Duminică, 22 august, Biserica Ortodoxă Română celebrează „Duminica migranților români”. Cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, transmite un mesaj românilor din afara granițelor.
Îl redăm integral în cele ce urmează:
„Întoarce-te în casa ta și spune cât bine
ți-a făcut ție Dumnezeu” (Luca 8, 39)
Iubiți părinți slujitori ai Sfintelor Altare strămoșești,
Preaiubit popor al lui Dumnezeu,
Am trecut de peste două decenii pragul celor 2000 de ani de creștinism. Creștinismul este unica și cea mai frumoasă poveste de dragoste între Cer și Pământ, între Dumnezeu și umanitate, pentru care Tatăl ceresc a sacrificat tot. A trimis în lume pe Unicul Său Fiu, Iisus Hristos, Care este icoana iubirii Sale veșnice pentru om și omenire, prin Care ne-a transmis mesajul Său veșnic, acela că: „Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (Ioan 3, 16).
Iubirea lui Dumnezeu nu are echivalent pe pământ decât, în oarecare măsură, în iubirea părinților față de propriii copii și a părinților duhovnicești față de păstoriții lor, aceasta din urmă fiind doar o umbră a adevăratei, desăvârșitei și necondiționatei iubiri a lui Dumnezeu față de om, zidirea Lui minunată, plină de frumusețe și măreție.
Din iubirea lui Dumnezeu s-a născut jertfa supremă a Fiului Său, Pătimirea, Răstignirea și moartea pe Cruce, ca prin umilința, suferința și durerea Crucii Sale să ne arate cât de mare preț a plătit pentru răscumpărarea noastră, pentru izbăvirea de moartea veșnică, de întuneric și iad, spre a ne readuce în starea cea dintâi, starea firească de fii ai Lui după har și a ne face părtași Dumnezeieștii Firi.
Prin gura Dumnezeiască a Fiului Său, Iisus Hristos, ne-a transmis adevărul că cerul și pământul nu valorează cât sufletul unui singur om și că acesta trebuie salvat, cu orice chip, din primejdia pieirii lui și din lanțurile cu care diavolul l-a legat spre a-l arunca în iad.
Învierea lui Hristos a rupt lanțurile și legăturile iadului și a eliberat sufletele celor din veac adormiți, readucându-i în Împărăția lui Dumnezeu. Iubirea Mântuitorului pe Cruce s-a revărsat salvatoare asupra fiecărui om de pe pământ, până și asupra tâlharului din dreapta, care s-a căit de viața lui trecută și a recunoscut nevinovăția Dumnezeului Răstignit fără vină, rugându-L: „pomenește-mă, Doamne, când vei veni întru Împărăția Ta” (Ioan 23, 42). Răspunsul a venit pe loc. Iubirea adevărată nu așteaptă multe rugăminți, ci răspunde pe loc: „Astăzi vei fi cu Mine în rai” (Ioan 23, 43).
Pentru a ne face pe toți cetățeni ai Cerului și casnici ai lui Dumnezeu, prin înfierea botezului, Mântuitorul Iisus Hristos a întemeiat un legământ veșnic și a așezat pe pământ o cetate a Sa, pe care nimeni din lumea văzută și nici din lumea întunecată a forțelor demonice nu o va putea birui. Iată ce a proclamat Mântuitorul: „Voi zidi Biserica Mea și porțile iadului nu o vor birui” (Matei 16, 18). De ce nu o vor putea birui? Pentru că, deși este în lume și pentru lume, ea – Biserica – este din Cer, este a lui Hristos, El este Mirele Ei, este temelia și Capul Ei, iar Ea este Mireasa Lui cea frumoasă și fără prihană și această unitate este veșnică și nimeni nu o poate desface. Așa cum nimeni nu ar trebui să desfacă taina cununiei dintre un bărbat și o femeie, căci Domnul a zis: „Cel ce i-a făcut de la început i-a făcut bărbat și femeie” (Matei 19, 4), și „ceea ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu mai despartă” (Marcu 10, 9), iar Sfântul Apostol Pavel, în apostolul ce se citește la Taina Cununiei, compară această uniune dintre bărbat și femeie cu cea dintre Hristos și Biserică: „Iar eu zic în Hristos și în Biserică” (Efeseni 5, 32).
Uniunea dintre un bărbat și o femeie formează familia binecuvântată de Dumnezeu după modelul veșnic al primei perechi de oameni – Adam și Eva –, protopărinții noștri.
