Share
Pentru dezvoltare: Aeroportul Internațional Maramureș va avea un nou terminal pentru pasageri. Investiția este de peste 300 milioane de lei și va fi gata în doi ani

Pentru dezvoltare: Aeroportul Internațional Maramureș va avea un nou terminal pentru pasageri. Investiția este de peste 300 milioane de lei și va fi gata în doi ani

Vești bune pentru Maramureș. Consilierii județeni au aprobat, în ședința extraordinară de luni, 23 noiembrie, indicatorii tehnico-economici ai pentru obiectivul de investiții ”Extindere și Modernizare Terminal pentru Pasageri la Aeroportul Internațional Maramureș”.

Acest proiect va contribui extrem de mult la deschiderea județului Maramureș din perspectivă economică și turistică, sunt de părere autoritățile județene. Tocmai de aceea, vorbim despre o investiție amplă care se va derula la aerogara maramureșeană. Din perspectiva costurilor, proiectul înseamnă 309.411.547 lei, având o durată de realizare a lucrărilor de 24 de luni. Aeroportul va avea, după extindere, o suprafață de 15.000 mp, o capacitate mult mai mare de trafic aerian, precum și toate utilitățile unui aeroport de top.

Conform autorităților județene, în prezent, fluxurile existente asigură cu greu desfășurarea traficului aerian intern și internațional de pasageri. Totodată, se dorește introducerea zborurilor comerciale regulate, noi zboruri charter, noul terminal asigurând un flux de 500 pasageri/oră. Noul proiect are în vedere îndeplinirea și respectarea tuturor condițiilor de siguranță și securitate pentru traficul de pasageri și marfă. Capacitatea parcării va fi suplimentată având în vedere că în prezent există doar 70 de locuri pentru autoturisme, două pentru persoane cu dizabilități și unul pentru autocare. În luna decembrie proiectul va fi depus spre finanțare prin Programul Operațional Infrastructură Mare.

Prin actualizarea studiului de fezabilitate, s-a urmărit, printre altele, respectarea legislației sanitare în contextul unei pandemii, utilarea cu echipamente automatizate de control acces al pasagerilor, de tip e-Gates, care să citească automat informațiile afișate pe cărțile de îmbarcare, utilarea cu porți electronice automate de verificare a documentelor de călătorie de tip ABC (Automates Border Control). Totodată, se dorește etichetarea automata a bagajelor și un sistem de transport bagaje automat cu tunel de dezinfectare. Astfel, în cadrul reactualizarii studiului de fezabilitate au fost cuprinse și utilaje, echipamente tehnologice şi funcţionale care necesită montaj-Terminal Nou.

Noul terminal va fi amplasat în zona estică a terminalului existent și va fi structurat pe două nivele, parter și etaj. Transversal, va fi prevăzut un subsol tehnic. Din punct de vedere structural, clădirea va fi alcătuită din cadre din beton armat, cu fundații izolate din beton armat, formate din blocuri de fundare și cuzineți, legătura între ele făcându-se prin grinzi de fundare. Clădirea va fi rigidizată în plan orizontal de planșeul peste parter și planșeul peste etaj, realizate din beton armat. Accesul la nivelul superior se va face pe scări rulante, lifturi și scări din beton armat. Închiderile vor fi perimetral din fațada cortină, pe structura de aluminiu, iar în exteriorul acestora se vor monta panouri perforate compozite cu structură independentă. În interior compartimentarile vor fi nestructurale, parțial mobile, pentru a se putea readapta în timp, în funcție de necesitățile aeroportului și nivelul traficului la un anumit moment.

Pentru realizarea noului terminal se va demola actuala remiză PSI a aeroportului, iar uzina electrică existentă va fi integrată din punct de vedere arhitectural în noul obiectiv. Până la finalizarea lucrărilor, se va amenaja un drum tehnologic, cu două benzi de circulație, pentru asigurarea accesului la terminalul existent, se arată în studiul de fezabilitate.

De asemenea, trebuie spus faptul că, în conformitate cu prevederile legii, fluxurile de pasageri au fost reproiectate în actualizarea studiului de fezabilitate, astfel încât să fie garantat accesul persoanelor cu dizabilități sau mobilitate redusă la toate serviciile prestate de către aeroport. În plus, pentru iluminarea spațiilor se va utiliza cât mai mult lumina naturală. În perioadele și zonele de clădire în care lumina naturală nu este disponibilă, vor fi utilizate sisteme de iluminare moderne, cu echipamente de economisire a energiei, iar corpurile de iluminat vor fi cu LED, care asigură un confort vizual maxim și o eficiență deosebită din punct de vedere al consumurilor energetice. Acolo unde este posibil, va fi preferat iluminatul local celui central/ de înălțime, cu posibilitatea alegerii de către utilizator a celei mai avantajoase variante, datorită cerințelor speciale din aviație privind siguranța și securitatea, se mai arată în studiul de fezabilitate.

C.Ț.


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


1 Comentariu în această postare

  1. Construirea unui parc industrial care sa atraga investitori seriosi e cu adevarat necesar.Niste cladiri pentru o ramura economica care a scazut sub 10 % e o prostie,bani sifonati.

    Răspunde

Lasă un comentariu