La aproximativ șapte săptămâni după moartea lui Mihai Eminescu, Veronica Micle își punea capăt vieții la Mănăstirea Văratec. Avea numai 39 de ani. În noaptea de 3 spre 4 august 1889, poeta a băut arsenic în casa maicii Fevronia Sârbu, unde se retrăsese după dispariția celui pe care îl iubise aproape două decenii. Relatările biografice descriu o femeie copleșită de durere, epuizată de pierderi și convinsă că odată cu Eminescu dispăruse și centrul propriei sale existențe.
Iubirea dintre Veronica Micle și Mihai Eminescu începuse în 1872, la Viena. Ea era căsătorită cu profesorul Ștefan Micle și avea două fiice, iar Eminescu era un tânăr poet aflat încă în căutarea locului său în lume. Întâlnirea lor a devenit treptat o legătură profundă, alimentată prin scrisori, poezii, revederi și lungi perioade de așteptare. Fiica Veronicăi, Virginia Micle, avea să mărturisească mai târziu că mama sa îl iubise pe Eminescu cu o iubire nemărginită.
A fost însă o iubire aproape niciodată liniștită. Distanța dintre Iași și București, nesiguranța materială, opoziția celor din jur, orgoliile și gelozia au produs despărțiri repetate. Veronica îi reproșa poetului că nu răspundea întotdeauna scrisorilor și că evita să vină la Iași. Eminescu, prins de munca istovitoare de la ziarul „Timpul” și confruntat cu lipsuri permanente, nu putea să-i ofere viața stabilă pe care amândoi spuneau că și-o doresc.
După moartea lui Ștefan Micle, în 1879, părea că principalul obstacol din calea lor dispăruse. Eminescu a vorbit despre Veronica drept logodnica sa, iar cei doi au discutat în repetate rânduri despre căsătorie. Planurile s-au destrămat însă sub presiunea sărăciei, a neîncrederii și a intervențiilor venite din cercul Junimii. Cu toate acestea, după fiecare ruptură, cei doi reveneau unul la celălalt, ca și cum despărțirea nu făcea decât să le confirme cât de greu le era să trăiască separat.
În această perioadă tulbure apare și controversatul episod Ion Luca Caragiale. Relatările păstrate de istoria literară indică existența unei apropieri sentimentale și, probabil, intime între Veronica Micle și viitorul dramaturg. Caragiale o cunoscuse la Iași, într-o perioadă în care Eminescu se afla mai mult la București, iar Veronica se simțea abandonată și îi cerea insistent poetului să se întoarcă.
Unii biografi au interpretat apropierea de Caragiale și ca pe o încercare a Veronicăi de a-l provoca pe Eminescu și de a-i trezi gelozia. Nu există însă un document care să demonstreze fără îndoială că acesta a fost scopul ei. Mai sigur este că episodul l-a rănit profund pe poet. După ce ar fi aflat despre relație de la Titu Maiorescu, Eminescu s-a îndepărtat definitiv de Caragiale, dar a continuat să o caute și, în cele din urmă, să o ierte pe Veronica. Corespondența lor a trecut atunci printr-o perioadă rece, marcată de acuzații, amenințări cu distrugerea scrisorilor și împăcări dureroase.
Dragostea dintre ei nu a fost, așadar, povestea ideală construită mai târziu de legendă. A fost o legătură omenească, intensă și contradictorie, în care au existat fidelitate și trădare, tandrețe și cruzime, apropiere și fugă. Tocmai imposibilitatea de a se desprinde definitiv unul de celălalt arată forța acestei relații. În 1887, când și-a publicat volumul de poezii, Veronica i-a trimis primul exemplar lui Eminescu, însoțit de o dedicație prin care își reafirma dragostea de neșters. În 1888 a mers la Botoșani și a încercat să-l convingă să vină la București pentru un tratament mai bun.
Moartea lui Eminescu, petrecută la 15 iunie 1889, a găsit-o pe Veronica la București. În apropierea acelui moment a scris poezia „Raze de lună”, text dominat de presentimentul morții și de dorința imposibilă a revenirii celui dispărut. După înmormântare, s-a retras la Văratec, loc pe care îl cunoștea bine și căruia îi donase casa sa din Târgu Neamț. Acolo a început să adune poeziile pe care și le dedicaseră reciproc, pregătind un manuscris intitulat „Dragoste și Poezie”.
Modul în care a obținut arsenicul nu este stabilit cu aceeași certitudine ca împrejurarea morții. Cea mai răspândită versiune spune că substanța a fost procurată de la o farmacie. O altă relatare, apărută în biografii și evocări ulterioare, susține că sticluța i-ar fi fost adusă de apropiata sa Smaranda Gheorghiu, cunoscută și sub numele de Smara, care ar fi apelat la un farmacist. Documentele invocate public nu permit însă stabilirea cu siguranță a traseului otrăvii, astfel că episodul trebuie privit cu prudență.
Cert este că Veronica a băut arsenicul în casa maicii Fevronia Sârbu. Doctorul Taussig, chemat de la Iași, a consemnat oficial o congestie cerebrală, formulare care a făcut posibilă înmormântarea religioasă. Cercetările și biografiile ulterioare au prezentat însă moartea ca pe o sinucidere premeditată.
Durerea provocată de moartea lui Eminescu a fost, fără îndoială, lovitura decisivă, dar sfârșitul Veronicăi Micle nu trebuie redus la un singur moment și nici transformat într-o dovadă romantică supremă. În spatele gestului se aflau ani de suferință, dificultăți materiale, singurătate, scandaluri publice și epuizare sufletească. Moartea poetului a prăbușit ultimul punct de sprijin al unei femei care își legase o mare parte din viața interioară de existența lui.
Veronica Micle a fost înmormântată la Văratec. Povestea sa a rămas legată pentru totdeauna de cea a lui Eminescu, dar dincolo de legendă se află destinul unei poete cultivate și puternice, care a iubit fără măsură, a greșit, a iertat și a fost iertată. O iubire uriașă, însă profund neliniștită, care nu le-a oferit o viață împreună și care, după moartea lui Eminescu, a lăsat în urma sa un gol pe care Veronica Micle nu a mai găsit puterea să-l traverseze.
Vasile Petrovan
Citește și:
Un pilot român a murit după ciocnirea a două elicoptere care luptau cu incendiile din Grecia
