Share
Pe acoperișul Maramureșului: Istoria stației meteo de la Iezer, locul unde cerul se unește cu pământul. Care sunt recordurile absolute (GALERIE FOTO)

Pe acoperișul Maramureșului: Istoria stației meteo de la Iezer, locul unde cerul se unește cu pământul. Care sunt recordurile absolute (GALERIE FOTO)

În contextul încălzirii globale și al schimbării climei, meteorologia capătă tot mai mult interes în rândul românilor. Avem parte, în fiecare an, de surprize mai mult sau mai puțin plăcute din parte a vremii. Iar toate acestea sunt urmări ale modului în care ne-am comportat cu mediul înconjurător. Iar cum Maramureșul are particularitățile sale, poate nu ar fi rău să îl analizăm și din acest punct de vedere, meteorologic. Azi vă prezentăm descrierea furnizată de Agenția Națională de Meteorologie (ANM), prin CentrulMeteorologic Regional Transilvania Nord, a stației care se află la cea mai mare altitudine din regiune: stația Iezer.

Staţia Meteorologică Iezer şi-a început activitatea în anul 1955 în Borşa, sub denumirea de „Staţia Meteorologică Pietrosul Rodnei”. Începând cu data de 1 aprilie 1956 staţia s-a mutat la Cabana Puzdrele, unde a funcţionat până la data de 1 iunie 1957, când s-a mutat in Borşa, sub masivul Pietrosul Mare, la locuinţa unui localnic, pe nume Ioan Grad, conform ANM.

Din 10 decembrie 1957 staţia se mută în actuala locaţie din Căldarea Iezerul Pietrosului, la altitudinea de 1785 m, purtând denumirea de “Staţia Meteorologică Iezer”. De la data înfiinţării, personalul staţiei meteorologică a efectuat observaţii sinoptice cu program redus. Începând cu data de 1 ianuarie 1962 staţia trece la program complet de observaţii şi măsurători, cu aparatură clasică. Staţia Meteorologică Iezer este gestionata de C.M.R. Transilvania Nord. La data de 6 august 1964, Institutul Meteorologic a inceput efectuarea experientelor de stimulare artificiala a precipitatiilor, iar la data de 12 septembrie 1964 s-a dat in folosinta experimental statia automata de la varf, care a functionat pana la data de 31 iulie 1993, fiind una dintre cele mai reprezentative statii din tara. La data de 15 august 1968 se monteaza contorul de fulgere, care se inlocuieste la data de 10 august 1985 cu un contor KERAUNIC.

Staţia Meteorologică Iezer este amplasată în masivul montan Pietrosul Rodnei într-un circ glaciar de dimensiuni relativ mici de aproximativ 1000 m lungime, 300 m lăţime şi 400 m adâncime. Circul glaciar este destul de bine conservat, aspect care rezidă din microrelieful său. Astfel, acesta prezintă în zona cu adâncime maximă o cuvetă lacustră, în care este situat lacul glaciar numit Iezer (altitudinea absolută de cca 1825 m). De asemenea, în vecinătatea staţiei există o morenă mediană cu aspectul unei mici cupole, alungită în direcţia scurgerii gheţarului, acoperită de vegetaţie specifică zonei alpine, iar versanţii circului sunt puternic acoperiţi de grohotiş neînierbat sau parţial înierbat.

Fiind amplasată la gura circului glaciar, Statia Meteorologica Iezer este mărginită de Piciorul Moşului (cca 2190 m altitudine) pe direcţia VNV-V, la distanţă de cca 80 de m; Vârful Pietrosul Mare (2303 m altitudine) pe direcţia VSV, la distanţă de cca 1300 de m; Creasta Pietrosul Mare (aproximativ 2250 m altitudine) pe directia S, la distanţă de cca 1000 de m; Vârful Grohotu (Umărul Pietrei Albe, 2203 m altitudine) pe direcţia SSE-SE, la distanţă de cca 1000 de m; Vârful Piatra Albă (2061 m altitudine) pe directia SE-ESE, la distanţa de cca 150 de m. Reţeaua hidrografică este formată de pârâul Pietrosul (aproximativ 40 m faţă de platforma meteorologică), care izvorăşte din Lacul Iezer (aproximativ 500 m faţă de platforma meteorologică). Lacul Iezer este alimentat în tot cursul anului cu apa scursă de pe versanţii circului glaciar. Nivelul acestuia scade în lunile de vară cu cca 8-10 cm, fapt care determină şi variaţia debitului pârâului Pietrosul, acesta putând chiar să sece în lunile iulie-august, când precipitaţiile sunt mai reduse şi insolaţia mai puternică. Lacul este în stadiu lent de colmatare, iar adâncimea lui depăşeşte 2.5 m doar punctiform.

Staţia Meteorologică Iezer este pozitionata la o latitudine 47°36ʹ N, longitudine 24°39ʹ E, altitudine 1785 m si funcţioneză, din 20.10.1964 într-o clădire cu 6 camere, 2 bucătării, 4 cămări, beciuri şi baie.

În momentul de faţă Staţia Meteorologică Iezer este dotata cu aparatură automată, instalată în anul 2016 care transmite în permanenţă valori ale parametrilor meteorologici: temperatura şi umezeala relativă a aerului, presiunea atmosferică, direcţia şi viteza vântului, cantitatea de precipitaţii, durata de strălucire a Soarelui, parametrii de radiaţie solară. În plus, personalul staţiei meteorologice efectuează program redus de 20 ore pe zi observaţii vizuale asupra vizibilităţii orizontale, genului şi tipurilor de nori, nebulozităţii totale şi parţiale, fenomenelor meteorologice, depunerilor de gheaţă, grosimii stratului de zăpadă. Staţia meteorologică Iezer efectuează program sinoptic şi climatologic de observaţii şi măsurători meteorologice şi observaţii şi măsurători nivologice.

Prin activitarea lor, angajaţii staţiei furnizează ansamblul de date necesar Administratiei Naţionale de Meteorologie în elaborarea prognozelor şi studiilor ştiinţifice.

Recorduri climatologice înregistrate la Stația Meteorologică Iezer:
– Temperatura maximă: 29.6°C, înregistrată în data de 15 august 1957
– Temperatura minimă: -29.0°C, înregistrată în data de 6 februarie 1965
– Cea mai mare cantitate de precipitaţii căzută în 24 de ore: 83.5 mm în 20 octombrie 1991
– Cea mai mare cantitate de precipitaţii lunară: 333.1 mm în luna iunie 1980

Vom reveni și cu alte stații meteo din Maramureș!

Informații și fotografii furnizate de ANM, prin Centrul Meteorologic Regional Transilvania Nord / Celelalte fotografii – arhiva Cătă Țineghe

Cătă ȚINEGHE


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.



Lasă un comentariu