Dacă ar mai fi fost printre noi, Ioan Gyuri Pascu ar fi împlinit astăzi, 31 august, 65 de ani. Aproape că îl putem vedea, cu chitara în mână, cu zâmbetul acela ușor șugubăț și cu felul lui de a transforma o întâmplare banală într-o poveste. A fost unul dintre acei artiști pe care este greu să-i așezi într-o singură categorie: muzician, actor, om de umor, scriitor, profesor pentru o vreme și, înainte de toate, un om care părea să se simtă bine atunci când avea ceva de împărtășit celorlalți.
S-a născut la 31 august 1961, la Agnita, în județul Sibiu. Astăzi se împlinesc 65 de ani de la nașterea sa, iar peste mai puțin de o lună se vor împlini zece ani de când a plecat dintre noi, la 26 septembrie 2016.
Pentru foarte mulți români, Gyuri Pascu rămâne legat de Divertis și de o perioadă în care umorul de televiziune avea alt ritm. Nu era doar omul care intra într-un personaj și provoca râsul. Avea muzica lui, improvizația lui, o inteligență spontană și acel aer de om care nu părea să se ia niciodată prea în serios. S-a alăturat grupului în 1987, iar odată cu venirea sa au devenit tot mai prezente momentele muzicale și improvizațiile. A rămas alături de grup, cu întreruperi, mai bine de două decenii și a devenit una dintre figurile sale cele mai ușor de recunoscut. Dar ar fi nedrept să ni-l amintim numai ca pe „Gyuri de la Divertis”.
Ioan Gyuri Pascu era, înainte de toate, un muzician adevărat. Cânta la mai multe instrumente – pian, chitară, muzicuță și tobe – și trecea cu o naturalețe rară de la rock și blues la folk, pop sau reggae. În 1978 cânta deja în formația Trandafirii Negri, din Mediaș, iar un an mai târziu interpreta prima sa compoziție, „Melancolie”. În 1992 a format Ioan Gyuri Pascu & The Blue Workers, trupă cu care avea să urce pe scene de jazz, blues și rock.
Au rămas albume precum „Mixed Grill”, „Mașina cu Jazzolină”, „Gânduri nevinovate”, „Lasă”, „Stângul de a visa” sau „Jocul de-a joaca”. Și, poate mai important decât numărul lor, a rămas acel stil greu de confundat: când îl auzeai cântând, știai cine este.
În 1992 a făcut și un lucru mai puțin cunoscut publicului larg: împreună cu Daniela Marin a înființat Import Service Tempo, devenită ulterior Tempo Music, considerată prima casă de discuri independentă din România.
Gyuri Pascu absolvise Facultatea de Filologie din Cluj-Napoca, secția română-spaniolă, în 1988. A fost chiar profesor de limba și literatura română pentru aproximativ un an și jumătate, înainte ca viața artistică să îl acapareze definitiv.
Apoi a venit și actoria. A jucat în „O vară de neuitat”, filmul lui Lucian Pintilie, în „Occident”, regizat de Cristian Mungiu, dar și în producții străine. Pe scenă a putut fi văzut, printre altele, în „Take, Ianke și Cadâr”, unde îl interpreta pe Cadâr. În 2012, UNITER i-a acordat o diplomă de excelență. Era genul de artist care trecea de la un cântec la un scheci și apoi la un rol de teatru fără să lase impresia că schimbă meseria.
Poate cea mai simpatică poveste vine însă din copilăria sa. În Agnita, micul Gyuri organiza „festivaluri-concurs” în spatele blocului. Se cânta, se făceau imitații, iar spectatorii nu intrau chiar gratuit. Exista și bilet: o acadea.
Tot copil fiind, îi spunea bunicii că într-o zi îl va vedea la televizor. Bunica îl tachina, dar copilul părea foarte sigur de ceea ce spunea. Ani mai târziu, milioane de români aveau să îl vadă exact acolo.
Și mai exista un vis: sportul. Deși avea o statură care nu îl recomanda tocmai pentru performanță în acel domeniu, își dorea să ajungă un mare handbalist, chiar „al doilea Cristian Gațu”. Viața a ales altfel, dar pasiunea spune ceva despre energia lui. Poate că tocmai de aceea este greu și astăzi să spunem simplu ce a fost Ioan Gyuri Pascu. Într-un interviu mărturisea că nu îi plăceau etichetele și nici oamenii puși în cutii. Iar într-o altă conversație spunea ceva care, privit astăzi, pare să îl descrie foarte bine: „Atunci când ai har, nu trebuie să demonstrezi, ci să împărtășești.” Așa pare să fi făcut și el. A împărtășit muzică, umor, personaje, poezie, povești și multă bucurie. Uneori era exuberant, alteori surprinzător de serios. Putea să facă o sală să râdă și, câteva minute mai târziu, să cânte ceva care schimba complet atmosfera.
După moartea sa, UNITER îl descria drept un artist pe care te puteai baza întotdeauna, un om care, chiar în mijlocul unui program încărcat de concerte și turnee, găsea timp să pregătească ceva special atunci când era chemat să ajute. Poate acesta este motivul pentru care Ioan Gyuri Pascu a rămas atât de iubit. Nu părea construit pentru celebritate. Nu avea aerul unei vedete care cere să fie admirată. Părea mai degrabă omul care urcă pe scenă fiindcă are o melodie, o glumă sau o poveste și abia așteaptă să ți-o spună.
Astăzi ar fi împlinit 65 de ani. Și, după aproape un deceniu de când nu mai este, o melodie, o replică din Divertis sau simpla lui apariție într-o înregistrare veche sunt suficiente pentru ca Gyuri Pascu să pară din nou foarte aproape.
Vasile Petrovan
