Sportivii de la CS Știința – Dragonul Baia Mare au obținut 10 medalii la Cupa României de Taekwon-do ITF pentru Juniori III
În perioada 30–31 octombrie, Sala Sporturilor „Lascăr Pană” din Baia Mare a găzduit Cupa României la Taekwon-do ITF pentru Juniori III. Sute de tineri sportivi de la 30 de cluburi din întreaga țară au oferit un adevărat spectacol de Taekwon-do ITF, demonstrând curaj, ambiție și determinare.
La această competiție de amploare, CS Știința – Dragonul Baia Mare a obținut 10 medalii:
- Iulia Cătriciucău – Locul 1, medalie de aur – Luptă, 9–10 ani, −25 kg.
- Ferențiu Cristian – Locul 1, medalie de aur – Forță (dinamometru), 9–10 ani.
- Ferențiu Cristian – Locul 2, medalie de argint – Luptă, 9–10 ani, +45 kg.
- Ferențiu Cristian – Locul 2, medalie de argint – Tehnici speciale, 9–10 ani.
- Bodea Emma – Locul 2, medalie de argint – Speed Kick, 11–12 ani.
- Lăpuște Cristian – Locul 2, medalie de argint – Tehnici speciale, 11–12 ani.
- Pante Andra – Locul 3, medalie de bronz – Luptă, 6–8 ani, −30 kg.
- Mocan David – Locul 3, medalie de bronz – Forță (dinamometru), 11–12 ani.
- Nădișan Sofiya – Locul 3, medalie de bronz – Tull individual, 11–12 ani, 4–1 gup.
- Bozântan Patricia – Locul 3, medalie de bronz – Tull individual, 9–10 ani, 9–5 gup.
„Felicitări sportivilor pentru rezultate, antrenorilor și instructorilor pentru pregătire și părinților pentru susținere!
Mulțumesc din suflet conducerii Federației Române de Taekwon-do ITF, comisiei de organizare, comisiei de arbitraj, antrenorilor, instructorilor, voluntarilor și tuturor celor implicați în reușita competiției!
Dincolo de medalii și rezultate, rămân oamenii, prieteniile și pasiunea care ne unesc. Suntem o adevărată familie, iar acest lucru s-a simțit din plin la Baia Mare!”, au transmis reprezentanții Clubului băimărean.
Citește și








