În urmă cu 108 ani, la Copalnic-Mănăștur se petrecea un eveniment care avea să intre în istoria Marii Uniri

În urmă cu 108 ani, la 3 noiembrie 1918, românii din Țara Lăpușului și din zona Copalnic – Mănășturului puneau bazele uneia dintre primele structuri politice românești constituite în această parte a Transilvaniei, într-un moment în care Imperiul Austro-Ungar se destrăma, iar viitorul regiunii rămânea incert. La o adunare desfășurată la Copalnic-Mănăștur, avocați, preoți, învățători și reprezentanți ai satelor au constituit Consiliul Național Român Cercual Lăpuș și Copalnic-Mănăștur, în fruntea căruia a fost ales avocatul Gavril Buzura. Evenimentul, documentat în arhivele vremii, avea să reprezinte unul dintre pașii prin care comunitățile românești din zonă s-au pregătit pentru Marea Adunare Națională de la Alba Iulia.

În istoria Marii Uniri, ziua de 1 Decembrie 1918 ocupă, firesc, locul central, fiind momentul în care reprezentanții românilor din Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș au hotărât unirea cu România. În spatele acestei hotărâri s-a aflat însă o amplă activitate politică și organizatorică, desfășurată în săptămânile precedente, în localități care rareori apar în marile evocări istorice. Acolo, în orașe mici și în sate, s-au constituit consilii naționale, au fost desemnați reprezentanți și au fost organizate gărzi însărcinate cu menținerea ordinii publice. În această succesiune de evenimente, ziua de 3 noiembrie 1918 ocupă un loc important în istoria Țării Lăpușului, iar documentele care s-au păstrat permit astăzi reconstituirea împrejurărilor în care comunitățile românești din zonă au început să-și organizeze propria reprezentare politică.

Toamna anului 1918 anunța sfârșitul Primului Război Mondial și destrămarea Imperiului Austro-Ungar. Războiul avea să se încheie pe frontul occidental abia la 11 noiembrie, prin armistițiul semnat între Germania și puterile aliate, dar autoritatea vechii monarhii se prăbușea deja sub presiunea înfrângerilor militare și a mișcărilor naționale. În Transilvania, populația românească urmărea cu atenție schimbările politice, iar principiul autodeterminării popoarelor devenise unul dintre argumentele fundamentale ale revendicărilor sale. Situația era cu atât mai complicată cu cât dispariția autorității imperiale nu însemna instalarea imediată a unei noi administrații, astfel încât organizarea comunităților devenea o necesitate politică și practică.

În această atmosferă, la 1 noiembrie 1918, avocatul Gavril Buzura din Târgu Lăpuș, Augustin Pop și protopopul Ioan Olteanu din Suciu de Sus au adresat intelectualității românești din ținut o chemare la consfătuire, având drept scop organizarea politică a regiunii. Documentul original, păstrat în fondurile arhivistice, îi îndemna pe cei chemați să participe la acțiunea comună pentru viitorul comunităților lor. În textul convocării apărea și îndemnul formulat de Gavril Buzura: „Vă chemăm! Veniți în grabă voi, inteligența neamului!”. Dincolo de expresia caracteristică epocii, chemarea reflecta convingerea organizatorilor că intelectualii locali aveau responsabilitatea de a contribui la constituirea unor instituții capabile să reprezinte interesele populației într-o perioadă de profunde transformări.

Chemarea adresată intelectualilor pentru participarea la consfătuirea din 3 noiembrie 1918, în vederea „organizării întregului ţinut”

Consfătuirea fusese convocată la Târgu Lăpuș pentru ziua de 3 noiembrie, însă cercetările istorice publicate ulterior arată că aceasta s-a desfășurat efectiv la Copalnic-Mănăștur. Precizarea este importantă, deoarece cele două localități reprezentau, la vremea respectivă, centre ale unor cercuri administrative distincte, Lăpușul Unguresc, actualul Târgu Lăpuș, și Copalnic-Mănăștur, ambele aparținând comitatului Solnoc-Dăbâca. Potrivit studiului semnat de Elena Ștreang, publicat în volumul „Centenarul Unirii 1918–2018. Maramureșul înainte și după Marea Unire a românilor”, la adunare au participat preoți, juriști, medici, învățători și țărani, iar în cadrul acesteia a fost ales Consiliul Național Român Cercual Lăpuș și Copalnic-Mănăștur. Autoarea, citând lucrarea istoricului Augustin Pădurean, consemnează că acesta ar fi fost primul consiliu național român cercual constituit în comitatul Solnoc-Dăbâca, ceea ce conferă evenimentului o semnificație care depășește istoria strict locală.

