O lecție de dezvoltare a economiei românești, rămasă de la Regele Carol I

După abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza, Guvernul provizoriu de la București i-a oferit Coroana României lui Carol I, după ce aceasta fusese refuzată de contele Filip de Flandra. În alegerea lui Carol I a contat și înrudirea sa cu împăratul Franței, Napoleon al III-lea, precum și cu Casa Regală a Prusiei. Domnia lui Carol I a început în 10 mai 1866 și încă de la început regele a  urmărit dezvoltarea economiei româneşti. Și a înțeles că acest obiectiv nu poate fi atins fără  construirea unei infrastructuri extinse, mai ales cea feroviară. Dacă în 1866 România nu avea nici un kilometru de cale ferată, în 1914, la moartea regelui, calea ferată românească atingea o lungime de circa 3.800 de km. Adică, o medie de 80 de km/an. O adevărată lecție de economie care ar trebui însușită – și aplicată – și de către conducătorii de azi.

În mileniului trei, aceștia reușesc să lase în paragină infrastructura feroviară, iar la cea rutieră se chinuiec cu vreo 20 km de autostradă pe an. Și în mod cert, pentru această contraperformanță nu e de vină tehnologia, care a evoluat serios în ultimii 150 de ani. Din păcate, seriozitatea nu a evoluat în același ritm,  dimpotrivă – vorba lui Caragiale – la acest capitol e „viceversa”.

De la Carol I ne-au rămas nu doar calea ferată sau castelul Peleș, ci și independența, Dobrogea românească, leul ca monedă națională sau instituții vitale precum Academia Română și  Banca Națională a României.