În dimineața de 30 noiembrie 1939, armata sovietică a trecut granița Finlandei. Fără declarație de război, fără un motiv real. Pretextul oficial: Finlanda ar fi bombardat un sat rusesc. În realitate, episodul fusese regizat chiar de Moscova.
Pentru un stat mic din nordul Europei, invazia a fost un șoc. Finlanda nu avea motive să atace vecinul uriaș, dar Kremlinul nu accepta ideea că această țară putea fi independentă. În viziunea Moscovei, Finlanda trebuia să revină „acasă”, sub control sovietic.
Reacția lumii libere? Condamnări, note de protest, discursuri ferme. Însă sprijin concret aproape deloc. Occidentul avea pe cap amenințarea lui Hitler, iar SUA se ascundeau sub deviza „America First”. Sună cunoscut, nu-i așa?
Așa că finlandezii au rămas singuri. Armata lor era de două ori mai mică decât cea sovietică, dar spiritul de rezistență a compensat. Pe schiuri, în păduri înghețate, cu arme improvizate, au reușit să țină piept unui adversar copleșitor.
Când ministrul sovietic de externe, Molotov, susținea că bombardamentele asupra orașelor finlandeze erau de fapt „parașutări de hrană”, localnicii au răspuns cu ironie și furie: au inventat o armă incendiară pe care au botezat-o „cocktail Molotov”.
Curajul Finlandei a impresionat întreaga lume, dar nu a fost suficient. După luni de lupte și pierderi uriașe de partea sovietică (zece ruși căzuți pentru fiecare finlandez), Kremlinul a reușit să forțeze o pace.
Pe 12 martie 1940, Finlanda a trebuit să cedeze peste 11% din teritoriu – regiuni bogate, vitale pentru economie. Peste jumătate de milion de oameni și-au părăsit casele pentru a nu rămâne sub ocupație. Finlanda a acceptat neutralitatea, trăind zeci de ani cu grijă să nu supere vecinul periculos.
Astăzi, povestea pare să se repete. Rusia atacă din nou un stat vecin, tot sub pretexte false, tot pentru teritorii și influență. Iar comunitatea internațională, deși solidară în vorbe, ezită când vine vorba de sprijin decisiv.
Președintele Ucrainei caută acum, la Washington, o soluție de pace. Dar scenariul pus pe masă seamănă izbitor cu cel din 1940: o pace care ar putea însemna cedarea unor teritorii.
Așa cum Finlanda a pierdut Karelia și Salla, Ucraina riscă să fie forțată să accepte pierderea Donbasului, regiunea Donetsk și Luhansk .
Istoria ne arată limpede: Rusia revine ciclic cu aceeași strategie. Inventează o amenințare, se prezintă ca victimă și apoi invadează.Finlanda a înțeles asta și, după ce a văzut invazia Ucrainei, a decis că singura garanție reală de securitate este NATO.
Pentru cei care cred că Rusia nu mai este o amenințare, povestea războiului de iarnă ar trebui să fie suficientă. Istoria se repetă. Întrebarea e: vom rămâne doar la proteste și declarații, sau vom învăța lecția trecutului?
Vasile Petrovan
