Există momente care durează doar câteva secunde, dar care spun despre relația cu copilul tău mai mult decât o mie de discuții lungi. Imaginează-ți scena: copilul tău, acum adolescent, se află într-o situație dificilă. A greșit, cineva îl amenință sau pur și simplu a intrat într-o încurcătură care îl sperie. Scoate telefonul din buzunar și, înainte de a forma numărul tău, se oprește o clipă. În acea pauză de câteva secunde se ascunde, de fapt, istoria relației voastre din ultimii ani.
„Pot să îi spun?” – adevărata întrebare din spatele tăcerii
Noi, ca părinți, ne întrebăm adesea dacă ne iubesc sau dacă ne respectă. Dar, în acele momente critice, adolescentul nu își pune întrebări filozofice despre iubire. Întrebarea lui este una cât se poate de practică și dureroasă: „Dacă îi spun ce s-a întâmplat, mă va ajuta sau mă va face să mă simt și mai rău?”. Copilul nu memorează doar ceea ce îi spunem noi în zilele bune. Creierul lui a învățat, lecție cu lecție, cum reacționăm atunci când el greșește sau când este vulnerabil. Dacă, de-a lungul timpului, „adevărul” lui a fost urmat de morală, de etichete dure, de reacții explozive sau de „ți-am spus eu”, atunci el a învățat că adevărul are un preț prea mare. Așa că, data viitoare, va alege să tacă sau să rezolve singur, chiar dacă se simte copleșit.
Retragerea nu este întotdeauna rebeliune
De multe ori, interpretăm această distanțare ca pe o dovadă de încăpățânare sau ca pe o dorință de a fi „pe cont propriu”. Însă, de cele mai multe ori, este doar o strategie de supraviețuire emoțională. Adolescentul anticipează reacția noastră și încearcă să evalueze dacă vom fi un „refugiu” sau o altă sursă de stres. Diferența dintre copiii care ne sună imediat ce au dat de greu și cei care ascund totul nu stă în cât de mult îi iubim, ci în experiențele repetate în care ei au testat „terenul”. Ei verifică dacă relația noastră este un loc unde adevărul poate fi adus fără teamă.
Autoritatea adevărată nu înseamnă să fii „cel care știe tot”
Autoritatea unui părinte nu se măsoară prin cât de tare ne impunem punctul de vedere în momentele critice. Se măsoară prin capacitatea de a rămâne „acasă” – adică un loc sigur, disponibil și calm – chiar și atunci când copilul vine cu un adevăr incomod. A fi un părinte de adolescent înseamnă, uneori, să fii omul care poate auzi „am greșit” fără să cedeze impulsului de a preda o lecție pe loc.
În cele din urmă, cel mai frumos compliment pe care îl poți primi de la un adolescent nu este un „te iubesc” spus în treacăt, ci gestul acela simplu: într-o seară grea, în timp ce inima îi bate cu putere de frică sau de rușine, scoate telefonul din buzunar și formează numărul tău. Acea alegere este, în esență, cea mai înaltă formă de încredere pe care un copil o poate oferi unui părinte. Ce crezi că îi face pe copiii noștri să se teamă cel mai mult de reacția noastră atunci când fac o greșeală?
Psiholog Psihoterapeut CECILIA ARDUSĂTAN
Colaboratoarea noastră este activă permanent pe rețelele de socializare: Facebook (este pe contul personal: Cabinet individual de psihologie clinică şi psihoterapie Ardusătan Cecilia), Instagram (ardus.cecilia), TikTok (Ardus Cecilia), Youtube (Mind Fitness with Cecilia). Dați like, share, subscribe!
*Notă – rubrica este una săptămânală, așadar vă rugăm să ne semnalați care ar fi temele pe care le-ați dori abordate!
Citește și
Psiholog psihoterapeut Cecilia Ardusătan: Când emoțiile de examen ajută și când încurcă
