Este posibil astăzi Umanismul? (foileton 4) - 9 minute în urmă
În Urmeniș se organizează concertul „Noi umblăm și colindăm” - 22 minute în urmă
Suporterii naționalei au votat Golul Anului 2025 - 26 minute în urmă
Mircea Coșea, economist și profesor de renume, a murit la 83 de ani - 1 oră în urmă
Colindători în uniformă - 2 ore în urmă
Maternitatea Spitalului Județean „Dr Constantin Opriș” Baia Mare, acreditată în Categoria III A - 3 ore în urmă
Prognoza meteo Maramureș – 19 decembrie 2025 - 4 ore în urmă
19 decembrie 2013 – La Baia Mare fost inaugurat Atelierul Memorial Gheza Vida - 11 ore în urmă
Două intervenții ale salvamontiștilor maramureșeni în ultimele 24 de ore - 14 ore în urmă
Moș Crăciun, pompierii și dilema de la ISU - 15 ore în urmă
Șahista Sara Șunea, vicecampioană europeană la blitz
Marți, 20 august, s-au încheiat probele scurte din cadrul Campionatului European de Şah pentru Copii şi Juniori , eveniment major care se desfăşoara în capitala Cehiei, Praga.
Evenimentul a debutat cu proba de şah rapid desfăşurată pe parcursul zilelor de 17, respectiv 18 august.
„Sara Şunea a evoluat bine, la capătul a două treimi scurse din competiţie se găsea pe locul fruntaş. Ea e obişnuită să joace orice partidă până la ultimele resurse, caută victoria cu orice preţ, calitate care o ajută să progreseze, însă pe termen scurt e o strategie care uneori poate afecta rezultatul imediat.
Astfel, în runda a 7-a a avut o partidă maraton, cu adevărat epuizantă împotriva unei sportive poloneze. Suspansul a ajuns la cote paroxistice, mutările erau făcute pe ultimele secunde, Sara câştigă 2 pioni, însa gafează şi pierde, oarecum nedrept. După această lovitură, urmează la câteva minute runda a 8-a, tot în faţa unei sportive cu drapel roş-alb şi fără putinţă de a reveni la un puls normal.
O nouă înfrângere şi podiumul a devenit o himeră, victoria din ultima rundă oferindu-i un loc 5 la egalitate de puncte cu nemţoaica de pe 4.
La proba de dezlegări, Sara a reuşit să descopere majoritatea soluţiilor, obţine al 2-lea punctaj între fetele de vârsta ei, 12 ani, însă clasamentul se face pe intervalul 10-14 ani… din nou medalia a fost atât de aproape…
A urmat proba de şah rapid pe echipe unde valoroasa băimareancă a fost cooptată în echipa națională de băieţi sub 14 ani, semn de apreciere a nivelului ei şahistic. Deşi au avut una dintre cele mai tinere echipe (3 dintre ei având 12 ani), puştii au luptat admirabil, dar o înfrângere în ultimul meci i-a lăsat pe locul 4, la egalitate de puncte cu medaliaţii ucraineni.
Inevitabilul însă s-a produs astăzi şi Sara a reuşit la blitz să câştige medalia europeană de argint după ce a condus majoritatea cursei. O medalie individuală europeană care vine ca o răsplată pentru eforturile făcute în atâţia ani, pentru puterea de a reveni motivată la antrenamente indiferent de rezultatul obţinut, pentru capacitatea de a se focusa mai mult pe calitatea jocului decât pe performanţa imediată.
Sprijinul necondiţionat al părinţilor, bunicilor și al antrenorilor, investiţiile materiale făcute de aceştia , dar mai ales încurajările după câte un rezultat mai puţin bun sunt alte ingrediente necesare succesului sportiv”, transmite Academia de Șah Maramureș.
Felicitări!
Citește și













