Violeta Vele din Vălenii Lăpușului a câștigat Marele Trofeu al Festivalului-Concurs Național de Folclor „Autentic Românesc”
O tânără interpretă din Maramureș a obținut o importantă recunoaștere la nivel național. Vele Violeta Diana, în vârstă de 13 ani, din Vălenii Lăpușului, a câștigat Marele Trofeu al primei ediții a Festivalului-Concurs Național de Folclor „Autentic Românesc”, desfășurat aseară, 29 octombrie, la Cluj-Napoca.
Talentată, autentică și apropiată de tradițiile locului, Violeta este cunoscută și drept „fata cu desagii”, o imagine care o leagă de portul și identitatea populară maramureșeană. Prin interpretarea sa, tânăra duce mai departe frumusețea cântecului popular și spiritul autentic al folclorului din Maramureș.
Violeta a reprezentat județul la categoria de vârstă 12–16 ani, într-o competiție la care s-au înscris, în etapa de preselecție, 117 concurenți din întreaga țară. Doar 30 dintre aceștia au fost selectați pentru finală, câte 15 la fiecare categorie de vârstă.
Festivalul a fost organizat de îndrăgiții artiști Lavinia Goste și Marius Zorilă, iar Marele Trofeu câștigat de Violeta reprezintă o reușită importantă pentru tânăra interpretă și o bucurie pentru Maramureș.
„Muzica autentică este darul lui Dumnezeu pentru sufletul românesc. Acest trofeu Îi aparține în primul rând Lui!”, a transmis Violeta.
Sincere felicitări și mult succes în continuare!
Citește și
Violeta Vele – pasiune și un drum spre păstrarea cântecului autentic