Avocat dr. Gavril Buzura (1867 – 1935)

În fruntea noului organism a fost ales avocatul Gavril Buzura, secondat de protopopul Ioan Olteanu și de preotul George Petrovan, desemnați vicepreședinți. Din structurile de conducere au făcut parte și avocatul Ioan Patriciu Olteanu, fiul protopopului din Suciu de Sus, avocatul Alexandru Pop, Clemente Petrovan, Alexandru China și alți reprezentanți ai comunităților locale. Documentele păstrate în arhive consemnează atât componența biroului permanent, cât și pe cea a comitetelor însărcinate cu organizarea activității consiliului. Alături de intelectuali apar și numele unor oameni din sate, între care Petru Pop din Suciu de Sus, Vasile Pașca din Lăpușul Românesc, Maftei Nechita din Suciu de Jos și Nicolae Dunca din Copalnic-Mănăștur, ceea ce arată că noua structură urmărea să depășească cercul restrâns al celor cu pregătire juridică sau administrativă.

Personalitatea lui Gavril Buzura explică, în bună măsură, încrederea acordată acestuia. Născut în 1867, la Poiana Blenchii, absolvent al studiilor juridice de la Cluj și doctor în drept, Buzura avea o experiență profesională și publică importantă. Fusese implicat în activitatea ASTREI, devenind în 1908 primul președinte al despărțământului din Târgu Lăpuș, și participase la dezvoltarea unor instituții financiare românești, între care Banca „Lăpușana” și Banca „Râureana” din Copalnic-Mănăștur. Asemenea instituții formaseră, de-a lungul anilor, legături între intelectuali, proprietari, preoți și locuitorii satelor, iar aceste relații aveau să devină utile în momentul în care organizarea culturală și economică a fost urmată de cea politică.

Un rol asemănător îl avuseseră protopopul Ioan Olteanu din Suciu de Sus și preotul George Petrovan din Copalnic-Mănăștur, implicați în viața culturală și economică a ținutului înaintea evenimentelor din 1918. Activitatea unor asemenea personalități nu se limita la responsabilitățile profesionale sau confesionale, ci cuprindea participarea la asociații, susținerea învățământului și înființarea unor instituții destinate comunităților românești. Faptul că acești oameni s-au regăsit în conducerea consiliului arată continuitatea dintre mișcarea de emancipare culturală de la sfârșitul secolului al XIX-lea și acțiunea politică din toamna anului 1918.

Printre cei aleși în Comitetul Central Executiv al consiliului s-a aflat și preotul Nicolae Gherman din Rohia, cunoscut astăzi mai ales ca întemeietor al Mănăstirii „Sfânta Ana”. Biografia sa, reconstituită în publicațiile Arhivelor Naționale, arată că înainte de Marea Unire se implicase în construirea unor școli confesionale, organizarea unei biblioteci populare și dezvoltarea unor forme de asociere economică. Participarea la consiliul constituit la 3 noiembrie reprezenta astfel continuarea unei activități dedicate comunității, într-o perioadă în care preoții și învățătorii erau adesea principalii promotori ai inițiativelor culturale și sociale din mediul rural. Prezența lui Nicolae Gherman printre organizatorii locali ai evenimentelor din 1918 constituie și un capitol mai puțin cunoscut al istoriei Rohiei, a cărei mănăstire avea să fie întemeiată câțiva ani mai târziu.

Ceea ce oferă însă o valoare istorică deosebită adunării din 3 noiembrie este faptul că aceasta nu a rămas doar în memoria participanților. În arhive s-au păstrat chemarea adresată intelectualilor și fragmente din procesul-verbal al ședinței de constituire, inclusiv intervențiile avocatului Gavril Buzura și ale lui Ioan Patriciu Olteanu. Aceste documente au fost reproduse în albumul „Contemporani cu Marea Unire de la 1 Decembrie 1918. Contribuția maramureșenilor la săvârșirea și desăvârșirea Unirii”, publicat în 2018 de Serviciul Județean Maramureș al Arhivelor Naționale și Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” din Baia Mare. Ele păstrează nu numai numele participanților și hotărârile adoptate, ci și atmosfera unei perioade în care oamenii încercau să transforme aspirațiile politice în instituții și responsabilități concrete.

Activitatea consiliului a continuat în săptămânile următoare, pe măsură ce pregătirile pentru Marea Adunare Națională de la Alba Iulia se intensificau. La 28 noiembrie 1918 au fost desemnați reprezentanți ai cercurilor electorale Lăpuș și Copalnic-Mănăștur, care urmau să participe la adunarea din 1 Decembrie. Între delegații aleși s-au numărat preotul Nicolae Gherman din Rohia, avocatul Titus Ciortea, învățătorul Gregoriu Roman și preoții Emil Dragomir și Sigismund Lenghel, alături de reprezentanții desemnați de instituțiile și organizațiile locale. Această etapă constituia continuarea firească a organizării începute la 3 noiembrie, deoarece consiliile constituite în teritoriu aveau acum responsabilitatea de a trimite oameni împuterniciți să exprime voința comunităților la nivelul întregii provincii.

