Dog Show 2026 se desfășoară în acest weekend la Tăuții-Măgherăuș - 42 de minute în urmă
Iulia Vlad a câștigat Marele Premiu, iar Daniel Breban a obținut Premiul I la Festivalul Național de Folclor „Strugurele de Aur” 2026 - 49 de minute în urmă
Sorana Cîrstea continuă povestea superbă de la US Open. Victorie clară și calificare în optimi - 1 oră în urmă
Ansamblul Folcloric Național „Transilvania” participă la „Joc la Șură” în Suciu de Sus - 3 ore în urmă
Festivalul „Fiii Satului” marchează 700 de ani de atestare documentară a localității Strâmtura - 3 ore în urmă
Copiii au descoperit meșteșugurile tradiționale la Muzeul Satului Maramureșean din Sighetu Marmației - 5 ore în urmă
5 septembrie 1940. Ziua în care trupele ungare au intrat în Maramureș - 6 ore în urmă
Prognoza meteo Maramureș, sâmbătă 5 septembrie 2026 - 6 ore în urmă
O filă de istorie culturală. În urmă cu 61 de ani, Baia Mare găzduia primul simpozion regional de etnografie și folclor - 17 ore în urmă
Maramureșeanca Maria Mihali și Alexandru Nazare se pregătesc de nuntă. Evenimentul ar urma să aibă loc pe 12 septembrie - 18 ore în urmă
Sorana Cîrstea continuă povestea superbă de la US Open. Victorie clară și calificare în optimi
Sorana Cîrstea pare hotărâtă să transforme ultimul turneu de Grand Slam al carierei într-o amintire greu de uitat. La 36 de ani și într-un sezon pe care l-a anunțat drept ultimul din tenisul profesionist, românca a trecut ieri de italianca Jasmine Paolini, scor 6-3, 6-3, și s-a calificat în optimile de finală ale US Open.
Victoria are o greutate aparte. Înaintea întâlnirii de la New York, Paolini câștigase toate cele trei dueluri directe cu Sorana. De această dată însă, românca a controlat confruntarea, a pus permanent presiune la retur și a reușit să închidă meciul în două seturi. Ultimul punct a venit chiar cu un as, o încheiere pe măsura unei evoluții solide.
Succesul este cu atât mai frumos cu cât Paolini nu este deloc un nume oarecare. Italianca a disputat în 2024 finalele de la Roland Garros și Wimbledon și o învinsese pe Sorana în toate precedentele întâlniri. Sorana a reușit acum, tocmai la ultima sa participare la US Open, să rupă această serie.
La 36 de ani, Sorana traversează una dintre cele mai bune perioade ale întregii sale cariere. În 2026 a pătruns pentru prima dată în Top 20 mondial, a obținut prima victorie împotriva unei jucătoare aflate pe locul 1 WTA și a ajuns până în sferturile de finală la Roland Garros. Site-ul oficial al US Open vorbea chiar înaintea partidei cu Paolini despre o adevărată renaștere sportivă produsă după ce românca și-a anunțat retragerea la finalul sezonului.
Iar aventura de la New York continuă. Pentru un loc în sferturile de finală, Sorana Cîrstea o va întâlni pe Jessica Pegula, numărul 3 mondial. Americanca a trecut de Leylah Fernandez după un meci dificil, revenind de la 1-6 pentru a câștiga următoarele două seturi cu 6-4, 6-3.
Sorana mai are, așadar, cel puțin un meci pe scena unui Grand Slam. Și poate tocmai faptul că știe că fiecare astfel de partidă ar putea fi ultima o face să joace atât de liber. Sezonul despărțirii de tenis a devenit, paradoxal, unul dintre cele mai frumoase din cariera ei.
Sursa FOTO: Sport.ro
Vasile Petrovan












