Share
Un reportaj plin de culoare despre ”distorsiunea temporală fascinantă a Transilvaniei”

Un reportaj plin de culoare despre ”distorsiunea temporală fascinantă a Transilvaniei”

Tărâmul Transilvaniei continuă să-i cucerească și să îi intrige totodată prin unicitatea frumuseții și istoriei sale pe turiștii străini care o vizitează și care nu ezită să împărtășească apoi lumii întregi impresiile despre liniștea, peisajele, bucătăria și atmosfera din această regiune – scrie Agerpres. Atrași în inima României în special de poveștile cu creaturi însetate de sânge și de fotografiile ce înfățișează un univers rural misterios pentru mulți dintre ei, vizitatorii de pe alte meleaguri constată rapid că legendele înfricoșătoare sunt simple ”glume cu vampiri”, iar realitatea pe care ajung să o respire, să o vadă, să o trăiască, să o atingă și să o guste este de-a dreptul ”fascinantă”. Acesta este și cazul lui Christopher Bagley, care a semnat un articol publicat săptămâna trecută în revista de călătorie ”Conde Nast Traveler”, ce prezintă ”distorsiunea temporală fascinantă a Transilvaniei” sub titlul ”The Bewitching Time Warp of Transylvania, Romania”.

Prima impresie n-a reflectat realitatea

De la prima părere pe care și-a format-o odată pătruns în Transilvania, aceea că toată lumea se ”holbează” la el, autorul care a străbătut satele la volanul unei mașini închiriate minunându-se pe parcurs de ”dealurile verzi punctate de căpițe de fân gigantice”, viața rurală și bisericile medievale, a constatat în scurt timp că întâia impresie nu reflectă realitatea. ”Această regiune este una dintre ultimele din Europa în care rezistă obiceiurile preindustriale, unde mulți agricultori încă se deplasează cu caii și căruțele și taie fânul cu coasa, așa că Fordul meu închiriat a atras atenția”, scrie Bagley. ”Mai este și faptul că Transilvania, o regiune cu o suprafață aproximativ egală cu cea a Kentucky, mărginită pe două laturi de Munții Carpați, a fost cucerită de-a lungul secolelor de aproape toți conducătorii străini cu o înclinație imperialistă. Dacă orașul în care te-ai născut ar fi fost condus, printre alții, de huni, mongoli, tătari, turci, habsburgi și otomani poate că suspiciunile pe care le-ai avea legate de străini ar fi îndreptățite”.

Viață sincronizată cu ritmul naturii

Apoi, odată cu înțelegerea ”complicatei istorii a Transilvaniei”, senzațiile devin și mai profunde. ”Înțeleg de ce din ce în ce mai mulți călători conectați au fost vrăjiți de acest loc. Deși urcușurile și coborâșurile din istoria Transilvaniei au lăsat în urma lor o cultură incredibil de bogată și de complexă (și fabuloasa arhitectura ce o însoțește), în multe sate viața de zi cu zi rămâne la fel de simplă, sincronizată cu ritmul naturii. Nu e de mirare că printre fanii Transilvaniei se numără mulți europeni privilegiați – inclusiv prințul Charles”, notează autorul articolului.

Parada neoficială a vacilor

”Transilvania este unul dintre puținele locuri unde încă mai poate fi regăsit stilul de viață de acum sute de ani, când natura și ființele umane trăiau într-o armonie mult mai mare”, este citată Jessica Douglas-Home, o londoneză a cărei fundație, Mihai Eminescu Trust (MET), a condus ”eforturile de a proteja aceste sate de abandonare sau modernizarea excesivă” și care operează un număr tot mai mare de ”pensiuni simple și confortabile, pe care călătorii le pot închiria pentru aproximativ 50 de dolari pe zi”, după cum relatează Bagley, care și-a petrecut prima noapte într-o astfel de locuință, în Mălâncrav. De la fereastra acesteia el a putut observa unele dintre obiceiurile din zonă, printre care ”parada neoficială a vacilor”, care se întorc de la pășune puțin înainte de apus și recunosc porțile caselor unde sunt așteptate de proprietari pentru a fi mulse.

Două rațe în dar

Pe lângă ”minunile arhitecturii tradiționale în stil gotic” pe care le-a descoperit în bisericile fortificate, multe dintre acestea incluse în patrimoniul mondial UNESCO, autorul articolului s-a arătat mirat de generozitatea unui cuplu din Mălâncrav care i-a oferit lapte cald, ”direct de la uger”, pe care l-a băut dintr-o înghițitură după ”un scurt moment de panică”, dar și două rațe pentru a le lua cu el în California. De asemenea, el nu a uitat să menționeze gastronomia locală, în special supă de pui cu găluște și sarmalele, ”mâncare consumată la câțiva metri de locul în care a crescut”.

Unele lucruri ”mai puțin magice”

Totuși, ”tot acest farmec bucolic vine la pachet cu câteva realități mai puțin magice”, menționează el. ”Fermierii transilvăneni folosesc căruțe trase de cai și pluguri nu pentru că sunt pitorești, ci pentru că sunt mai puțin costisitoare decât tractoarele. România, care a aderat la Uniunea Europeană cu numai 11 ani în urmă, rămâne una dintre cele mai sărace țări din uniune și una dintre cele mai corupte; acordarea de fonduri alocate pentru o nouă școală ar putea ajunge să finanțeze o vilă pentru vărul primarului, creând o mulțime de provocări pentru grupurile de conservare precum MET. Codurile stricte privind construcțiile au fost implementate în zonele istorice, însă aplicarea lor lasă de dorit. Uneori, spune Douglas-Home, MET are doar câteva ore la dispoziție pentru a interveni înainte ca un nou proprietar să distrugă o duzină de rame de ferestre sculptate manual pentru a le înlocui cu altele din plastic, se mai arată în articol.

Sursa foto: Conde Nast Traveler


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.



Lasă un comentariu