Psiholog psihoterapeut Cecilia Ardusătan: Când un adolescent spune „Mi-e greu”

Unii adolescenți ajung să vorbească despre suferința lor după săptămâni sau luni de ezitare. Felul în care adultul răspunde în primele minute poate influența continuarea dialogului și accesul la sprijin. „Dacă îi spun mamei că plâng aproape în fiecare seară, se va speria”. „Dacă îi spun tatălui că am ajuns la limită, va pune totul pe seama telefonului”. „Au deja destule probleme. Mai bine mă descurc singur”. Astfel de gânduri pot apărea înaintea unei destăinuiri. Adolescentul evaluează reacția posibilă a părinților, riscul de a fi judecat, efectul asupra familiei și consecințele practice ale conversației.

Uneori alege tăcerea. Alteori oferă doar o parte din ceea ce trăiește, pentru a vedea cum răspunde adultul. Cercetările despre solicitarea ajutorului psihologic în rândul tinerilor descriu mai multe bariere recurente: rușinea, stigmatizarea, dificultatea de a recunoaște și exprima simptomele, preferința de a rezolva singuri problema, îndoiala că situația ar fi suficient de serioasă și preocupările privind confidențialitatea. Importanța fiecărei bariere diferă de la un adolescent la altul și depinde de familie, mediu, experiențele anterioare și accesul la servicii.

Comportamentul vizibil oferă doar o parte din informație

Printre schimbările pe care un părinte le poate observa se află timpul petrecut în cameră, iritabilitatea, rezultatele școlare oscilante, somnul modificat, conversațiile mai scurte sau utilizarea frecventă a telefonului. Aceste comportamente pot avea explicații diferite. Ele pot apărea în procesul obișnuit de autonomie, în perioade de stres școlar, în conflicte cu prietenii sau în contextul unor dificultăți emoționale.

Valoarea unui singur semn este limitată. Devine relevantă asocierea dintre mai multe schimbări, durata lor, intensitatea și efectul asupra vieții cotidiene. Un adolescent care doarme diferit câteva nopți înaintea unui examen se află într-o situație diferită de unul care, timp de mai multe săptămâni, își pierde energia, interesul pentru activități, capacitatea de concentrare și legătura cu prietenii. Telefonul merită analizat în același mod. Pentru unii adolescenți, utilizarea prelungită contribuie la reducerea somnului, comparație socială sau evitare.

Pentru alții, telefonul reprezintă mijlocul prin care păstrează legătura cu prietenii ori caută informații și sprijin. Evaluarea utilă urmărește funcția comportamentului, momentul apariției și consecințele sale, în locul unei explicații unice.

De ce amână unii adolescenți conversația

Un adolescent poate anticipa minimalizarea: „La vârsta ta, ce griji ai?”. Poate anticipa o soluție rapidă: „Lasă telefonul și apucă-te de învățat”. Poate avea experiența unor confidențe invocate ulterior în timpul unui conflict. Poate simți că părinții sunt deja suprasolicitați de probleme financiare, muncă sau tensiuni familiale și își asumă rolul de a proteja echilibrul casei.

Aceste situații reprezintă posibilități, iar experiențele diferă între adolescenți și familii. Un răspuns abrupt poate apărea din teamă, surprindere ori sentimentul că problema cere o rezolvare imediată. Intenția poate fi protectoare, iar efectul poate fi retragerea adolescentului. El poate înțelege că emoția sa cere justificări, că discuția produce panică sau că sinceritatea aduce consecințe pe care le poate controla cu dificultate.

Uneori apare o inversare temporară a rolurilor. Adolescentul începe conversația pentru a primi sprijin, observă panica părintelui și ajunge să îl liniștească. Spune că starea a trecut, reduce gravitatea celor povestite sau schimbă subiectul. O reacție parentală reglată îi permite adultului să rămână disponibil și să evalueze situația cu mai multă precizie. Prima reacție poate păstra dialogul deschis În primele minute, adolescentul are nevoie să afle dacă adultul poate primi informația și poate rămâne prezent.

O formulare potrivită poate suna astfel: „Îți mulțumesc că mi-ai spus. Vreau să înțeleg ce se întâmplă”, „De când te simți așa?”, „Cât de des apare starea?”, „Cum îți influențează somnul, școala, relațiile și energia?” ,„Ce ai avea nevoie de la mine în momentul acesta?”. Ascultarea activă presupune atenție, întrebări deschise și reformularea celor auzite. Validarea recunoaște experiența emoțională a adolescentului și păstrează deschisă examinarea situației.

