În satul din inima oraşului, povestea şezătorii se construieşte zi de zi. Evenimentul – lansat mai întâi ca o invitaţie pentru câteva doamne pasionate de lucru de mână – a căpătat nu doar contur, ci şi amploare. Femei de toate vârstele şi profesiile, copii mari şi mici, dar şi câţiva bărbaţi au venit la cea de-a doua şezătoare din acest an, organizată la Muzeul de Etnografie şi Artă Populară Baia Mare la sfârşitul acestei săptămâni. În decorul cald al muzeului, cu scaunele aranjate, cu masa pregătită cu prăjituri, pancove şi ceai, cu muzica mergând în surdină, s-a cusut, s-a tricotat, s-a ţesut, s-a făcut dantelă, broderie şi frivolite, dar şi zgărdane şi pictură pe placaj.
Învățătoarea cu ia în care a fost mireasă
O apariţie discretă, aproape timidă, o femeie care se vedea că e pentru prima oară în grupul în care lucrătoarele încep deja să se cunoască între ele, se aşează pe un scaun şi se apucă de lucru. Atrage repede atenţia tuturor pentru că poartă o ie de Maramureş cu o broderie ireală şi coase un model cu flori pe pânză de in, care pare mai degrabă pictat decât lucrat. De loc din Călineşti, Cristina Ţânţaş e învăţătoare în Seini şi a aflat de şezătoarea de la muzeu de pe reţelele de socializare. „M-am interesat ce trebuie să fac, dacă nu trebuie să mă înscriu pe vreo listă ca să pot să vin.” Vorbeşte cu o emoţie care-i umezeşte ochii despre pasiunea ei pentru lucru de mână, despre ia pe care o poartă, care a fost cămaşa ei de mireasă, la care a lucrat un an şi jumătate împreună cu mama ei, despre orele în care le vorbeşte elevilor săi despre obiceiuri şi tradiţii, în care îi învaţă să coase sau să scarmene lână. Ştie că, în familia ei, tradiţia cusutului şi a brodatului va fi dusă mai departe de fetiţa ei, aşa cum şi ea a preluat-o de la mama sa. „Peste două săptămâni, o să-i duc pe elevii mei «pe potecile sufletului» la Călineşti. O să facem acolo o şezătoare la mine acasă”.
Amintiri despre rochia de logodnă croșetată
Poveştile se leagă ca-ntre vechi cunoştinţe şi nimeni nu pare stingher. Fiecare lucru de mână are istoria şi parfumul lui. Împătimită a lucrului de mână, Iulia Costin îşi aminteşte că, acum mulţi ani, ea şi-a făcut rochia de logodnă din mătase vişinie, cu croşeta. Acum tricotează pulovere pentru nepoţi şi povesteşte că, în vizitele ei prin străinătate, a avut prilejul să vadă cât de apreciate erau tricotajele făcute de ea pentru copii şi nepoţi.
În războiul de ţesut, pus în funcţiune la prima şezătoare, femeile care se pricep, ţes cu rândul, iar „ţolul de cârpe” început atunci capătă contur.
Gazda bună, ca-ntotdeauna, Monica Mare – directorul Muzeului de Etnografie – şi-a aşteptat oaspeţii cu salam de biscuiţi făcut de ea, cu unt de casă adus de la mama ei, cu ceai, cozonac şi cafea. „Sunt multe dintre doamne care fac un efort să vină, unele vin direct de la serviciu aici, si mă gândeam că e important să le ofer o gustare” – spune Monica Mare.
Dana G. BUZURA
