Înfrângeri pe linie pentru România A la Toyota Challenge - 33 minute în urmă
Autoritățile locale anunță tratamente împotriva țânțarilor și căpușelor în Baia Mare - 52 minute în urmă
A fost hramul Mănăstirii Ruoaia din Țara Lăpușului - 55 minute în urmă
Artista Diana Topan e absolventă: „În acești patru ani, pe lângă cunoștințele acumulate, m-am redescoperit și am evoluat în domeniul muzical” - 2 ore în urmă
Ansamblul Folcloric „Leordenii” a adus în Maramureș Marele Trofeu al Festivalului Național-Concurs „Cântec din Ardealu’ nost” - 2 ore în urmă
15 iunie 1889, ziua în care s-a stins „Luceafărul poeziei românești” - 4 ore în urmă
Prognoza meteo Maramureș, luni 15 iunie 2026 - 4 ore în urmă
Jurnal de Mondial: Când te crezi cu sacii-n căruță și se rupe roata - 14 ore în urmă
Atenție! Tot mai multe cazuri de înșelăciune prin folosirea identității ANAF - 14 ore în urmă
Juniorii 4 de la Academia de Handbal Minaur, locul 4 la turneul final - 15 ore în urmă
15 iunie 1889, ziua în care s-a stins „Luceafărul poeziei românești”
La 15 iunie 1889, la ora 4:00 dimineața, în București, s-a stins din viață Mihai Eminescu (Mihail Eminovici), poetul care avea să fie numit mai târziu „Luceafărul poeziei românești”. Se născuse într-o familie de mici boieri din Moldova, fiind al șaptelea dintre cei unsprezece copii ai lui Gheorghe Eminovici și ai Ralucăi Eminovici, născută Jurașcu, într-un spațiu în care copilăria i-a fost legată de natură, de tradiție și de primele forme ale limbii pe care avea să o ridice la rang de artă.
În 1866, un adolescent încă necunoscut, și-a făcut debutul în revista „Familia” a lui Iosif Vulcan. Tot atunci, numele său s-a transformat din Eminovici în Eminescu, iar această schimbare nu a rămas doar o semnătură, ci începutul unui destin literar. Din acel moment, Eminescu a devenit vocea unei generații și, treptat, una dintre cele mai profunde conștiințe ale culturii române.Anii care au urmat au adus o creație intensă, dar și o luptă tăcută cu o suferință care avea să-l urmărească până la sfârșit.
În 1889 ajunge la Sanatoriul doctorului Șuțu, situat pe strada Plantelor din București, după o perioadă lungă de internări și încercări de tratament. Ultimele zile îl găsesc slăbit, tot mai tăcut, prins între luciditate și absență. În dimineața de 15 iunie, într-o cameră simplă, rece, aproape tăcută, a cerut un pahar cu lapte. Când i-a fost adus, se spune că ar fi rostit încet către medicul de gardă: „sunt năruit”. Apoi, prea crud și prea devreme, s-a întins și nu s-a mai ridicat.
În buzunarul halatului său uzat a fost găsit un mic carnețel. În el se aflau însemnări și poezii fără titlu, ca niște ultime respirații ale unei minți care nu încetase cu adevărat să creeze. Printre ele, versurile din „Stelele-n cer”, care par astăzi liniștea lumii lăsată pe hârtie:
„Stelele-n cer
Deasupra mărilor
Ard depărtărilor
Până ce pier…”
Este considerată ultima poezie a lui Eminescu, găsită pe carneţelul din halat.
Moartea sa a fost anunțată rapid și a trezit un val de durere în Bucureștiul acelei vremi. La înmormântare, studenții Universității din București i-au purtat sicriul, iar drumul spre cimitirul Bellu a devenit o procesiune tăcută, încărcată de oameni care înțelegeau, poate fără cuvinte, că se încheia o epocă. Astfel s-a terminat viața lui Mihai Eminescu, dar nu și prezența lui. Din acel moment, nu a mai aparținut doar biografiei, ci limbii române însăși. Pe data de 28 octombrie 1948 a fost ales, post–mortem, membru al Academiei Române. Prin Legea nr. 238 din 7 decembrie 2010, în România a fost stabilită Ziua Culturii Naționale la data de 15 ianuarie, ziua de naștere a lui Mihai Eminescu.
Vasile Petrovan
Citește și:
14 iunie 2026, prof. univ. dr. Teodor Ardelean împlinește 75 de ani