Un document păstrat în colecția digitală a Bibliotecii Centrale Universitare din Cluj-Napoca ilustrează foarte clar această legătură. Este credenționalul eliberat la 28 noiembrie 1918, la Copalnic-Mănăștur, preotului Sigismund Lenghel, prin care acesta era împuternicit să participe la Adunarea Națională Constituantă de la Alba Iulia. Actul preciza că dorința cercului electoral era unirea tuturor românilor într-un stat liber și independent, potrivit hotărârilor ce urmau să fie adoptate la adunare. Dincolo de limbajul juridic al epocii, documentul arată că reprezentantul nu se deplasa la Alba Iulia numai în nume personal, ci în baza unui mandat primit din partea comunității pe care trebuia să o reprezinte.

Hotărârea de la Alba Iulia a fost întâmpinată cu entuziasm în Țara Lăpușului, însă bucuria avea să fie urmată, după numai câteva zile, de unul dintre cele mai tragice evenimente din istoria regiunii. La 5 decembrie 1918, locuitorii au fost convocați în curtea Școlii Confesionale Greco-Catolice din Târgu Lăpuș, pentru a li se comunica hotărârile adoptate la Marea Adunare Națională. În timpul întrunirii, militari din Regimentul 39 Debrecen au deschis focul asupra mulțimii, provocând moartea a zeci de persoane și rănirea multor altora. Sursele istorice și comemorative oferă bilanțuri diferite ale victimelor, însă amploarea tragediei este confirmată de rapoartele și mărturiile păstrate. Printre cei grav răniți s-a aflat avocatul Titus Ciortea, unul dintre delegații la Alba Iulia, care avea să moară la 30 iulie 1921, după o lungă perioadă de suferință.

Evenimentele din 5 decembrie l-au readus în prim-plan pe Gavril Buzura, președintele consiliului constituit cu o lună mai devreme. Prezent la tragedie, acesta a informat autoritățile despre atac și a solicitat intervenția pentru restabilirea ordinii. O scrisoare trimisă la 12 decembrie 1918 preotului Nicolae Gherman din Rohia, păstrată în fondul Consiliului Național Român Solnoc-Dăbâca, conține solicitarea de întocmire a unui inventar al pagubelor materiale provocate la Banca „Lăpușana”, precum și a unui raport referitor la victimele atacului și la intelectualii din localitate. Documentul este semnificativ deoarece arată că oamenii care organizaseră consiliul în primele zile ale lunii noiembrie erau nevoiți, numai câteva săptămâni mai târziu, să consemneze pierderile umane și materiale ale unei comunități marcate de violență.

Scrisoarea av. dr. Gavril Buzura din 12 decembrie 1918 adresat preotului Nicolae Gherman din Rohia, prin care îi solicită întocmirea inventarului cu pagubele provocate de armata maghiară la Banca „Lăpuşana”, precum şi a unui raport cu victimele măcelului din 5 Decembrie 1918

Privite împreună, documentele din noiembrie și decembrie 1918 reconstruiesc o perioadă în care speranța și nesiguranța au coexistat, iar schimbările politice au fost însoțite de responsabilități și riscuri considerabile. Chemarea din 1 noiembrie, procesul-verbal al consiliului constituit la 3 noiembrie, credenționalele delegaților din 28 noiembrie și rapoartele întocmite după tragedia de la Târgu Lăpuș alcătuiesc o succesiune de mărturii care permit înțelegerea evenimentelor din perspectiva celor care le-au trăit. În spatele fiecărui document se află oameni cu ocupații, experiențe și responsabilități diferite, reuniți în jurul unei acțiuni politice care avea să le influențeze atât prezentul, cât și viitorul comunităților.

La 108 ani de la acele evenimente, constituirea Consiliului Național Român Cercual Lăpuș și Copalnic-Mănăștur rămâne una dintre paginile importante, dar insuficient cunoscute, ale istoriei locale. Înainte ca hotărârea de la Alba Iulia să intre în istoria României, în satele și târgurile Transilvaniei se desfășurase deja o muncă de organizare fără de care reprezentarea politică a românilor nu ar fi putut avea aceeași amploare. La Copalnic-Mănăștur, în 3 noiembrie 1918, această muncă a căpătat o formă instituțională, prin constituirea unui consiliu ale cărui documente au supraviețuit celor 108 ani scurși de atunci. Ele păstrează astăzi nu doar hotărârile unei adunări, ci și numele unor oameni care, într-un moment de incertitudine, au înțeles că viitorul comunităților lor nu mai putea fi lăsat exclusiv în seama unei autorități aflate în destrămare.

Surse documentare și FOTO: https://biblioteca-digitala.ro/ Elena Ștreang, „Pașca Pante – delegat chiorean la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia”, în Centenarul Unirii 1918–2018. Maramureșul înainte și după Marea Unire a românilor, coord. Marius Câmpeanu, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș, Editura Eurotip, Baia Mare, 2019 / Arhivele Naționale – Serviciul Județean Maramureș și Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare, Contemporani cu Marea Unire de la 1 Decembrie 1918. Contribuția maramureșenilor la săvârșirea și desăvârșirea Unirii, coord. Klara Guseth, Baia Mare, 2018.

Vasile Petrovan

Citește și:

2 noiembrie 1784, a început Răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan