Poetul maramureșean Ioan Feier va participa la Festivalul Internațional de Poezie „Nichita Stănescu” Getafe

Pentru maramureșeanul Ioan Feier, poezia se naște din dor și din nevoia de a împărtăși ceea ce simte. O numește „o flacără aprinsă de un dor”, iar felul în care vorbește despre scris are ceva din încrederea cu care un gând este spus unui om drag, cu speranța că va fi înțeles și păstrat. În această apropiere de celălalt se află și rostul pe care îl dă cuvântului scris, acela de a păstra o trăire și de a o încredința, la timpul potrivit, unui cititor.

Preotul și poetul din Vadu Izei și-a publicat în 2025, la Editura Proema din Baia Mare, volumul de debut „Un gând pentru mai târziu!”, cu o prefață semnată de prof. dr. Terezia Filip. E un titlu care lasă loc răbdării, gândului păstrat până când poate fi spus și amintirii la care omul se întoarce după ce împrejurările în care s-a născut s-au schimbat. Pentru autor, scrisul înseamnă tocmai posibilitatea de a împărtăși o stare pe care a trăit-o și pe care o socotește demnă de a fi cunoscută. Cartea a fost înscrisă ulterior la Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” – Opus Primum, ediția 2026, organizat de Memorialul Ipotești.

Acum, numele său este anunțat printre participanții la ediția a VII-a a Festivalului Internațional de Poezie „Nichita Stănescu” Getafe–Madrid, din 2027. Potrivit organizatorilor, Ioan Feier va prezenta antologia „Din tronul inimii”, alcătuită din trei volume publicate la Proema, „La porțile din infinit”, „Tainic de seară” și „Mărire Ție, Doamne!”.

Apropierea dintre credință și poezie se vede în textele sale. „Aștept răspuns de seară”„La porțile din infinit”, iar așteptarea se prelungește într-o chemare a păcii și a bucuriei. Repetarea dorinței dă versurilor ceva din intimitatea rugăciunii. Cel care vorbește în poem speră să primească un răspuns și să regăsească liniștea, iar această nevoie este exprimată direct, prin cuvinte familiare. Dumnezeu este invocat în legătură cu ceea ce omul își dorește pentru viața lui, cu pacea și cu împlinirea pe care le așteaptă.

Aceeași nevoie de a se adresa cuiva se simte și în celelalte poeme. Citite împreună, aceste poezii arată preocuparea pentru legăturile pe care amintirea le păstrează. Unele sunt datate în 2008 și 2013, cu mult înaintea debutului editorial, în vreme ce „La porțile din infinit” poartă data de 12 mai 2025 și numele locului în care a fost scris, Prislop, în Boiu Mare.

În prezentarea făcută pentru festival, organizatorii citesc antologia „Din tronul inimii” în această apropiere dintre mărturisire și rugăciune. Ei vorbesc despre recunoștință, despre căutarea lui Dumnezeu și despre nevoia de pace interioară. Cele trei volume sunt aduse astfel în atenția publicului ca o lucrare cu orientare spirituală, în care întrebările omului despre propria viață se întâlnesc cu credința. Pentru cititorul care cunoaște poemele publicate online, prezentarea anunțată la Getafe oferă prilejul de a urmări aceste preocupări într-o selecție mai amplă din creația autorului.

O asemenea poezie cere și un anumit răgaz din partea celui care o citește. Un vers despre dor sau despre așteptare se înțelege adesea printr-o experiență pe care cititorul o aduce cu sine, printr-o absență pe care o cunoaște sau printr-o întrebare pe care și-a pus-o la rândul lui. De aici vine apropierea pe care o poate crea o mărturisire, când omul recunoaște în cuvintele altuia ceva ce a simțit și el. În cazul poemelor de rugăciune, acestei recunoașteri i se adaugă felul personal în care fiecare se raportează la credință, la speranță și la propria vulnerabilitate.

La Getafe, cărțile ajung într-o comunitate care a făcut din întâlnirile literare o preocupare statornică. Festivalul este organizat de Casa Română de Cultură și s-a născut în cadrul târgului de carte românească, la propunerea regretatului Vasile Muste. Dedicat lui Nichita Stănescu, a reunit, de-a lungul edițiilor, autori din mai multe țări. Radio România Internațional prezenta recent cea de-a șasea ediție, organizată de aceeași asociație, cu participare internațională. În jurul festivalului se întâlnesc astfel oameni pentru care lectura în limba română păstrează o legătură cu țara și oameni curioși să descopere o literatură scrisă într-o altă limbă.

Legătura cu Maramureșul se află chiar în povestea acestor începuturi. Într-un text publicat în 2024 de revista „Spania Literară”, Vasile Muste își amintea de anii petrecuți în viața culturală a Sighetului Marmației și de poeții întâlniți la festivalul de acolo. Ajuns în Spania, își dorea să regăsească la Getafe ceva din statornicia acelor întâlniri și din prieteniile lor. „O viață am însoțit poezia, o viață m-a însoțit și ea pe mine”, scria el. Mărturisirea dă un înțeles apropiat de oameni unei inițiative culturale, arătând cât din istoria unui festival se leagă de viețile celor care îl construiesc, de cărțile lor și de locurile pe care le poartă în amintire.

Aceeași grijă pentru continuitate apare în felul în care directorul festivalului, Juan José García, explica, într-un interviu din 2026, rostul Casei Române de Cultură. Asociația a fost gândită ca un loc de întâlnire pentru comunitatea românească și ca o deschidere către societatea spaniolă. Revista „Spania Literară”, întâlnirile cu scriitorii și antologiile hispano-române fac parte din această muncă. Limba și cultura sunt păstrate prin folosirea lor, prin cărți care circulă, prin lecturi și prin ocazia de a vorbi despre ceea ce a rămas în minte după încheierea unui poem.

Participarea anunțată a lui Ioan Feier se înscrie în această viață literară a comunității. Un autor din Vadu Izei, publicat la Baia Mare, își va putea apropia scrisul de cititori cu alte biografii și alte drumuri în spate. Pentru unii, versurile vor fi citite în familiaritatea limbii de acasă, pentru alții vor fi un prilej de a descoperi felul în care un poet român vorbește despre credință și dor. Întâlnirea își va găsi înțelesul în lectura fiecăruia, acolo unde un gând păstrat de autor pentru mai târziu ajunge, în cele din urmă, să fie primit de un alt om.