Sunt locuri prin care trecem atât de des, încât ajungem să nu le mai vedem. Devin parte din decorul orașului, repere peste care privirea alunecă în grabă. În fața Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” din Baia Mare se află unul dintre ele: monumentul ridicat în memoria foștilor deținuți politici.
La 8 septembrie 2016, monumentul realizat de sculptorul Mircea Bochiş era dezvelit și sfințit, după o așteptare de aproximativ 25 de ani din partea filialei băimărene a Asociației Foștilor Deținuți Politici. La ceremonie au participat foști deținuți politici din Baia Mare și Sighetu Marmației, alături de reprezentanți ai asociației din țară. Printre cei prezenți s-au numărat Silviu Dragomir, Ioan Ilban, Nistor Man și Octav Bjoza, iar momentul a inclus și o slujbă de pomenire pentru cei care au murit în închisorile comuniste.
Nu era doar o inaugurare. Pentru unii dintre cei aflați atunci în fața bibliotecii, comunismul nu era istorie învățată din cărți, ci experiență personală. Nistor Man, originar din Șieu și fost deținut politic, a vorbit despre condițiile grele din detenție și despre ceea ce au însemnat anii de închisoare pentru cei persecutați de regim.
În Maramureș, asemenea mărturii au o greutate aparte. Sighetul rămâne unul dintre cele mai puternice simboluri ale represiunii comuniste din România, iar monumentul din Baia Mare face parte din aceeași geografie a memoriei, una alcătuită din închisori, deportări, familii destrămate și destine frânte.
După zece ani, poate că rostul monumentului este chiar mai important decât la început. Martorii direcți sunt tot mai puțini, iar memoria lor rămâne în documente, în mărturii, în muzee și în asemenea semne ridicate în spațiul public.
De aceea, poate merită ca, din când în când, să încetinim pasul când trecem prin fața lui. Nu pentru ceremonie, ci pentru a ne aminti că oamenii pentru care a fost ridicat nu au fost personaje abstracte ale istoriei, ci oameni obișnuiți, cu familii, profesii și vieți care au fost schimbate brutal de un regim politic.
Poate că nici locul ales nu este întâmplător. Monumentul stă în fața unei biblioteci, într-un loc în care memoria se păstrează prin cuvinte. Iar el spune, în tăcerea pietrei, aceeași poveste: că libertatea pare firească doar atunci când uiți cât a costat absența ei.
Sursa FOTO: arhivă
Vasile Petrovan
Citește și:
La o cafea cu Ioan Marchiș. Despre Pintea, George Pop de Băsești, „Arcul Solar” și memoria unui oraș