Pentru familie a creat Dumnezeu Raiul, unde i-a așezat și i-a binecuvântat zicându-le: „creșteți și vă înmulțiţi și umpleți pământul și-l supuneți” (Facere 1, 28).
Din acel moment a început istoria minunată a neamului omenesc, cu frumusețea și măreția ei, dar și cu căderea și durerea ei din princina alegerilor greșite pe care omul și umanitatea, în momentele ei de rătăcire și despărțire de Dumnezeu, le-a făcut.
Dumnezeu a vegheat ca un părinte iubitor ca destinul familiei, al omenirii să nu intre în colaps, ci să urmeze cursul proiectului măreț așa cum El l-a creat. A comunicat mereu cu drepții și oamenii săi aleși: Noe, Avraam, Isaac și Iacov, Patriarhii biblici, și le-a transmis legea după care să se conducă prin Moise. Apoi le-a transmis voia Sa prin proorocii care erau trâmbițele lui Dumnezeu în lume. În cele din urmă, l-a trimis pe ultimul dintre prooroci și cel mai mare născut din femeie, pe Sfântul Ioan Botezătorul, ca să pregătească poporul pentru primirea Fiului Său, Iisus Hristos, Mântuitorul lumii, Născut de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria „la plinirea vremii” (Gal. 4, 4).
Iubiți fii duhovnicești,
La începutul activității Sale de propovăduire a Împărăției lui Dumnezeu, Iisus Hristos – Blândul Păstor și Unicul Învățător – a reconfirmat firescul și normalitatea creației lui Dumnezeu în ce privește viața pe pământ.
Împreună cu ucenicii și Sfânta Sa Maică a participat la un eveniment obişnuit în viața comunității și anume căsătoria și nunta (petrecerea) dată cu acest prilej de cei doi miri și familiile lor în Cana Galileii. De ce? Pentru a binecuvânta normalitatea familiei, uniunea dintre bărbat și femeie, deci Taina Căsătoriei și nașterea de prunci dintr-ânsa.
Atât de uman s-a comportat Mântuitorul și atât de mult a prețuit atmosfera aceea de familie, încât, la intervenția Mamei Sale, a transformat apa în vin, săvârșind prima minune, deși a spus: „încă n-a venit ceasul Meu” (Ioan 2, 4), salvând astfel cinstea gazdelor în fața oaspeților și, mai ales, arătând iubire și ascultare față de Preasfânta Lui Maică.
Ce semnificație are prezența și atitudinea Domnului la acest eveniment din viața comunității? Nu este greu de înțeles! Dumnezeu a creat toate bune foarte, ca lumea să-și urmeze cursul firesc, devenind minunată, unică și plină de frumusețe și măreție, iar prin participarea la acest eveniment o binecuvintează încă o dată în normalitatea ei și arată calea de urmat.
Iubiți credincioși din Maramureș și Sătmar,
Dumnezeul părinților noștri a purtat de grijă neamului nostru românesc, cel de Hristos iubitor, în toată istoria noastră milenară. Ne-a dăruit o țară, ne-a dăruit un pământ sfânt, mult, minunat și înfrumusețat, ca o grădină a Raiului, binecuvântat cu măreție și bogăție, cu izvoare curate și limpezi, cu câmpii bogate, care au fost cultivate de-a lungul secolelor, dăruindu-ne pâinea cea de toate zilele spre hrana noastră şi a copiilor noștri și niciodată nu ne-a lipsit pâinea de pe masă, bogăția și prosperitatea în casă și familie, pentru că am chivernisit țara împreună cu Dumnezeu, Dăruitorul ei.
Dumnezeul părinților noștri ne-a așezat pe noi, maramureșenii, sătmărenii și oșenii, aici în munții Maramureșului, aproape de cer și în câmpia de vest cu toată bogăția ei. El, Dumnezeu, a hotărât pentru noi unde și când să ne naștem, în ce ținut, în ce familie binecuvântată, ce părinți să avem, cum să fim crescuți și formați pentru viață şi ce misiune să avem în lume pe parcursul vieții noastre pământești. Toate sunt daruri cerești pentru care românul, maramureșeanul și sătmăreanul înțelege că este dator să-I mulțumească lui Dumnezeu.
