În cadrul serialului „Clipa de natură” am descoperit până acum o parte dintre păsările care au readus viață pe râul Săsar. Pentru a înțelege însă de ce această biodiversitate există și cum poate fi protejată, deschidem o nouă direcție de abordare, dedicată relației dintre natură și spațiul urban. O vom face alături de conf. univ. dr. Claudia Marian, care propune o serie de reflecții și analize despre rolul Săsarului ca posibil coridor verde al Băii Mari.
Săsarul ca și coridor verde
„La întrebarea ”Cum am putea descrie Baia Mare unui străin?” am ști să răspundem doar dacă nu ne-ar pune-o nimeni. Odată ce ea ar fi lansată, fiecare ar descrie colțișorul său de interes, unii cartierul propriu, alții locul muncii, nostalgicii istoria și vremurile așa cum le-au cunoscut în tinerețea lor, unii și-ar îndrepta privirea spre munții care o înconjoară și poate un grup mic, ar aduce în discuție parcurile și malurile Săsarului așa cum sunt sau poate, cum ne-ar plăcea să fie. Suprapunerea răspunsurilor oare ar da imaginea orașului?
Definiția noastră ar fi aceasta: un oraș promovat ca ”verde” (pe site-ul primăriei proiectele de mediu sunt bine reprezentate), care crede că a scăpat de poluare, dar în care oamenii inspiră praf, noxe de la mașinile tot mai numeroase, vara este tot mai cald, iar ploile spală trotuarele și clădirile ajungând în final în râul Săsar. Orașul are natură, are spații verzi, are și un râu care îl străbate ca o arteră albastră și are terenuri și colțișoare cu care nimeni nu face nimic important.
Ce nu avem? Dacă nu ar fi fost iarna precedentă, când băimărenii s-au bucurat de spectacolul ornitologic de pe Săsar, aș fi spus că nu avem aplecarea spre vietățile care ne înconjoară. Dacă pasionații de vietăți, care petrec ore cu aparatul de fotografiat în mână, nu ne-ar oferi imagini surprinzătoare cu castori, rațe, fluturi, aș spune că nu avem biodiversitate. Avem din toate câte puțin, și asta probabil că ne dă autosuficiența de a crede că în ceea ce privește biodiversitatea, Baia Mare are tot ce trebuie. Și totuși ce lipsește? Lipsește știința despre biodiversitate? E un cuvânt care pare desprins doar din cursurile universitare. Așa a fost și cuvântul ecosistem, dar astăzi este scos din cărțile de biologie și fiecare dintre colective, grupuri cu interese comune, care produc idei sau bunuri aspiră sau se definește ca ecosistem.
Este biodiversitatea doar un cuvânt la modă? Într-un fel da și în acest caz, moda ne-a surprins nepregătiți. Nu suntem în trend, deși nu credem că biodiversitatea ne lipsește. Nu credem pentru că de fapt nu știm cu adevărat ce este. Dacă definim Baia Mare prin obiectivul care privește Săsarul, parcul Mara, plante care nu sunt native (potențial invazive) sau rândurile de platani care mărginesc străzile, vom fi surprinși, noi ca și cetățeni și autorități locale, ca reprezentanți ai noștri, că nu știm ce este biodiversitatea.
Cum ar trebui să arate orașul dacă noi am ști ce este biodiversitatea? Una dintre regulile corecte pentru noi și biodiversitate ar fi 3:30:300, adică fiecare locuitor să vadă de la fereastra proprie cel puțin trei copaci; în cartierul său dacă își ridică privirea 30% să fie coronamentul arborilor, iar de la casa lui, la 300 de m să fie un parc. Câți dintre băimăreni au aceste privilegii care ar trebui să fie normalitatea pentru sănătatea trupului și a minții?
Dacă am ști ce este biodiversitatea, poate că am ști să înlocuim iuliska și ambrozia dintre blocuri, din cimitir, de pe străzi și de pe malul Săsarului, semănând trifoi, cosind repetat plantând specii de arbuști, în loc să împrăștiem kg de ierbicide. Dacă am ști ce este biodiversitatea, am ști că gazonul e doar verde și permeabil pentru ploaie, dar amprenta lui ecologică este ca și a asfaltului: consumam electricitate sau benzină să-l întreținem, vara consumăm valoroasele resurse de apă ca să arate proaspăt (cu cât îl tundem mai des, cu atât pierde mai multă apă prin transpirație) și puține gâze își găsesc adăpost și hrană în periuța cu fire scurte de iarbă. Am ști că biodiversitatea de gâze prosperă dacă măcar în câteva sensuri giratorii ar fi grupuri de plante perene, cu flori bogate în nectar, salvii și echinacei, veronici și margarete, cimbrișor și mentă, rozmarin și lupin.
