O imagine cât o lecție de istorie: mii de oameni, la Marea Dictare Națională de la Chișinău - 1 oră în urmă
Șomcutenii de la ,,Doina Chioarului”, laureați ai Festivalului Internațional ,,Mugurelul” - 1 oră în urmă
Din Maramureș, pentru românii din Nisa: o bibliotecă românească prinde contur în Franța - 2 ore în urmă
Muzeul „La Lelea Ruzale” din Vima Mică a adunat sute de oameni la Festivalul plăcintelor și pancovelor și Plancoretro 2026 - 2 ore în urmă
Festivalul Artelor „Repere. Mituri. Identități” a adus cuvânt și culoare la Muzeul Satului din Baia Mare - 2 ore în urmă
Hram în trei limbi la Câmpulung la Tisa. Ucraineni, români și maghiari, împreună la aceeași rugăciune - 4 ore în urmă
Performanță incredibilă la Vișeu de Sus. Marius Irimia a dus la capăt o provocare de 48 de ore de alergare - 6 ore în urmă
Tăuții-Măgherăuș are un tocător nou pentru crengile rezultate din lucrările de întreținere - 7 ore în urmă
ATENȚIE, la Târgu Lăpuș! Exercițiu al pompierilor pe strada Stadionului. Cetățenii sunt rugați să nu intre în panică - 8 ore în urmă
România, din nou pe cea mai înaltă treaptă a podiumului! Aur la 8+1 mixt și performanță istorică pentru Simona Radiș și Adriana Adam - 8 ore în urmă
Șomcutenii de la ,,Doina Chioarului”, laureați ai Festivalului Internațional ,,Mugurelul”
A căzut cortina peste Ediția de aur a Festivalului ,,Mugurelul”, desfășurat la Dorohoi, în perioada 28-29 august.
Festivalul-Concurs Internaţional de Muzică Populară „Mugurelul” a ajuns la ediţia jubiliară cu numărul 20. Sute de artiști din țară și de peste hotare au transformat în acest weekend municipiul Dorohoi într-o capitală a tradițiilor românești. Evenimentul cultural-artistic a reunit iubitori de tradiții, folclor și dansuri populare, participanții dovedind respect și dragoste pentru tot ceea ce este autentic.
Ansamblul Folcloric ,,Doina Chioarului” Șomcuta Mare, al Palatului Copiilor Baia Mare, Structura Clubul Copiilor Șomcuta Mare (dir. prof. Ion Iuga), coordonat de dl. prof. Ionel Coteț,a susținut cu succes două reprezentații artistice, oferind publicului momente de neuitat.
Au fost prezentate dansurile de Chioar, Codru, Maramureș, respectiv Oaș, fiind apreciată atât prestația artistică, cât și frumusețea costumelor populare (puse la dispoziție de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Creației Populare, coordonat de prof. Lucian Iluț). La diversitatea programului artistic au contribuit și solistele Sofia Dragoș, respectiv Maria Voevod, apreciate de public pentru calitățile vocale deosebite.
În urma reprezentațiilor susținute, ansamblul șomcutean se întoarce acasă cu Premiul I, o distincție care onorează și confirma pasiunea pentru folclor a tinerilor elevi șomcuteni de la Liceul Teoretic ,,Ioan Buteanu”.
„Felicitări tuturor celor care au depus efort în realizarea unui program artistic apreciat de un juriu format din experți de renume național în muzică.
Se cuvin felicitări și alese mulțumiri tuturor copiilor, dlui profesor Ionel Coteț, orchestrei conduse de dl. Ionică Cânța, părinților care sprijină constant efortul depus de cadrele didactice în educarea tinerei generații în spiritul conservării tradițiilor populare românești.
Mulțumiri alese dlui director al Palatului Copiilor Dorohoi, prof. Marcel Dupu, organizatorul festivalului, pentru invitația lansată ansamblului din Șomcuta Mare!”, transmite director prof. Alina Talpoș.














