Și o veste bună nu vine, câteodată, singură
Așa ceva poate spune fostul premier Victor Ponta, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, joi, în primă instanţă, achitarea lui Victor Ponta – şi a lui Dan Şova – în dosarul Turceni-Rovinari. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată de DNA.
”Mă bucur că în Romania se poate face dreptate. Îmi pare rău de faptul că asemenea abuzuri şi înscenări s-au petrecut şi se petrec încă în ţara noastră şi mă bucur că există judecători care rezistă la toate presiunile şi îşi fac datoria de a aplica legea! – a declarat Victor Ponta după aflarea sentinței. El şi-a cerut scuze mamei sale, soţiei Daciana, precum şi celorlalţi din familia sa, care ”au avut cel mai mult de suferit din cauza activităţii mele politice”.
Dar achitarea nu e singura veste bună pentru fostul președinte al PSD. O alta vine din recentul sondaj SOCIOPOL, în care partidul Pro România a lui Victor Ponta – aflat la prima sa măsurătoare – e cotat cu 3%. Acest scor e considerat de sociologul Mirel Palada ca fiind marea surpriză a sondajului.















1 Comentariu în această postare
Sabou Cornel
Azi se ” poartă „partide cu șefii lor condamnați. Pentru noi ca popor este rău.