Psaltirea de la 1751, legătura dintre Putna și Moisei
La 5 octombrie 1751, Mănăstirea Putna dăruia Mănăstirii Moisei o Psaltire tipărită la Iași, o carte care spune astăzi nu doar o poveste despre credință, ci și despre legăturile culturale dintre Moldova și Maramureș într-o vreme în care cartea era una dintre puținele căi prin care circulau învățătura și limba scrisă.
În urmă cu exact 275 de ani, la 5 octombrie 1751, o Psaltire tipărită la Iași, în 1743, era dăruită Mănăstirii Moisei. Gestul nu era deloc întâmplător. Între cele două așezăminte exista deja o legătură veche, iar o carte venită de la Putna în Maramureș însemna mult mai mult decât un simplu dar.
Putna era atunci unul dintre marile centre monahale și culturale ale Moldovei. Ctitorită de Ștefan cel Mare în secolul al XV-lea, mănăstirea dezvoltase de-a lungul timpului o puternică tradiție a cărții. Acolo se copiau și se păstrau manuscrise, se traduceau texte, existau călugări cărturari, iar biblioteca adunase cărți de slujbă, Psaltiri, Evanghelii și lucrări de învățătură. Cu alte cuvinte, Putna nu era doar un loc de rugăciune, ci și unul în care cultura scrisă era păstrată și transmisă mai departe.
La celălalt capăt al acestei povești se afla Moiseiul. Viața monahală de aici era deja veche la 1751. O biserică de lemn este legată de anul 1599, mănăstirea apare în documente în secolul al XVII-lea, iar în 1672 biserica a fost sfințită de mitropolitul Sava Brancovici. La acel moment sunt consemnați și reprezentanți ai Putnei, iar așezământul de la Moisei a devenit metoc al mănăstirii moldovenești. Prin această legătură au ajuns în Maramureș nu doar călugări, ci și cărți, obiecte bisericești și, odată cu ele, învățătură.
Așadar, când Putna trimitea Psaltirea la Moisei, în 1751, cartea ajungea într-un loc în care putea fi citită, folosită și transmisă mai departe. Și nu era o carte oarecare. Era o Psaltire cu tâlc, tipărită în românește la Iași. Cuprindea cei 150 de psalmi ai Vechiului Testament, organizați potrivit tradiției bisericești, dar și explicații ale textelor. Aceste „tâlcuiri” îi ajutau pe cititori să înțeleagă sensul unor versete, imaginile folosite, întâmplările biblice la care se făcea trimitere și învățătura care putea fi desprinsă din ele.
Psalmii acoperă o lume surprinzător de apropiată de ceea ce trăiește omul și astăzi. Vorbesc despre frică, nedreptate, suferință, speranță, vinovăție, recunoștință, bucurie, moarte și încredere. O parte sunt rugăciuni pentru ajutor sau care exprimă căința, dar și texte de laudă sau de mulțumire. Tocmai de aceea Psaltirea a fost, vreme de secole, una dintre cele mai citite cărți ale creștinătății.
În lumea satelor și a mănăstirilor de acum aproape trei secole, asemenea volume aveau și un rol pe care astăzi îl uităm ușor. Din ele se putea învăța să se citească. Limba scrisă se păstra și se răspândea prin astfel de cărți, iar explicațiile din paginile lor ofereau și o formă de educație religioasă și morală. O Psaltire putea fi folosită zeci de ani și putea trece prin mâinile mai multor generații.
Exemplarul legat de Moisei este cu atât mai interesant cu cât pe paginile sale au rămas și urme ale oamenilor care l-au cunoscut. O însemnare din 1745 vorbește despre un călugăr Tănase din Moldova, care petrecuse o jumătate de an la Moisei și fusese prins acolo de iarnă. Astfel de note, aparent mărunte, sunt astăzi adevărate documente, care ne spun cine ajungea în Maramureș, de unde venea și cât de vii erau legăturile cu Moldova. De aceea, Psaltirea dăruită la 5 octombrie 1751 nu vorbește doar despre o carte care a ajuns de la Putna la Moisei. Vorbește despre două centre monahale legate între ele, despre circulația limbii române scrise și despre o vreme în care cărțile erau purtătoare de credință, cultură și memorie.
La 275 de ani distanță, suportul s-a schimbat. Astăzi păstrăm documente în arhive digitale și putem deschide într-o clipă o carte aflată la sute sau mii de kilometri. Atunci, memoria era prinsă între coperți, iar câteva rânduri scrise de mână puteau rămâne acolo secole întregi. Poate tocmai acesta este lucrul cel mai frumos în povestea Psaltirii de la Moisei: după 275 de ani, cartea încă ne spune cine am fost și cum au rămas legate, peste Carpați, două lumi românești.
Vasile Petrovan
Citește și:
60 de ani de la documentul care încerca să definească demnitatea profesorului
Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.
