Poetul maramureșean Vasile Dan Marchiș a primit premiul „Radio Prodiaspora” la secțiunea literatură

COPILAȘUL ȘI CÂINELE

Nu-i timp de analizat iubirea față de cineva,
amploarea facerilor de bine, pedepsele,
aprecierile, binecuvântările,
laudele sau mustrările care trebuie date cuiva.
Veniți să căutăm pretutindeni
un copilaș și un câine
care au ieșit în lume pe o poartă lăsată descuiată.
Această întâmplare nu-i un simplu joc
e seva inocenței lumii
adunată la un loc.
Între copilaș și câinele ce pășesc atât de aproape
pe trotuar nestingheriți
nu încape un cuvânt.
Între ei nu-i loc de ceva mai sfânt…
Nu-i loc nici de o virgulă
care să le separe inocența…
Inocența câinelui dresat să apere tot ce are în lumea lui –
copilașul ce-și etalează
dicționarul de zâmbete vocale de la a la u:
a, ă, e ,i. î, â, o, u,
la care câinele în duet cu copilașul
învață omenește al inocenței alfabet de zâmbete …
Cum să intervină trecătorii fie și cu o șoaptă
sau cu o mirare la vedere
care să nu pară suspectă
pe lângă cel mai mare câine care
încadrează cel mai mic copilaș ieșit în lume?
Mergând așa pe trotuar ei par
o lume atât de mică
față de lumea noastră atât de mare,
separate doar de mirări sub acoperire…
Nu ajung toți ochii lumii pentru a realiza pe deplin
o mirare integrală legat de
inocența celui mai mare câine dresat
pe lângă cel mai mic copilaș,
ieșiți în lume singuri după voia lor.
Dar cine ar cuteza să-i abordeze într-un fel,
fie și cu un zâmbet care să nu pară suspect
care să nu pară a trădare, a semn de răpire…
Se încearcă a se realiza o mirare deplină
nu cu ochii ci cu gândurile
față de cum își îndeplinește câinele canonul
față de acest copilaș –
canonul istoriei inocenței
cu sau fără acoperire.
Când lumea care pare că vrea să întrebe:
„Cu cine a ieșit în lume acest copilaș,
câinele prin privirea sa universală
dă de înțeles că vrea să spună
„Nu se vede? Eu sunt călăuza inocenței
care nu poate fi răpită!”
Atunci prin instinctul patern și antic
al omului modern neîmplinit
ce amână ceasul judecății
s-a auzit glasul tatălui copilului:
„Aici sunt!”
Câinele privind acum
nu spre copilaș, ci spre mai marele său stăpân
pare a spune:
„Nu mi-am făcut din lume gânduri,
de aceea micul meu stăpân e teafăr lângă tine!”