7 decembrie – ziua în care România a pierdut moștenirea lui Brâncuși - 44 minute în urmă
Concertul solemn de colinde „Domnul pe Pământ”, de la Catedrala Episcopală din Baia Mare, ajunge la cea de-a XXI-a ediție - 1 oră în urmă
Rezultate foarte bune pentru CSM Baia Mare la Cupa României Fitness Challenge – cadeți - 2 ore în urmă
Inițiativă rară a Penitenciarului Baia Mare – deținuți la masă cu familiile lor, în afara unității - 2 ore în urmă
Un eveniment de rezonanță internațională la Academia Română, Filiala Cluj-Napoca - 3 ore în urmă
Viktor Orbán se pregătește pentru „lumea de după război” - 5 ore în urmă
Autoturism furat din Ucraina, descoperit la Punctul de Trecere Siret - 5 ore în urmă
Târgul de Crăciun din Baia Mare, sub supravegherea polițiștilor - 6 ore în urmă
Procesul electoral din Șieu și Poienile de sub Munte se desfășoară normal, fără incidente - 6 ore în urmă
Comuna Lăpuș anunță măsurători cadastrale în sectorul 62 - 6 ore în urmă
Sportivi de la CSM Baia Mare evacuați fără preaviz din sala de antrenament, cu trei săptămâni înainte de Campionatul Național
O postare de pe rețelele de socializare atrăgea joi seara atenția asupra unei întâmplări nefericite din lumea sportului băimărean. Antrenorul emerit Iosif Szabo anunța pe contul său că sportivii secției de culturism și fitness a CSM Baia Mare (cu campioni mondiali între ei) au fost evacuați – fără vreun preaviz sau oferirea unei alternative – din sala de sport din zona vechiului ștrand, clădirea fiind totodată sigilată și debranșată de la utilități.
Acțiunea a survenit în urma Hotărârii Consiliului Local nr. 373 din 4 septembrie 2019, prin care se dispune trecerea unor suprafețe de teren din proprietatea publică a municipiului în proprietatea privată a municipiului „în vederea executării lucrărilor și activităților de desființare, reabilitare, modernizare pentru utilizarea în folosul comunității prin crearea unor condiții mai bune pentru sportul de performanță și de agrement, componentă a dezvoltării durabile, prin edificarea Complexului socio-cultural-sportiv și de agrement”. În traducere, toate clădirile din zonă vor fi demolate, urmând ca acolo să fie construit un aqua park cu două componente, una de exterior și una de interior.
Primarul Băii Mari a anunțat, vineri, planurile municipalității, în cadrul unei conferințe de presă, fără să facă însă niciun fel de referire la evacuarea fără preaviz a sportivilor. Mai mult, acesta a afirmat că vechea sală de sport va mai putea fi utilizată până prin luna februarie a anului viitor. Dar – cum gura păcătosului adevăr grăiește – edilul șef a lăudat promptitudinea cu care Marius Aoșan, directorul executiv al Direcției Utilități Publice, s-a apucat de treabă, demolările începând imediat după întâlnirea cu ziariștii.
De altfel, prin HCL amintită se prevede că „pe durata derulării proiectului de investiții Complex socio-cultural-sportiv și de agrement, Municipiul Baia Mare va asigura gratuit spații necesare desfășurării activităților Ministerului Tineretului și Sportului (MTS) precum și unităților/instituțiilor din subordinea sau coordonarea acestora.” De menționat că CSM Baia Mare este în subordinea MTS și că municipiul Baia Mare are un protocol de colaborare, prin care se obligă să asigure acces gratuit în respectiva sală de sport.
În ciuda declarațiilor și a prevederilor HCL, vechea sală de sport nu mai este acum accesibilă. Contactat de directmm.ro, directorul interimar al CSM Baia Mare, Marius Cuciulătan, a precizat că în aceeași situație se află și secțiile de tir și de volei ale clubului, care își desfășurau activitatea în aceeași clădire. Cuciulătan a mai precizat că urmează să aibă o întâlnire cu edilul șef, luni dimineață, pentru a găsi soluții de punere în aplicare a prevederilor din HCL 373.
Până una, alta, e clar că sportivii de la CSM nu mai au unde să se pregătească. Secția de culturism și fitness, care are un campion mondial en titre și sute de medalii adunate de-a lungul timpului, se pregătea de Campionatul Național, ce va avea loc peste 3 săptămâni. Sportivii de la minivolei, copii și cadeți, intră în competiții în luna octombrie, la fel ca și cei de la tir. Sincopele în planul de pregătire pot avea efecte dintre cele mai proaste în ceea ce privește rezultatele sportive viitoare. De aceea era imperios necesar ca această evacuare fără vreo alternativă să nu aibă loc înainte de a se găsi un alt loc pentru antrenamente. În plus, în cursul dimineților de iarnă, sala de sport era folosită și de elevii Liceului de Artă, situat în apropiere.
”Decimarea sportului, începută de MTS și continuată de Primării” și ”Sportivii – epurați de interesele imobiliare ale primarilor” – spune lucrurilor pe nume Sindicatul Naţional Sport şi Tineret!
Rafael HEKMAN















