşului evreul slăbănog care‑şi spunea medic şef, care răspundea la numele de Weber.

„Onor domnule preşedinte, chiar şi nevasta unui camerist al po- liţiei oraşului, instituţie pusă să vegheze la liniştea cetăţenească, a suferit din pricina acestui pripăşit – individ şi periculos – ins care, spre surprinderea femeii, când a fost solicitat la locuinţa de pe strada pictor Levay, pentru un consult al soţului bolnav, a trebuit să audă că insul camerist trebuie să se prezinte la Weber şi nu invers. Omul era netransportabil. Gestul medical făcându‑l să apeleze la venerabila domană Bölöny, din Pianul de Jos. Medicina a pierdut astfel un cli- ent, iar doamna Bölöny a câştigat în popularitate. Vă mai informăm, domnule preşedinte, că, în timpul unor vizite la domiciliul suferinzi- lor, insul Weber îşi îmbracă mâinile lui strâmbe cu mănuşi rozalii, speciale, şi ridică, cu un baston cu mâner de argint, învelitoarea şi cămaşa bietului om. Indiferent de natura suferinţei, insul ţine tot timpul uşa şi ferestrele larg deschise, ca să aibă aer curat. Dumnea- voastră, excelenţă, puteţi cunoaşte, mai în detaliu, câtă criminalitate zace în acest procedeu, când e vorba de anume suferinţe care au ne- voie imperioasă de căldură şi apoi de medicaţie.

Excelenţă, ating în această atenţionare un subiect despre care nu‑mi place să scriu, cu care nu sunt de acord, care există în oraş şi trebuie prezentat ca atare. PROSTITUATELE! Ei, bine, prin natura funcţiunii pe care o am, ca preşedinte al „Alianţei universale pentru promovarea păcii şi a frăţietăţii”, societate fără urmă de profit, urmă‑ rind scopuri bine definite, m‑am văzut obligat a purta discuţii cu acele persoane care practică, precum o meserie, oferirea plăcerii. Ei, bine, bietele fete sunt tratate cu mare brutalitate de către individul Weber, care are obligaţia, stabilită de către Consiliul Orăşenesc, să efectueze controale periodice, pentru a stopa răspândirea bolilor în familiile negustorilor ori lucrătorilor din mină. Weber are consideraţie doar pentru amărâtele care îl plătesc. Nu cunoaştem natura acestor plăţi şi în ce constau ele. Când sunt de cumpărat anumite produse necesare pentru practicarea acestei meserii, prostituatele sunt obligate, de că- tre acest individ, să cumpere de la prietena lui intimă, doamna Ele- onora Glavicki, o văduvă care ţine o prăvălie de coloniale.

Mai am deosebita onoare, domnule, a vă informa că săracii şi creşti- nii sunt consultaţi şi trataţi pe un culoar unde nu s‑a făcut foc niciodată. În sfârşit, pentru ca bătaia de joc să fie completă, Weber a adus lângă el un agent sanitar căruia îi spune Marc Antoniu, de fapt un ţărănoi care habar n‑are de ştiinţa medicală. De cele mai multe ori, acest coate‑goale este trimis, în locul lui Weber, să viziteze bolnavii la domicilii. E drept că priceperea lor e aceeaşi.

Vă rog, domnule preşedinte, a dispune în consecinţă şi, prin fe- nomenul deratizării rapide, a ne elibera din acest coşmar care afec- tează cetăţenii oraşului”.

Lutz Korodi nu înţelegea de ce i se aduceau medicului‑şef al Spi- talului minier MULŢUMITE PUBLICE. Cum îşi flutura pelerina pe strada Malinovski, pe la lăsarea serii, cum strica pohtele de băutură sângerie ale bunului Lutz Korodi.

Preşedintele „Asociaţiei universale pentru promovarea păcii şi a frăţietăţii” avea nasul ascuţit, în formă de dăltiţă de scobit, ochii blânzi ca ai căţeluşilor domnului Zelenschi – tinichigiul. N‑avea şti- inţa oratoriei. Era tăcut ca mutul Fux, negustorul de piper, lumini, ouă şi ceasuri de argint. Pe acesta nimeni nu‑l auzise scoţând o vorbă, în cei paisprezece ani de când îşi deschisese prăvălia. Intrai în camera unde îşi expunea produsele. Te întâmpina cu un: „HÎ”. Plecai. Te saluta cu un: „ÎHÎ”.

