Share
Artista Maria Mihali a susținut un microrecital de pricesne la Catedrala din Mănăștur, Cluj; A primit și o diplomă de aleasă cinstire (FOTO)

Artista Maria Mihali a susținut un microrecital de pricesne la Catedrala din Mănăștur, Cluj; A primit și o diplomă de aleasă cinstire (FOTO)

În Duminica a 5-a din Postul Mare (a Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca), 10 aprilie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor Parohiei „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cartierul clujean Mănăștur.

Cu acest prilej, în biserica parohială, cunoscută sub numele de „Catedrala din Mănăștur”, Părintele Mitropolit Andrei a oficiat Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de teologi, iar la chinonic, artista maramureșeancă Maria Mihali și Corul de copii „Theotokos” din Alba Iulia au susținut un microrecital de pricesne.

La finalul slujbei, mai mulți ostenitori și binefăcători au primit diplome de aleasă cinstire, printre aceștia afându-se și Maria Mihali, informează Darius Echim – Mitropolia Clujului.

L.C.H.


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.







Lasă un comentariu