Am avut o istorie zbuciumată, dar plină de fidelitate față de credința moșilor și strămoșilor noștri, a căror nădejde a fost întotdeauna ancorată în Cer. De aceea am construit bisericile unice de lemn, cu turnurile lor care străpung cerul. Prin crucea de pe turlele bisericilor a venit tot darul și toată binecuvântarea Cerului, Crucile ne-au arătat că cerul nu este gol, că acolo este Hristos Cel Ce S-a Răstignit, a murit și a Înviat a treia zi. Crucea ne-a dat putere din puterea Celui Care ne-a dăruit-o drept armă asupra văzuților și nevăzuților vrăjmași. Prin Cruce ne-a venit izbăvirea din primejdiile istoriei și biruința învierii ori de câte ori istoria nedreaptă, oamenii și puterile potrivnice au pus jug de fier pe grumajii noștri.
În mijlocul satelor noastre a ars tămâia pe Altarul cel Sfânt și la Altar au fost aduse ofrandele ca jertfă din osteneala și sudoarea muncii, ca Dumnezeu să ocrotească țara, ținutul, familia, bătrânii și pruncuții, voievozii demni și dârji și întreaga moștenire strămoșească.
Familia noastră era și este Biserica cea mică. În familie, mama și tata sunt primii pedagogi, primii luminători și îndrumători și exemple de urmat în credință, echilibru, omenie, cinste, răbdare, jertfă și statornicie.
Avem rădăcini adânci înfipte în acest pământ, prin care am primit în ființa noastră, de la naștere, toate virtuțile strămoşilor și părinților, care ne-au dat toate valorile sfinte.
Ca să dea roade, un pom trebuie să crească în pământul în care crește și rodește specia lui. Ca să ne împlinim menirea și să dăm roadele pe care le așteaptă Dumnezeu, Țara și Neamul, nu le vom putea da decât în pământul în care am fost sădiți. Purtați de vânturile lumii și de valurile vieții în alte locuri și pe alte meleaguri, am putea să rămânem ca „smochinul cel neroditor”.
De ce nu a rodit smochinul? Pentru că era singur. Nu era într-o grădină de smochini. În grădină, pomii se hrănesc unii de la alții, se sprijină unii pe alţii și rodesc rod bogat. Așa sunt și oamenii. În grădina familiei, a comunității, în grădina neamului, în grădina strămoșilor cresc, înfloresc și rodesc.
Iubiții mei frați și cinstite surori în Domnul,
De peste trei decenii, noi, românii, ne-am luat soarta în mâini și am devenit liberi să ne hotărâm viața și viitorul. Ce s-a întâmplat în aceste trei decenii? Ce am făcut cu libertatea noastră? Ce hotărâri am luat și ce cale am urmat?
Dacă privim în urmă, vom constata că în loc să mergem liberi înainte cu țara și chivernisirea bogățiilor ei dăruite de Dumnezeu și lăsate moștenire de strămoși, din cauza celor responsabili să administreze, aleși și investiți cu încrederea noastră, care nu au avut un proiect de țară concret, coerent și eficient, țara a sărăcit, industria a dispărut, agricultura nu mai face din România „grânarul Europei”. Încă nu avem autostrăzile mult promise de toți conducătorii, nu avem apă și canalizare în toate localitățile și în deceniul trei de la căderea comunismului încă mai avem 30.000 km de drum de pământ în România! Şcoli fără instalații sanitare și apă curentă!
Neavând o perspectivă în țară, oamenii au luat calea Europei. Maramureșenii și oșenii, oameni credincioși și muncitori, cărora nu le place și nu acceptă să trăiască în sărăcie și umilință, au plecat și ei în lume, așa precum în vremea comunismului plecau la muncă în zonele mai bogate din țară. A fost o necesitate! Dar este o mare nedreptate că s-a întâmplat această dramă. Peste cinci milioane de români sunt plecați în Europa și în toată lumea. Din Maramureș au plecat între 30-40% din populaţie, iar din Oaș procentul este de peste 50%.
Astfel, satele și-au pierdut tinerețea și frumusețea de altădată, sărbătorile nu mai au solemnitatea de altădată, școala a rămas fără copii, biserica mai goală și măreția voievodală a acestui ținut nu mai este cum era cândva.
Bătrânii rămași singuri își petrec zilele așteptând luna concediilor de vară, ca să-și aline dorul și să-și poată îmbrățișa copiii și nepoții pentru câteva săptămâni, ca apoi să-i petreacă cu lacrimi în ochi când pleacă din nou departe, rămânând cu singurătatea lor, lacrimile și rugăciunile neîncetate ca Dumnezeu și Maica Domnului să le ocrotească pruncuții.