Doctorul Arnold Weber îl chinuia pe Lutz Korodi. În fiecare seară. Trei sute douăzeci de zile pe an. Aşa începuseră durerile de şale, ner- vii la stomac, migrenele şi reumatismul.

Lutz Korodi îşi vedea moartea cu ochi poncişi. Ca o umbră. Se chiora mai cu atenţie. O desluşea, cu ustensilele aferente. Aşezat la măsuţa lui, din cârciuma lui Zsombori Iudita, pândind prin negura verzuie a ferestrei pasărea şchioapă, cu cioc, cu aripi betege şi picioare uriaşe, cu gheare ascuţite, care trecea alergând. Semăna cu o arătare pe picioroange, cu o pelerină peticită şi umflată de vânt, speriind trecătorii întârziaţi de pe strada Malinovski şi distrugând bunul re- nume al comerţului en gros şi en detail din oraş.

Dimineaţa. Răcoare. La avizierul din parcul bisericii. Lângă băn- cile vopsite în verde, lângă statueta tinerei domnişoare, cu sânii pe jumătate dezgoliţi, prin gura căreia ţâşnea apa. Apăreau noutăţile. Pe placajul murdărit de praf şi de mucişorii adolescentini întinşi cu dărnicie pe suprafaţa cândva lucioasă şi curată. O nouă „MULŢĂ- MITĂ PUBLICĂ”. Adresată doctorului Weber Arnold, în semn de răsplătire, în semn de recunoştinţă.

Mucişorii aceia semănau cu acuarelele din tuburi, proaspăt întinse cu pensula, pe paleta din faţa şevaletului.

Câteva vorbe scrise pe o hârtie de caiet, liniată, adresată: „celui care, la cincizeci şi doi de ani, după o pătimire de rânză, cu dureri şi îngreţoşări, m‑a operat în spitalul domniei‑sale, din nou, după o altă operaţie, făcută acum un an, tocmai la Budapesta, care nu m‑a vin- decat deplin şi s‑a simţit nevoia altei intervenţii, care m‑a scos din doisprezece ani de boală şi m‑a redat vieţii şi familiei, unde eram aşteptat de soaţă şi copilaşi. Odată întors dintre mâinile celui care ajută omenirea suferindă, nu‑mi rămâne decât să‑i sărut mâinile bi- necuvântate şi să lipesc această MULŢĂMITĂ PUBLICĂ, pe acest panou din parcul mândriei orăşeneşti”.

Lutz Korodi constatase că semnăturile erau asemănătoare. Scrisul lunguieţ şi stâlcit, al analfabeţilor, textul cu rânduri strâmbe, luând‑o de la stânga la dreapta, spre marginea de jos a hârtiei. Numele celor care adresau „Mulţămitele Publice” erau altele.

Lutz Korodi conchise că doctorul Weber Arnold se pretase la fals, uz de fals, fals intelectual şi beneficiase de foloase necuvenite întru- chipate în mulţămite şi recunoştinţe orăşeneşti.

Weber Arnold compunea şi lipea, de fapt prindea, în patru pio- neze, MULŢĂMITE PUBLICE. Weber Arnold era singurul locuitor din oraş care putea să numească mâinile strâmbe, mâini vindecă- toare, iar cunoştinţele sumare despre virozele respiratorii, miracole ale ştiinţei medicale.

Pionezele aveau capetele pline de rugină. Lutz Korodi le smulgea din panou. Rupea „Mulţămitele Publice”. În zeci de bucăţele. Le îm- prăştia pe drumul care urcă în cartierul Pianul de Sus.

Zsombori Iudita îşi plimba printre mese bustul greoi, prin rochia albastră, umflată la piept de parcă ar fi cazat două butoiaşe pline cu rachiu, sfârcurile tresăltau precum cepurile presate de aburii alcoo- lului dublu rafinat. I‑ar fi plăcut o ciupitură ori o scărpinătură. Din partea domnului preşedinte Lutz Korodi. Se arunca, de fapt se lăsa să cadă, pe laiţa de la masa domnului preşedinte, îşi mişca bucile. Albe‑ ţuri ascunse de cutele materialului.