De exemplu: „Înțeleg că ultimele săptămâni au fost foarte solicitante pentru tine” sau „Aud că te simți singur și epuizat”. Soluțiile pot veni după ce adultul înțelege problema. Un adolescent poate cere o conversație, o pauză, ajutor într-un conflict de la școală, o programare la medic sau acces la psihoterapie. Întrebarea despre nevoia imediată reduce presupunerile și îl implică în următorul pas.

Siguranța cere întrebări directe

Când adolescentul descrie disperare, lipsă de speranță, autovătămare ori dorința de a dispărea, adultul are nevoie să evalueze direct siguranța. Întrebări precum „Te-ai gândit să îți faci rău?”, „Ți-ai dorit să mori?” și „Ai un plan?” oferă informații necesare pentru stabilirea nivelului de risc. În cazul unui pericol imediat, al unei intenții suicidare actuale sau al unui plan concret, părintele rămâne împreună cu adolescentul, limitează accesul la obiecte ori substanțe periculoase și apelează serviciul de urgență 112 sau se prezintă la cea mai apropiată unitate de primiri urgențe.

Confidențialitatea are, de asemenea, un rol important. Adolescentul poate primi o explicație sinceră despre cine va afla informația și în ce condiții. În situațiile care implică siguranța, adultul implică profesioniștii și persoanele responsabile de protecția adolescentului. Comunicarea transparentă reduce senzația de pierdere a controlului.

Când este indicată evaluarea unui specialist

Evaluarea psihologică sau medicală devine importantă când schimbările persistă, cresc în intensitate ori afectează somnul, alimentația, școala, relațiile, energia și activitățile obișnuite. Atacurile de panică, izolarea accentuată, consumul de alcool sau alte substanțe pentru reglarea stării, autovătămarea, ideile despre moarte și scăderea marcată a funcționării cer atenție specializată. O evaluare urmărește contextul complet. Suferința emoțională poate apărea în legătură cu presiunea școlară, bullyingul, respingerea, despărțirile, doliul, problemele medicale, tensiunile familiale, experiențele traumatice sau o tulburare psihică.

Cauzele se pot combina, iar intervenția se stabilește în funcție de particularitățile fiecărui caz. Psihoterapia poate oferi adolescentului un cadru în care să își descrie experiența, să înțeleagă factorii care o mențin și să dezvolte strategii de reglare. În funcție de simptome și de severitate, evaluarea poate implica medicul de familie, psihologul clinician, psihoterapeutul, medicul psihiatru pentru copii și adolescenți sau echipa de urgență.

Relația se construiește și între conversațiile dificile

Disponibilitatea adolescentului de a vorbi se formează în timp. Interesul constant pentru experiențele sale, respectarea intimității, discuțiile despre lucrurile obișnuite și reacțiile previzibile ale adultului contribuie la încredere. Conversația despre sănătatea mintală devine astfel parte a relației, alături de școală, prieteni, limite și responsabilități. Când un adolescent spune „Mi-e greu”, răspunsul util începe prin ascultare și continuă prin evaluarea situației.

Uneori este suficientă o conversație și o ajustare concretă. Alteori este necesar sprijinul unui specialist. În ambele situații, adolescentul primește mesajul că experiența sa merită atenție și că solicitarea ajutorului este o formă de grijă față de propria sănătate.

Material informativ cu caracter general. Evaluarea, diagnosticul și recomandările de intervenție se stabilesc individual de către profesioniști calificați.

CECILIA ARDUSĂTAN – Psiholog clinician și psihoterapeut specialist

Colaboratoarea noastră activează în cabinetul propriu, unde oferă servicii de psihoterapie pentru adulți, parenting, copii și adolescenți, precum și servicii de psihologia sportului, și în cadrul Ardoria Impact, companie de consultanță organizațională pe care a cofondat-o alături de Dr. Adrian Ardusătan, contribuind cu programe de coeziune de echipă și gestionare a stresului în mediul corporate.

O găsiți activă permanent pe site-urile personale www.ardusatancecilia.ro și www.ardoriaimpact.ro, precum și pe rețelele de socializare: Facebook (https://www.facebook.com/psihoterapeut.Ardusatan/), Instagram (https://www.instagram.com/ardus.cecilia/), TikTok (https://www.tiktok.com/@arduscecilia), Youtube (https://www.youtube.com/@ArdusCecilia). Dați like, share, subscribe!

*Notă – rubrica este una săptămânală, așadar vă rugăm să ne semnalați care ar fi temele pe care le-ați dori abordate!

Citește și