În ultimii 2-3 ani, conform evidențelor oficiale, pentru prima dată s-au născut mai mulți copii afară decât în țară, deci școala românească, care a dat atâtea minți de geniu, atâția oameni mari, atâția cercetători și oameni de știință, atâția sportivi, eroi naționali și atâtea valori care au ridicat națiunea, nu ne mai oferă aceste bucurii.
Nu mai avem forță de muncă, iar natalitatea s-a prăbușit prin plecarea familiilor tinere afară, dar şi din pricina lipsei politicilor de protecție şi susținere a familiei.
Cei ce au administrat şi administrează țara ridică din umeri, neasumându-și responsabilitatea fluviului de migranți români, despre care se spune că sunt aproape tot atât de mulți ca şi cei ce au fugit din Siria, din cauza războiului. Oare ce fel de război s-a dus la noi? Cine l-a purtat şi cine l-a susținut? Sunt întrebări la care se cere răspuns!
Preocuparea readucerii românilor acasă, prin ridicarea nivelului de trai și oferirea condițiilor de muncă egale cu cele de afară, rămâne doar o declarație fără niciun efect. Soluția de avarie găsită de antreprenori şi agricultori este aducerea de mână de lucru din Asia și Africa.
Ce nedreaptă este societatea în care trăim! Românii noștri sunt mână de lucru mai ieftină pentru Europa prosperă, iar cei din țările subdezvoltate sunt mână de lucru și mai ieftină pentru România.
Ne fuge ţara de sub picioare. Românii săraci și bătrânii rămași singuri își vând pământul. România și pământul ei bogat se vinde încet, încet pe bani de nimic, pentru că nu am fost atât de patrioţi, ca vecinii noștri, să dăm niște legi care interzic vânzarea pământului și înstrăinarea patrimoniului național: pământ, ape minerale, metale prețiose, petrol şi gaze. Totul este de vânzare!
Când ne vom trezi, vom constata că am devenit iobagi pe pământul moșilor și strămoșilor noștri, cum s-a mai întâmplat în istorie, pământ în care zac oseminte de eroi ai neamului și ale sfinților noștri părinți, căci Țara va fi fost vândută.
Și, totuși, suntem creștini și nu avem voie să deznădăjduim. Speranța la oamenii care cred în Dumnezeu nu moare niciodată.
Avem o Biserică strămoșească sfântă, care este mama spirituală a acestui neam. Poporul român a fost și rămâne un popor creștin și, prin Biserica și credința lui ortodoxă strămoșească, și-a regăsit mereu drumul pe care să meargă. Noi știm, din vizitele pe care le-am făcut în comunitățile din America și Europa, că românii își manifestă și mărturisesc credința oriunde ar fi în lume. Românii nu pot trăi fără Dumnezeu și fără Biserică.
Maramureșenii și Oșenii sunt în prima linie când este vorba de credință și Biserică. Ierarhii și preoții noștri din Occident sunt sprijiniți și fericiți să îi aibă în comunități și împreună să dea viață proiectelor pastorale şi identitare românești.
Aceasta este, poate, partea bună a migrației românești. Românii sunt apostolii creștinismului și ai credinței într-o Europă secularizată și care a abandonat valorile creștine și L-a părăsit pe Dumnezeu.
Dragi maramureșeni și sătmăreni plecați din țară,
Am scris acest cuvânt din suflet de părinte la Duminica românilor migranți, în Anul Omagial al românilor din afara României, cu durere în suflet și îngrijorare pentru Neamul și Biserica noastră. Dacă plecarea din țară continuă, România nu va mai fi măreață niciodată, iar din Țara lui Dumnezeu și Grădina Maicii Domnului va deveni România îmbătrânită, înlăcrimată și cernită, plângându-și fiii plecați și trăindu-și neputința și umilinţa în singurătate și, Doamne ferește, sfârșitul, din cauza părăsirii și abandonării ei.
Vă îndemnăm, cu dragoste părintească, să vă gândiți bine în ce lume vreți să trăiți și în ce școli vreți să vă educați copiii. Lumea și Europa merg pe un drum străin de credința noastră creștină, tradiția, datinile și rânduielile noastre românești și frumoase, normale, firești şi sfinte.
