Asistenții personali au protestat în fața Palatului Administrativ din Baia Mare. Care sunt revendicările
Protest azi, 3 august, în fața Palatului Administrativ din Baia Mare, organizat de filiala județeană a Cartel Alfa.
În fapt, asistenții personali doar s-au plimbat prin fața instituției, respectând regulile de distanțare fizică.
Oamenii au protestat din cauza întărzierii plății salariilor. Mai exact, o parte dintre aceștia reclamă faptul că nu și-a primit salariile de trei luni de zile. De asemenea, oamenii susțin că nu li s-au plătit contribuțiile și trebuie să-și plătească spitalizările.
Totodată, protestatarii au solicitat aplicarea legii 92/2020. Aceștia au solicitat că sistemul de plată a asistenților personali din bugetele locale ar trebui schimbat, pentru a evita perpetuarea acestei situații în viitor.
DirectMM.ro














