Vacek – proză de Marian Ilea (XXIII) - 2 ore în urmă
Pădurile digitale: proiect inovator sau risipă de bani? - 2 ore în urmă
Taxă nouă -100 de lei pentru documentul care confirmă ora exactă a nașterii - 4 ore în urmă
Ați văzut-o? Tânără din Chechiș, dată dispărută - 4 ore în urmă
Peste 600 de spectatori la prima seară a Festivalului de Colinde „Deschide Ușa, Creștine” de la Fărcașa - 4 ore în urmă
Incendiu devastator în Mânău: o familie cu patru copii a rămas fără locuință înainte de Crăciun - 4 ore în urmă
Maramureș – Sania lui Moș Crăciun pe Valea Vaserului - 5 ore în urmă
Cvartetul de muzică bizantină al Colegiului „Dragoș Vodă” Sighetu Marmației, Premiul I la Festivalul de Datini și Obiceiuri de Iarnă „Cum e datina străbună” - 5 ore în urmă
Peste 2,5 milioane de lei pentru drumurile județene din Maramureș - 6 ore în urmă
„Crăciun în Satu de pe Deal”, ediția a II-a, a reunit la Muzeul Satului din Baia Mare mii de preșcolari și elevi - 6 ore în urmă
Expoziția de artă „Underground view” a artistei Elisabeta Vasvari poate fi admirată într-un local boem din Baia Mare
Artista Elisabeta Vasvari s-a născut în 1990, în Baia Mare. Este absolventă a Facultății de Arte Plastice și Design Cluj-Napoca, Instiutului de Arte Plastice „Ion Andreescu” promoția 2016, secția pictură. Este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România.
La universitate a primit o bursă Erasmus în Ostrava, Republica Cehă.
„După această experiență nu am mai fost interesată de canonul frumuseții în artă, ci doar de instinct, de mintea care poate crea dincolo de orice canon. Artiștii pot vedea frumusețea acolo unde omul obișnuit nu vede nimic”, precizează Elisabeta Vasvari.
Expoziția sa „Underground view” poate fi văzută chiar în această perioadă în Baia Mare. Cuprinde 14 lucrări de artă și este deschisă până la finalul anului 2023. Ea poate fi vizitată zilnic în localul Podul Viilor din Baia Mare.
Creațiile tinerei artiste surprind prin originalitate, oferind un demers creator spontan și plin de libertate.
Stilul este unul inovator și ludic promovând autenticitatea expresiei artistice. Pictura abstracta permite experimentarea cu culori diverse și integrarea altor materiale în pictură precum argilă, cărbune, textile, hârtie, metale topite creând o diversitate de forme și modele surprinzătoare.
Această expoziție conține lucrări care prezintă un suflet de artist care și-a cristalizat crezul artistic și care se află într-un moment de explozie creatoare, fiecare creație fiind o regăsire de sine și un joc liber asumat, transmite curator Elena Petrovan.
Elisabeta Vasvari este un artist caruia nu-i este frică să experimenteze fiind pasionată de texturile diferitelor materiale și de efectul lor cromatic, uneori prin contraste puternice. După diverse perioade și ipoteze acum o vedem pășind și poposind și pe tărâmul „abstractului” compozițiile sale fiind deopotrivă misterioase, suave, fluide și elegante, cu un vădit aer de modernism, spune și Paul Covaci, curator și artist.
L.C.H.

