Nori negri și întunecați ai unei vieți lipsite de credința și morala, de normalitatea familiei și viața firească și îmbrățișarea unui stil de viață trăită, în mod păgân, în păcate de tot felul și, mai ales, în fărădelegi mari, cum sunt păcatele strigătoare la cer, vor fi un mare pericol pentru copiii voștri, pentru viața și familia lor.
Apoi, copiii voștri, dacă vor rămâne în această lume care le oferă bunuri materiale, pentru care ați ales-o și frățiile voastre, își vor pierde bogăția cea mai de preț: credința în Dumnezeu și iubirea de neam și țară. Își vor pierde rădăcinile, își vor uita strămoșii, satul și țara, limba şi credința, și vor fi străini în țară străină, fără mamă, fără tată, fără părinți, fără strămoși, fără biserică, fără cimitirele în care se odihnesc osemintele strămoșilor şi pe crucile cărora este scrisă istoria acestui ținut măreț şi voievodal.
Cine va duce mai departe viitorul acestei țări? Cine va avea grijă de patrimoniul ei, pentru care au murit sute de mii de români ca să ni-l lase moștenire? Cine va da frumusețe sărbătorilor sfinte? Cine va îngriji cimitirele? Cine va îndrepta crucile îmburdate și va plivi buruienile de pe morminte, aprinzând lumânări? Sunt întrebări pe care mi le pun și vi le pun în această Duminică închinată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române vouă, celor plecați departe de satul copilăriei şi de raiul bucuriei.
Trimiţându-vă acest cuvânt de suflet, vă încredințăm că noi, cei ce am rămas în țară: ierarhi, preoți, monahi și credincioși, vă purtăm în rugăciunile noastre neîncetat, ca Dumnezeu să vă ajute și să vă ocrotească pe voi, iar pe noi să ne întărească să putem sta de veghe, păzind rânduielile noastre sfinte, puritatea credinței, frumusețea sărbătorilor, tradițiile și obiceiurile, civilizația și cultura creștină, ca atunci când vă întoarceți acasă, o dată pe an, sau vă veți întoarce definitiv, să găsiți satele frumoase și curate, bisericile îngrijite și luminate, cimitirele și mormintele cu flori și lumânări, portul neschimbat și graiul nealterat, ca să puteți uita de pribegia și umilințele prin care ați trecut printre străini și să ziceți: „fie pâinea cât de rea, tot mai bună-n țara ta” şi să daţi slavă lui Dumnezeu, mulțumindu-I pentru tot binele pe care l-a revărsat peste noi, dăruindu-ne acest colț de Românie și de rai numit Maramureş și Sătmar.
„Acasă” este numai în casa părintească, în cuibul de drag și dor, în satul și țara ta, căci aici toți și toate, și cerul, și pământul, și muntele, și pădurea, și izvorul limpede în curgerea lui, te primesc, te iubesc, te odihnesc, te înalță și te înnobilează.
Un mare episcop român, pe nume Inochentie Micu Klein, mult pătimitor printre străini în a doua parte a secolului al XVIII-lea, din cauza luptei lui ferme pentru drepturile, libertățile și demnitatea românilor din Ardeal, la sfârșitul vieții sale de multă umilinţă și suferinţă, suferite în exil la Roma, unde a fost trimis de Curtea de la Viena, a cerut să fie adus în pământul și țara sa românească și în satul în care s-a născut, căci zicea el așa: „Românul nu-și poate găsi odihna sufletului său în altă parte decât în pământul lui, în țara și neamul lui, și nu poate învia decât din pământul în care s-a născut şi de lângă biserica în care a fost botezat și unde-i sunt părinții și toți moșii și strămoșii lui”.
Așa să ne ajute Dumnezeu!
Dorindu-vă spor și ajutor sfânt de la Dumnezeu, mă rog să mergeți bine cu viața, sănătatea și credința și să ne vedem cu bucurie în sărbătorile în care sunteți acasă, rugându-ne lui Dumnezeu să păzească lumea de primejdiile care ne împresoară şi catastrofele care ne înconjoară și să ne dăruiască pace și liniște, smerenie, credință, pocăință, îndreptare și răbdare, ca să lucrăm mântuirea sufletelor noastre. Amin!
Al vostru și împreună cu voi în rugăciune către Dumnezeu și Maica Domnului, acasă și departe, oriunde v-ați găsi,
† I U S T I N
Episcopul Maramureșului și Sătmarului