Zsombori Iudita se plimba prin oraş ca un căpitan. Şef de compa- nie. Avea călcătura apăsată. Circula cu pasul ori cu bicicleta nem- ţească. O excitau roţile şi răceala metalică a ghidonului. Şaua molcuţă, din piele de bou, cu arcuri de oţel, îi provoca fiori la fiecare atingere. Măsuţa domnului Lutz Korodi. Zsombori Iudita stătea aplecată peste nasul clientului. „Miroase a zambile”, îşi spunea Lutz Korodi. „E grăsu- lie şi cutoasă, i se agită, în spatele umflăturilor, inima. Stă să‑i sară de la loc”, se speria Lutz Korodi, retrăgându‑se dintre cărnurile tremurânde.

„Încă o băuturică pentru Korodi”, şoptea grosciorul glas al cârciu- măresei. Umeda‑i limbă atingea lobul urechii funcţionarului. „E ca un şmirghel scărpinător”, constata acesta surprins.

Dispăruse farmecul întâlnirilor de seară. Arnold Weber devenise o minoritate etnică. Trebuia stârpit. Lutz Korodi simţea pericolul. Era datoria lui să dea alarma.

„Chestiunea importantă, generată de Weber Arnold, va fi greu de clarificat, pilda aceasta periculoasă, din care oraşul va scăpa cu faţa curată doar datorită bunului Lutz Korodi, va trebui să devină o bună învăţătură de minte”, îşi spunea Lutz Korodi.

În acele momente de maxim pericol, când nasul dăltos şlefuia părţile moi ale Iuditei Zsombori, Lutz Korodi se simţea mândru, se afla în faţa areopagului internaţional al omenirii întregi, dispunea de date statistice, de fapte incontestabile, de dovezi pe care avusese in- teligenţa să nu le uite în bagajul cu care pornise la drum.

A împiedica realizarea gândului păcătos. A anihila ruşinea care răspundea la numele de Weber, iată scopul pentru care se înfiinţase

„Alianţa universală pentru promovarea păcii şi frăţietăţii”.

Cu pieptul umflat. Cu un costum din stofă de California, Lutz Korodi impresionase auditoriul de la Congresul Mondial al Perico- lelor. Locul de desfăşurare: Praga. Mai precis: podul Karol. Având în faţă auditoriul, în spate Vâltava şi mai în spate norii aducători de furtună, Lutz Korodi stabilise originea marelui păcat universal. În nemăsuratul şi neacoperitorul orgoliu, al cărui exponent era doctorul Arnold Weber. În uralele membrilor şi participanţilor la Congres, preşedintele „Alianţei universale pentru promovarea păcii şi a frăţi- etăţii” concluziona: „nu i se va ierta lui, nici în acest veac şi nici în cel ce va să vie!”

„Încă o beuturică pentru dragul nostru Lutzi”, zicea doamna Iu- dita Zsombori, umplând, până la vârf, paharul cu rachiu de casă.

„Domnule preşedinte al Societăţii imperiale a medicilor europeni, mă văd nevoit să vă scriu din nou, deoarece aţi ignorat epistola mea anterioară. Nu mi‑aţi răspuns. Vă priveşte. Suntem obişnuiţi cu igno‑ rarea. Nu doresc a vă relata succesul pe care subsemnatul l‑a repur- tat, pe plan european, la recentul Congres Mondial al Pericolelor. Subiectul şi obiectul întâlnirii a fost chiar individul despre care vă scriu. Chiar supusul dumneavoastră, medicul Weber Arnold. Rugăm, domnule preşedinte, a vă uita în jurul vostru, a cerceta mediile tinere, a urmări mişcările iscate împotriva necreştinilor care se cocoţează în posturi şi, practicând dispreţul ca unealtă de bază, aduc prejudicii necreştinilor care îşi văd de treabă. Rugăm a aproba, domnule preşe- dinte, măcar acel numerus clausus prin care necreştinul Weber Arnold să nu poată diseca decât trupuri ale necreştinilor. Măcar în chestiunea cadavrelor, sperăm că veţi reacţiona favorabil, aisgurând o protecţie meritată locuitorilor din oraş. Iscălesc cu numele întreg, pentru a nu lăsa loc diverselor interpretări: Lutz Korodi, domiciliat în cartierul Pianul de Sus.

(Va urma…)