30 octombrie 1373, prima atestare documentară a Săpânței, Maramureș
La 30 octombrie 2026 se împlinesc 653 de ani de la documentul în care Săpânța apare sub numele Zapancha, într-o înțelegere privind pământul disputat de nobilii localității și comunitatea Câmpulungului la Tisa.
Săpânța și așezările învecinate pe o hartă militară din secolul al XVIII-lea – Wikipedia Commons
Un pârâu, un copac și câteva semne de hotar alcătuiesc o parte din cea mai veche imagine scrisă păstrată a Săpânței. Actul din 30 octombrie 1373, cunoscut astăzi mai ales ca reper al primei atestări documentare, consemnează o încercare de a lămuri drepturile asupra unui pământ. Dincolo de data care a intrat în istoricul localității, documentul păstrează numele celor chemați să împace părțile și reperele după care oamenii își recunoșteau hotarele.
Textul a fost publicat de Ioan Mihalyi de Apșa în volumul „Diplome maramureșene din secolul XIV și XV”, apărut la Sighet în 1900, la documentul cu numărul 38. În colecția academică „Documenta Romaniae Historica”, seria C, Transilvania, volumul XIV, același act figurează la numărul 282, cu locul emiterii identificat drept Câmpulung la Tisa. Actul poate fi astfel citit în ediții de documente care îi reproduc textul și explică transmiterea.
Actul de hotărnicire din 30 octombrie 1373, care menționează Săpânța, reprodus în revista „Bibliotheca Septentrionalis”, 2009, p. 74.
Cel care adeverește înțelegerea este Nicolae, custodele bisericii din Zagreb, trimis din poruncă regală în Maramureș pentru cercetarea unor pricini. Înaintea sa se înfățișaseră judele, jurații și „oaspeții” din Câmpulung, alături de nobilii din Săpânța. Aceștia cereau delimitarea terenului asupra căruia nu se înțelegeau. Formula latină „nobiles de Zapancha” este una dintre urmele prin care numele așezării a ajuns până la noi.
În spatele cuvântului „oaspeți” se află o realitate a organizării medievale, legată de comunitățile de coloniști și de privilegiile lor. Câmpulungul primise în 1329 drepturi care priveau alegerea conducerii locale, judecata și activitatea economică. Studiile despre târgurile maramureșene arată însă că originea și așezarea acestor comunități trebuie cercetate în mai multe etape, fără a presupune că toți coloniștii au sosit odată și din același loc.
Pentru hotărnicire, Nicolae s-a deplasat la teren împreună cu voievodul Balc, numit în act și comite al Maramureșului, cu fratele acestuia, Drag, cu preoți, juzi ai nobililor și alți participanți. Descrierea urmărește cursuri de apă și un copac, iar traducerea academică folosește denumirile Valea lui Gerw, Valea lui Hernea și Apa Morii, alături de reperul numit Plopul. Între pâraie au fost așezate semne de hotar, recunoscute de părți.
Această geografie măruntă dă documentului o apropiere pe care simpla enumerare a anilor nu o poate avea. Limita trebuia să poată fi arătată pe teren și recunoscută de cei care foloseau locul, iar scrisoarea îi păstra descrierea. Textul consemnează acordul părților și intenția de a preveni alte neînțelegeri, fără să îngăduie concluzia că toate disputele de proprietate din zonă se încheiaseră pentru totdeauna.
La zece ani distanță, un alt document aduce din nou în prim-plan hotarele Câmpulungului, Săpânței și Sărăsăului. La 7 octombrie 1383, judele Nicolae Bogaz, jurații și comunitatea Sighetului retrăgeau valabilitatea unor scrisori pe care le eliberaseră anterior câmpulungenilor în legătură cu aceste hotare. Actul, publicat de Mihalyi la numărul 48, numește și nobili din Sărăsău și Săpânța. Este o altă intervenție documentară într-o regiune în care întinderea proprietăților continua să fie apărată și contestată.
Și drumul prin care a fost transmis actul din 1373 merită urmărit. În nota ediției sale, Mihalyi explică faptul că documentul, împreună cu alte înscrisuri ale familiei Gherheș și cu o parte din moșia Sărăsău, fusese zălogit Colegiului Piariștilor din Sighet. El descrie apoi răscumpărarea făcută de bunicul său matern, Ladislau Man, și împrejurările familiale prin care înscrisurile au ajuns în propria colecție. Pământul și actele care îi susțineau stăpânirea își continuaseră astfel istoria împreună.
Cei 653 de ani se împlinesc de la mărturia scrisă păstrată, fără ca data să poată fi confundată cu întemeierea satului. Actul presupune deja o așezare, oameni care revendică drepturi și vecinătăți care trebuie lămurite. Înainte de a deveni repere într-un calendar aniversar, numele pâraielor, copacul și semnele de hotar desemnau pământul de care depindea viața oamenilor.
Surse: https://primariacomuneisapanta.ro / Wikimedia Commons / https://dspace.bcucluj.ro / Bibliotheca Septentrionalis
Vasile Petrovan
Citește și:
Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.
