Elevii din Maramureș, pe podium la Olimpiada Națională de Fizică - 44 minute în urmă
Concert de pricesne în Vișeu de Jos - 2 ore în urmă
Mihaela Maria Firisar, o maramureșeancă talentată care visează să cânte pe marile scene ale lumii; „Pentru mine, muzica este totul” - 2 ore în urmă
Doi noi medici la Spitalul Municipal Sighetu Marmației - 4 ore în urmă
Editorialul de sâmbătă: „Artistul și puterea” sau cum Hollósy Simon n-a fost profet în țara lui - 5 ore în urmă
„Osima” – proză de Marian Ilea, partea a VI-a - 8 ore în urmă
„Lucaciștii au talent” – activitate inedită organizată în „săptămana verde” la colegiul băimărean - 9 ore în urmă
Cum se marchează în Maramureș Ziua Veteranilor de Război - 10 ore în urmă
11 stații de încărcare pentru mașini electrice vor fi realizate în Baia Sprie - 11 ore în urmă
Sfânta Liturghie a Darurilor înainte sfinţite la Parohia Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Sighetu Marmației - 11 ore în urmă
Maramureș, țară veche, cu oameni fără pereche
Din categoria „o fotografie cât o mie de cuvinte”, o imagine postată pe rețelele sociale spune o întreagă poveste despre vechiul Maramureș și oamenii lui. Este vorba despre o familie din satul Bila Tserkva (Bserica Albă, azi în Ucraina).
„Un tată și o mamă mândră fotografiată alături de copiii lor într-un studio foto al orașului Sygit, pe malul stâng al Tisei, în anii 1930”, este descrirea alături de fotografie. „Atât în perioada interbelică, cât și astăzi, principala populație a acestui sat transcarpatic este etnicii români”, continuă explicațiile.
Chiar și fără mai multe detalii despre membrii familiei, imaginea vorbește de la sine și prezină o întreagă istorie a maramureșenilor, a tradițiilor, a vieții și valorilor lor.
Fotografia se păstrează la Muzeul Maramureșului.
Prima legendă despre originea denumirii de „Biserica Albă” pornește de la o bisericuță de pe malul râului Tisa, care era vopsită în culoarea albă. Aici era locul de popas al trecătoriilor care mergeau după sare la Ocna-Slatina.
O altă legendă spune că numele localității vine de la biserica mănăstirii, care avea pereții albi și, aflându-se pe malul mai ridicat al Tisei, se vedea de departe, atrăgâng numeroși credincioși. La nume, probabil, a contribuit și albul bărbilor și pletelor lungi ale călugărilor bătrâni.
Documentele expediției arheologice (un grup de arheologi ai Universității Naționale din Ujgorod în colaborare cu specialiști din București) ne arată că pe teritoriul satului a fost o așezare dacică.
Din secolul al XV-lea sunt date care menționează existența unei mănăstiri de la care provine numele locului – Coasta Mănăstirii. Acestei mănăstiri i-a dăruit domnitorul Munteniei, Constantin Brâncoveanu (1668-1714), un potir cu inscripția „dăruit de Vodă Brâncoveanu”.