Știința Explorări, înfrângere în minimum de seturi acasă - 6 ore în urmă
În Parohia Săcălășeni se organizează un atelier de confecționat mărțișoare - 7 ore în urmă
„Săptămâna colorată”- învățare prin culori la Școala Gimnazială „Vasile Alecsandri” Baia Mare - 7 ore în urmă
Programul SOFIT prinde contur la Centrul de Zi „Luchian” din Baia Mare - 8 ore în urmă
Amical pierdut de CS Minaur în fața lui CFR Cluj - 8 ore în urmă
Andreia Ștef creează versuri și melodii originale pentru artiști: „Pentru mine, muzica și poezia nu sunt lucruri separate, ci două forme ale aceleiași inimi care bate în ritmuri diferite” - 9 ore în urmă
O femeie care a murit în pandemie a fost descoperită abia acum - 9 ore în urmă
TAROM renunță la zborurile București – Satu Mare. Baia Mare câștigă mai multe curse spre capitală - 10 ore în urmă
„Stimularea gândirii critice- filosofia la copii”: o nouă întâlnire în cadrul proiectului „Hub-ul Învățătorilor”, la Borșa - 10 ore în urmă
Mărfurile la control - 11 ore în urmă
În Maramureș: Proiect pentru instruirea cadrelor didactice în acordarea primului ajutor
Asociația pentru SMURD Maramureș, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean demarează un proiect de anvergură și extrem de încrezător pentru instruirea tuturor cadrelor didactice în acordarea primului ajutor.
Această inițiativă este una laudabilă și necesară în contextul în care situațiile de urgență pot apărea în orice moment, indiferent de loc sau de momentul zilei. Cadrele didactice au un rol important în viața elevilor și este nevoie să fie pregătite, să acționeze prompt și eficient în cazul unor situații de urgență. Cursurile de instruire vor fi organizate în mod regulat, iar cadrele didactice vor fi învățate cum să acorde primul ajutor în cazul unor situații precum răniri, fracturi sau stop cardio-respirator.
Prin această inițiativă se urmărește creșterea gradului de siguranță în școli și comunitatea înconjurătoare, informează Asociația pentru SMURD Maramureș.
















