Este Ziua Internaţională de Conştientizare a Autismului (2 aprilie) și a devenit o tradiție recunoașterea unei realități sensibile pentru orice comunitate și manifestarea susținerii față de persoanele care suferă de autism din partea statelor, instituțiilor și oamenilor obișnuiți.
În prezent, în întreaga lume, sunt peste 70 de milioane de oameni cu autism, 1 din 160 de copii are o tulburare din spectrul autismului (TSU), iar în România sunt declarate oficial aproximativ 8.000 de persoane cu un astfel de diagnostic, potrivit gov.ro.
Persoanele cu autism sunt doar diferite, iar a fi diferit nu trebuie să reprezinte o culpă sau un motiv de discriminare. Fiecare ființă umană are valoare.
„Foarte mulți dintre copiii cu autism au șanse reale să devină adulți funcționali și independenți”
Din păcate, însă, statul român este deficitar la acest capitol. Iată semnalul de alarmă tras de un părinte din Baia Mare:
„Ni s-a părut că Tomiță avea pur și simpu un alt ritm de dezvoltare față de alți copii. Ne tot spuneam că va începe să vorbească mai târziu, când va fi pregătit. Eram în lock-down cu pandemia, așa că oricum nu prea aveam de ales decât să așteptăm…
În 2020, în toamnă, însă, Toma a început să meargă la creșă. Abia atunci ne-am dat seama, comparându-l cu alți copii de vârsta lui, că avea mult mai multe deficiențe de recuperat. Ne-a atras atenția si psihologul de la creșă că Toma e altfel, așa că am început lungul șir al specialiștilor: psihiatri, psihologi, terapeuți…
În martie 2021, abia, am reușit să găsim un centru privat care să aibă locuri libere pentru copiii cu autism. De fapt, cred că am avut doar noroc. Pentru că nicăieri nu găsești loc la terapie pentru copiii cu autism. Și asta este cel mai trist! În ciuda faptului că există instrumente tot mai bune de diagnosticare a copiilor cu autism, avem foaaaaarte puține centre care să-i ajute pe acești copii să recupereze întârzierile de dezvoltare pe care le au.
Statul este cel mai înapoiat la acest capitol! În Baia Mare, statul poate oferi, prin specialiștii existenți la Policlinica 2, doar o jumătate de oră de terapie pe săptămână. În condițiile în care acești copii au nevoie de minim 10 ore pe săptămână pentru a reuși.
Suntem ca în Vestul Sălbatic, la capitolul terapie pentru copiii cu autism. Pentru că rezistă doar cel care poate, care are bani să plătească terapia copilului. Și te costă în jur de 2.000 lei pe lună aceste minim 10h de terapie. Își poate permite un părinte din Poienile de Sub Munte, de exemplu, să plătească aceste terapii? Si, dacă ar avea de unde plăti, ar avea la cine să apeleze local?
Foarte mulți dintre copiii cu autism au șanse reale să devină adulți funcționali și independenți. Dar foarte puțini părinți își permit să plătească terapiile în mediul privat.
Statul ar trebui să acorde mai multe fonduri organizațiilor și asociațiilor de autism, pentru ca și copiii nevoiași să poată beneficia de terapie. Și statul ar mai trebui să încurajeze mai mulți psihologi și terapeuți să își deschidă centre de terapie pentru autism. Pentru că, momentan, in Baia Mare, lista de așteptare este de circa 6 luni până la un an, în funcție de centru…
Este strigător la cer când știi că acești copii pot fi recuperați, dar nu o pot face dintr-o ignoranță a statului, care preferă să dea ajutoare sociale decât să finanțeze terapia copiilor” – povestește băimăreanca Doina Ferenț.
Aceasta adaugă: „La nivelul preșcolar și scolar nu avem specialiști (educatori, îngrijitori, psihologi, învățători) care să ajute acești copii să se integreze în colectiv. Asta este cel mai trist, pentru că la creșa noastra, de exemplu, multă vreme, Toma era lăsat deoparte (la masă, la baie, la activități etc.), în timp ce educatoarele se ocupau de restul copiilor.
A fost foarte greu până ne-am dat seama și noi ce trebuie să facem, dar și ce să le spunem educatoarelor să facă cu Toma. Statul ar putea face cursuri de specializare pentru acești angajați, să-i ajute să descopere mai ușor copiii cu autism și să-i învețe tehnici de relaționare cu autiștii, pentru ca mai apoi să-i ajute să se integreze mai ușor în grupă/clasă”, mai arată băimăreanca Doina Ferenț.
Pentru că dorim să venim în ajutorul părinților, lăsăm aici câteva semne de alarmă, comportamente care duc cu gândul că cel mic poate avea autism. Să sperăm că statul român va oferi mai mult sprijin acestor copii, pentru a se integra mai bine în societatea noastră, și părinților, totodată, care se străduiesc, mai degrabă, prin propriile puteri, să atingă acest deziderat. Speranța noastră este că acest semnal de alarmă va sensibiliza factorii de decizie din această țară să ofere mai mult sprijin atât financiar cât și logistic acestei categorii prea des ignorată de autorități, întrucât, până acum, ajutorul se rezumă, mai degrabă, la iluminatul instituțiilor publice în culoarea albastră. O fi și acesta un semnal de alarmă pentru a conștientiza autismul, dar chiar acest lucru este suficient?!…
L.C.H., C.Ț.