Câteva cunoștințe, un pic de răbdare și simțurile deschise spre semnele naturii ne-ar face să nu scoatem insecticidul la primele afide apărute. Primele care mor nu sunt afidele, ci buburuzele, urechelnițele și alte insecte folositoare care mănâncă afidele pe tot parcursul verii, dacă scapă de valurile de dezinsecții cu care autoritățile se mândresc. Am uitat că, altădată, în abecedar învățam că pițigoii și muscarii, rândunicile și lăstunii curăță pomii de omizi, mănâncă insecte și de fapt țin echilibrul insectelor. Chimicalele nu le priesc, cum nu ne priesc nici nouă, care ajungem să le inspirăm, să le bem și să le mâncăm.
Dacă am ști și ne-ar păsa de biodiversitate, ne-am aminti de vremurile când străzile erau mărginite de tei falnici, de paltini de munte, de scoruși și alte specii strămutate din pădurile dealurilor și ale munților. Coroanele lor întrepătrunse ne dădeau confortul unor plimbări chiar și în zilele călduroase de vară, iar scutul lor se răsfrângea prietenos asupra fațadelor, dând răcoare și tihnă odihnei în camerele umbrite. Astăzi avem alternativa aparatelor de aer condiționat și a facturilor mari de electricitate. Avem străzi mărginite de platani, Săsarul mărginit de platani și parcurile construite în jurul unor grupuri mari de platani. Sunt arbori frumoși, dar ca specie dominantă impusă de om (omul de la spații verzi) nu oferă nectar pentru insecte, păsările și veverițele găsesc doar adăpost, nu și hrană, nu au flori colorate și parfumate, doar frunze acoperite cu perișori cu potențial alergen. Avem și cartierul Săsar, ca o insulă de biodiversitate, cu cireși falnici oferind hrană mierlelor, botgroșilor și altor iubitoare de fructe, mai sunt dintre grădinile pline de flori pentru bondari și albine, cele care au scăpat de valurile de ”modernizare” și de minimalismul gazonului mărginit de conifere.
Dar Săsarul? Aici retorica noastră se umple de speranță. Nu-l credeam noi mort după anii de poluare minieră? N-am văzut noi sute de păsări, de la rațe și cormorani, la lebede și egrete? Privim cu nădejde spre micile grupuri de rațe mari, cu simpatie spre micul castor care se spală pe faleza betonată de lângă Kaufland, imaginându-ne abundența peștilor și perspectiva de avea în curând un râu viu care traversează orașul. Uităm ca malurile sunt betonate, că nici o plantă nu se poate instala, că sălciile și răchitele care ar putea proteja atât malurile, cât si cuiburile și adăposturile nu vor putea reconstrui niciodată un zăvoi care ar conecta orașul cu pădurile și naturalețea munților din jur.
Ultimele speranțe s-au năruit cu recentul proiect de promenadă care însoțește malul și dezavantajează deopotrivă oameni și vietăți native. Plimbările vor fi prin soare, pe căi betonate și înguste, fără garduri vii care să oprească gazele de eșapament de la șoseaua de proximitate, fără suport pentru polenizatori, fără fructe pentru păsări, fără pete de culoare și parfum care să bucure ochii și olfacția. Și dacă nici asta nu ne convinge, putem privi pe google maps Săsarul în Baia Mare și Someșul în Satu Mare. Prin comparație, este izbitoare imaginea de centură betonată a Săsarului, față de imaginea de centură verde a Someșului.”
conf. univ. dr. Claudia Marian
În edițiile următoare ale serialului „Clipa de natură” vom continua să descoperim, alături de conf. univ. dr. Claudia Marian, legătura dintre biodiversitate, spațiul urban și calitatea vieții. Pentru că natura nu înseamnă doar ceea ce admirăm, ci și ceea ce înțelegem, protejăm și lăsăm mai departe generațiilor viitoare.
Sursa FOTO: Gabriel Timariu
Vasile Petrovan
Citește și:
Clipa de natură
