Până în acea dimineață, pentru oamenii din Maramureș totul fusese doar o veste teribilă venită de departe. Pe 30 august 1940, la Viena se hotărâse schimbarea frontierelor, armata și instituțiile românești primiseră ordine de evacuare, iar în orașe și sate se aștepta momentul în care ceea ce fusese desenat pe hartă avea să devină realitate. Momentul a venit în 5 septembrie 1940.
Un studiu istoric dedicat desfășurării acelor zile consemnează precis că, la ora 7 dimineața, prima unitate ungară a trecut frontiera la Sighetu Marmației. Începuse preluarea efectivă a nordului Transilvaniei atribuit Ungariei. Prima etapă, stabilită pentru 5 septembrie, cuprindea Sighetu Marmației, Ocna Șugatag, Satu Mare și Carei.
Era începutul unei operațiuni planificate pentru nouă zile. Trupele ungare urmau să înainteze succesiv, pe măsură ce armata și administrația română se retrăgeau, iar preluarea teritoriului trebuia încheiată la 13 septembrie. Baia Mare apărea în etapele programate pentru 6–7 septembrie, alături de alte localități precum Borșa, Oradea, Salonta, Năsăud și Marghita. Sursele istorice locale fixează intrarea armatei ungare în Baia Mare la 7 septembrie 1940. Pentru Maramureș, însă, prima zi a schimbării a fost 5 septembrie. Și nu era o zi oarecare nici pentru Ungaria.
În aceeași zi, la Satu Mare, își făcea apariția chiar Horthy Miklós, regentul Ungariei. O relatare Associated Press publicată la 5 septembrie 1940 și păstrată astăzi în colecțiile Library of Congress consemnează că Horthy a intrat în Satu Mare în fruntea armatei, iar comunicatul Statului Major ungar fixa intrarea sa în oraș la ora 11.00. Era însoțit de reprezentanți importanți ai conducerii politice și militare ungare, între care premierul Pál Teleki.
Prezența lui Horthy la Satu Mare avea o puternică încărcătură simbolică. Pentru regimul de la Budapesta, revenirea nordului Transilvaniei sub suveranitate ungară era prezentată drept repararea pierderilor teritoriale suferite prin Tratatul de la Trianon. Pentru românii care locuiau în teritoriul cedat, aceeași schimbare însemna însă pierderea administrației românești și începutul unei perioade de nesiguranță, refugiu și adaptare la un alt stat, altă limbă. Cele două realități coexistau în aceeași zi.
La Satu Mare chiar s-a organizat intrarea ceremonială a lui Horthy. La Sighet, unitățile militare treceau frontiera și începeau să înainteze spre interiorul Maramureșului. În spatele lor urma administrația.
În Maramureș, instituțiile românești începuseră deja să fie evacuate. Un studiu publicat în revista „Marmatia” a Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Maramureș, bazat pe documente din Arhivele Naționale, arată că imediat după 30 august statul român a început evacuarea structurilor militare, administrative și judiciare din teritoriul cedat. Chiar Prefectura județului Maramureș, cu reședința la Sighet, a fost strămutată în Făgăraș împreună cu funcționari și cu arhiva sa.
Același studiu documentează existența refugiaților maramureșeni ajunși în județul Făgăraș după Dictatul de la Viena. Nu mai vorbim aici despre marile decizii diplomatice, ci despre urmele lăsate de oameni în dosare: funcționari, muncitori, agricultori și familii care apar în evidențele autorităților după ce au părăsit teritoriul trecut sub administrație ungară.
O frontieră poate fi trasată într-o după-amiază pe o hartă. Mult mai greu este de măsurat ceea ce produce acea linie în viețile oamenilor. Casele nu se mutaseră. Străzile erau aceleași. Tisa curgea prin același loc. Se schimbase însă statul căruia îi aparțineau. Avea să urmeze o perioadă de patru ani în care istoria Maramureșului a fost legată direct de război și de administrația ungară. Dar aceasta este deja o altă poveste, care nu trebuie comprimată într-un singur text.
Pentru ziua de 5 septembrie, faptul esențial rămâne unul foarte precis. La ora 7 dimineața, potrivit documentării istorice, prima unitate ungară trecea frontiera la Sighetu Marmației. În aceeași zi, Horthy intra ceremonial în Satu Mare. Începuse astfel prima dintre cele nouă etape prin care nordul Transilvaniei urma să fie preluat până la 13 septembrie.
Au trecut 86 de ani. Documentele ne permit să reconstruim orele, traseele, ordinele și succesiunea localităților, dar nu ne pot spune ce a simțit fiecare om care privea atunci pe fereastră.
Sursa FOTO: Fortepan 92568
Vasile Petrovan
Citește și:
3 septembrie 1940: Aurul, arhivele și instituțiile erau evacuate din Baia Mare
