Acțiuni ale polițiștilor pentru siguranța online și prevenirea traficului de persoane - 57 minute în urmă
Argint național pentru ISU Maramureș: sergent major Luca-Alexandru Leordean, pe podium la heptatlon - 2 ore în urmă
Amical cu CFR Cluj pentru CS Minaur - 3 ore în urmă
Fost procuror DNA cere arestarea premierului Bolojan și a ministrului Nazare - 3 ore în urmă
Tensiuni în programul de înzestrare a Armatei Române cu blindatele Cobra II 4×4 - 3 ore în urmă
Irina Țurcanu: „Pentru mine, muzica înseamnă totul. Este domeniul în care mă văd activând și pe viitor…” - 4 ore în urmă
Iulia și Rareș Hotea din Desești, exemplu de talent, muncă și pasiune pentru tradiții - 4 ore în urmă
„Lăsatu’ Secului”: Asociația Tradiții Maramureșene organizează un spectacol de cântece și jocuri strămoșești - 4 ore în urmă
Operaționalizare a platformelor pentru colectarea deșeurilor - 5 ore în urmă
După ce în Vrancea câinii au fost uciși cu sânge rece în adăpostul din Suraia, un nou scandal zguduie România. - 5 ore în urmă
Jurnal de EURO U21 | Cu ”puteam mai mult” nu rezolvăm nimic
Au fost speranțe mari pentru meciul cu Spania al ”tricolorilor” U21, atât înaintea jocului, cât mai ales în timpul acestuia, dat fiind că mai erau câteva minute până la final și conduceam cu 1-0. Până la urmă ne-am trezit cu o găleată de apă rece vărsată-n cap. În trei minute spaniolii ne-au dat speranțele toate palancă la pământ, întorcând rezultatul. Asta după ce ai noștri au rămas în 10 oameni, în urma unui fault stupid la mijlocul terenului, pentru care Blănuță a luat roșu direct. Abia ce apucase să stea pe teren vreo șapte minute, schimbându-l pe căpitanul Louis Munteanu. Nici n-a apucat să transpire și a fost trimis la vestiare.
Înfrângerea cu Spania ne trimite acasă de la turneul final, dat fiind că Italia a învins și ea Slovacia (1-0) și va merge la braț cu Spania în fazele superioare ale competiției. Mai avem de jucat un ultim meci, cel cu Solvacia, marți. O partidă de amorul artei, care nu mai are vreo miză.
Cu ce rămânem după Europeanul de tineret? Cu senzația că naționala U21 putea mai mult și cu Italia, și cu Spania? Posibil. Cu Italia a avut momente în care parcă părea să se teamă că ar putea bate. Iar asta în condițiile în care adversarii n-au fost rupți din soare, nici luceferi, nici măcar licurici, ci doar niște inși mai calculați la fotbal. Cu Spania am condus 85 de minute și am fost învinși cu 2-1. Am jucat sensibil mai bine decât cu Italia, însă în minutele de final am risipit tot ce am adunat până atunci, de parcă ne-ar fi căzut căciula pe ochi.
Dacă nu se va lucra la mentalitatea jucătorilor, dacă vor claca la prima adiere de gol când ne e lumea mai dragă, vom rămâne cu tânguiala, visând zadarnic la performanțe. În fotbal – ca în orice alt domeniu, de altfel – să spui ”puteam mai mult” rămâne ca un soi de povestioară de adormit pupăza din tei. Trebuie să faci, nu să te bați cu mingea-n piept că puteai. În rest, hai România!
Tiberiu Sabo
Sursa foto: FRF
Citește și















