Share
Sfânta Liturghie Arhierească la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare (GALERIE FOTO)

Sfânta Liturghie Arhierească la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare (GALERIE FOTO)

Duminica a IV-a după Rusalii a fost, pentru cei care frecventează Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, un nou prilej de binecuvântare, întrucât în mijlocul lor s-a aflat, încă o dată, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului. De altfel, Preasfinția Sa și-a exprimat în repetate rânduri bucuria de a sluji la Catedrală, pe care o consideră – plastic și părintește vorbind – biserica sa „parohială”.

Episcopul a slujit Sfânta Liturghie pe esplanada Catedralei, înconjurat de un ales sobor de preoți și diaconi.

Tâlcuind pericopa despre minunea vindecării slugii sutașului, din Evanghelia după Matei, Preasfințitul Părinte Iustin a adus înaintea ochilor sufletești a celor prezenți o bogăție de semnificații, nuanțate, întregite și clarificate prin referirile la textele înrudite de la Sfinții Evangheliști Ioan și Luca. Un sutaș păgân, anonim, din Capernaumul de pe vremea Mântuitorului, devine emblematic peste milenii, pentru forța, concretețea și claritatea credinței sale.

„Venind, îl voi vindeca.” – „Zi numai cu cuvântul”. Puține cuvinte care te lasă, literalmente, fără cuvinte. De aceea, și Mântuitorul Își exprimă un sentiment de admirație profundă pentru acest demnitar militar, căruia îi dă un calificativ extraordinar, în comparație cu credința lui Israel.

Sutașul – „un ofițer obișnuit, cu un comportament neobișnuit”. Cu o mare grijă față de suferința aproapelui. Capabil de o mare empatie. „Milă îmi este de popor…” spunea Mântuitorul, în contextul în care conducătorii poporului nu manifestau nici un interes față de durerile poporului, față de complexitatea și greutatea vieții lui, urmărind doar să-l împileze, pentru atingerea propriilor lor interese. Până azi, oamenilor nu le mai pasă de oameni. Dar nu așa l-a creat Dumnezeu pe om… Dumnezeu a zidit un om creator, frumos, armonios. Însă neascultarea, lipsa iubirii între oameni au un impact devastator chiar la nivelul armoniei cosmice, universale. Asistăm la însăși destabilizarea Creației prin om. Natura se tulbură din cauza agresiunii la care este supusă de cel care a fost chemat să o conducă. Soarele – creat să lumineze și să încălzească – arde; apa – sursă de viață, de sănătate – distruge, ucide. „Norii se învolburează, se tulbură; se transformă într-un fel de mare învolburată cerească, într-un ocean ceresc, care se dezlănțuie…” În fața tuturor acestora, Biserica are putere, de Sus. Rugăciunile ei asupra naturii au putere. „Clopotele bisericii risipesc pericolul, negura și îngrozirea pe care ni le aduc uneori furtuna și cerul învolburat. Ce mare putere a primit Biserica de la Hristos!”

Sutașul – un om care cunoștea puterea Mântuitorului și știa cât de multe poate să facă. Gândea neobișnuit; înțelept, profund. Recurge la o subtilitate teologică deosebită. Deși dă un exemplu aparent banal, din ierarhia militară, spune un adevăr adânc. Se gândise, poate, să-L și ferească pe Mântuitorul de mereu prezentul oprobriu al cărturarilor și fariseilor, elitele politico-religioase ale vremii. De altfel, întotdeuna, elitele au cam cârtit. Și azi, mulți critică, judecă, condamnă și desconsideră Biserica Ortodoxă Română, despre care Eminescu spunea că este „mama neamului românesc”. Mulți își desconsideră mama, uitând că mama, oricât de simplă ar fi, rămâne mamă. Uitând că Biserica Ortodoxă a fost, este și va rămâne păstrătoarea și ocrotitoarea culturii și educației poporului român. „Biserica este școala pentru toată viața. Ne învață numai lucruri frumoase și are un limbaj sacru; vorbește frumos și luminos, liniștit și așezat, pe inima și pe sufletul oamenilor.”

Sutașul – un om smerit, care, în varianta lucanică a textului, i-a trimis pe bătrânii poporului să vorbească pentru el, să mijlocească la Mântuitorul. „Bătrânii sunt istoria vie”. Acei bătrâni ai poporului, oamenii venerabili din comunitate, oameni înțelepți, care aveau experiența unei vieți trăite după voia lui Dumnezeu, vin în fața Mântuitorului, pentru un sutaș păgân, cu un mesaj copleșitor: „Vrednic este, că iubește neamul nostru. Sinagoga noastră el a construit-o.” Cărturarii și fariseii Îl batjocoreau în permanență pe Hristos, dar acești oameni din popor știau pe cine au în față. „Pentru că poporul simțea. Poporul are intuiție. Simte unde este realitatea, adevărul, inima curată, credința adevărată, slujirea sacramentală sau sacră a neamului, a intereselor țării, a poporului lui Dumnezeu. Simte. Poporul L-a simțit pe Hristos că este de la Dumnezeu.” Iar acel „Vrednic este!”, perpetuat, în rânduiala Hirotoniei, până în ziua de azi, poate fi așezat, de-a lungul istoriei, lângă numele multor fii ai neamului românesc, din varii domenii, oameni care și-au înțeles propria vocație și au înțeles și chemarea Bisericii.

C.B. Roatiș


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu