Share
Cresc salariile moașelor, după ce funcția lor a fost asimilată cu cea a asistentelor medicale

Cresc salariile moașelor, după ce funcția lor a fost asimilată cu cea a asistentelor medicale

Moașele vor avea salarii majorate. Această categorie profesională nu a fost cuprinsă în Legea 153 privind salarizarea unitară. În urma negocierilor dintre sindicatele din sănătate cu reprezentanții guvernului, s-a convenit echivalarea funcţiilor de moaşe şi surori medicale cu funcţia de asistent medical.

”Pe 4 aprilie, noi am trimis o adresă la Ministerul Sănătății, prin care am cerut asimilarea funcţiei de moaşă cu cea de asistent medical. Și am rugat să se facă si demersurile necesare pentru corectarea neconcordanțelor din Legea cadru 153/2017, pentru a nu se crea diferențieri salariale nejustificate între persoanele încadrate în același loc de muncă, care exercită aceeași profesie, dar cu titluri de calificare diferite. Din fericire, oameni responsabili și care cunosc profesia au corectat lucrurile. Moașele nu fuseseră cuprinse în Legea 153/2017 și nu au beneficiat de majorările salariale” – a spus Viorica Totorean,  președintele filialei Maramureș a Ordinului Asistenților Medicali din România.

Actualmente, în județul Maramureș profesează un număr de 82 de moașe, dintre care 73 sunt asistente medicale de obstetrică-ginecologie.


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu