Crăciunul, această perioadă frumoasă din an, ne amintește mereu și mereu că Lumina adevărată este cea care ne călăuzește, reiterând ideea curățeniei sufletești, a bunătății și a milosteniei. Focul purificator, dar și dătător de lumină apare ciclic, atât la începutul zilei, prin răsărit, cât și simbolic, la fiecare final de an, când Lumina renaște prin Domnul nostru Isus Hristos.
Se pot observa analogii interesante între vechile sărbători romane – Saturnaliile și credințele populare, dar și alte obiceiuri antice prin care Soarelui / Luminii i se aduc diferite „daruri” pentru a rămâne printre oameni. Toate acestea ne conduc într-o atmosferă mitică, de poveste și de speranță într-o lume mai bună.
Perioada premergătoare Crăciunului este una de pregătire, atât sufletească, cât și trupească. Renașterea simbolică a Soarelui, respectiv perioada solstițiului de iarnă, se îmbină armonios cu sărbătoarea Nașterii Domnului, moment care anunță un nou început. Astfel, lumea se pregătește să pășească într-un an nou cu sufletul și trupul curat. În această perioadă, în arealul județului Maramureș, locuitorii celor patru zone etnografice, Chioar, Lăpuș, Codru și Maramureșul Voievodal, lasă alimentele „de dulce” deoparte și gătesc doar cu produse care nu au origine animală.
Aflăm de la tanti Reghina Cosma din Rogoz, 62 de ani, Țara Lăpușului, că printre preparatele din perioada postului găsim pentru felul întâi: zamă de ptitoici cu tosmagi (supă de cartofi cu tăieței), zamă de mazăre cu oțet și cu mălai (supă de fasole pestriță cu oțet și cu mălai), zamă de mazăre cu moare (supă de fasole albă cu zeamă de varză acră). Pentru felul doi: pticioici fripte-n ler cu moare (cartofi în coajă copți în cuptor cu zeamă de varză murată), guși cu păsat și cu pitoance (sarmale cu păsat și ciuperci) și mazăre frecată cu moare și curechi (fasole bătută și varză murată). Am putea spune că pe post de aperitiv sau gustare se fac scrijele prăjite cu oloi și ai (pâine prăjită cu ulei și usturoi), un soi de “strămoș” local al binecunoscutelor bruschete italienești. Cum la sate nu lipsește desertul, îl întâlnim și în perioada postului când se pregătesc pancove (gogoși) de post și liptii (clătite).
Când se iese din post, lăpușenii se pot bucura de preparatele diverse pe care le-au pregătit când au tăiat porcul. Tot tanti Reghina este cea care ne spune că se pregătesc cârnați, drujincă (cotlet), călbaș (o umplutură fiartă din măruntaie, ceapă, condimente, jumări topite), măriuța (un amestec fiert, de data aceasta cu păsat și carne, dar și parte din cap, umplut în „traista” – măriuța porcului care se află lângă burtă), chișcă (burta porcului umplută cu același amestec ca și măriuța, doar că aceea este mai mică și se închide la un capăt, pe când burta trebuie cusută). Tot pentru masa de Crăciun aflăm de la gospodina noastră din Rogoz că:
„Frijem jumere, pregătim guși cu carne și afumătură (sarmale), zamă acră cu moare (supă acrită cu zeamă de la varza murată), iar pentru desert, haioșe cu untură, prăjitură cu mere, cornulețe, cozonac.” (Reghina Cosma, Rogoz).
Sătenii din zona Lăpușului răsplătesc colindătorii mai mici cu mere, pere și cu pupti (colăcei), iar pe cei mai mari îi servesc și cu un pahar de horincă pe lângă bunătățile de pe masă.
În Coruia, Țara Chioarului, de unde este tanti Ileana Cupșa, 74 de ani, se ține post din 14 noiembrie până în ziua de Crăciun, așa cum făceau și bătrânii lor. În acest răstimp, se mânâncă zamă falsă (supă de legume cu ulei și tăieței), ciorbă de fasole, fasole bătută, curechi umpluți (sarmale cu ciuperci), cartofi scăzuți, cartofi frecați (piure de post pregătit cu ulei) cu ciuperci sau ghiveci de orez cu legume. Desigur, un desert gustos poate fi servit și în post, iar chiorencele știu să prepare cozonaci cu nucă și pancove de post foarte gustoase, de te lingi pe degete, nu alta!
Chiar dacă zonele etnografice poartă nume diferite și au particularități specifice, iată că porcul se taie și se pregărește în toate cele 4 regiuni folclorice în perioada Ignatului. Tanti Ileana din Coruia ne spune:
„Noi îl tăiem, îl sărăm, îl murăm și îl afumăm. În zâua când tăiem porcul nu ținem post.”
Și în Chioar se pregătesc cârnați, cartaboș, sarmale și diferite prăjituri: cu miere de albine, cu măr, cu nucă, prăjitura Kati sau cozonaci cu stafide.
Dacă în zona Lăpușului colindătorilor li se dau pupti, în Chioar ei primesc pomene, tot un fel de cocuți.
În zona Codrului o întâlnim pe doamna învățătoare Terezia Rus care acum are 77 de ani și locuiește în Oarța de Sus. Ea ne povestește despre cum era odată datina pe la ei. Zilele de luni, miercuri și vineri obligatoriu se postea și, asemenea celor două zone etnografice surori, și aici, în Codru, se consumă ciorbă de fasole și fasole frecată cu salată de varză murată. Întâlnim în schimb ceva diferit la desert și anume gomboții cu prune sau laște închise cu dulceață (pătrățele de țăietei umpluți cu dulceață și închiși în triunghi care mai apoi se fierb). Tanti Terica ne pomenește și de ciurigăi și pancove, dar și de tisăliță (mere sau prune uscate fierte). La fel se proceda și cu hribele (ciupercile). Erau uscate în prealabil pentru a putea fi consumate toată iarna, iar când se dorea prepararea lor, se puneau la înmuiat în apă de pe o zi pe alta pentru a pregăti diferite tipuri de mâncare: ciuperci cu ceapă, cu sos la care se adaugă piure de cartofi cu ulei sau pilaf de orez cu ciuperci.
Porcul se tăia aproape de Ignat. „Totdeauna se căuta să nu fie zi de post. Se aduna toată familia: copii, bunici, tăți. (…) Se descurgau mațele de la porc, se goleau și se rădeau pe curpător (fund de lemn). Se făcea tobă, cartaboș, cârnați, jumări. Pe masa de Crăciun, pe lângă preparatele din porc, se pune și salată de boeuf. Am învățat prin anii ’66-’68. Prăjitura de bază era cea cu nucă și dulceață,” ne povestește tanti Terica. Tot de la ea aflăm că, la fel ca în Chioar și Lăpuș, colindătorii sunt răsplătiți cu mere, nuci și colăcei, iar cei mai mari se bucură și de un pahar cu pălincă sau cu vin.
În Maramureșul Voievodal, poposim în Vadu Izei, pă Șugău, unde o găsim pe Doina Balazs, o gospodină desăvârșită care este de loc din Petrova, fiind căsătorită în Vad. Ea ne spune că în zona unde a copilărit, sarmalele se numesc haluște, iar pe Valea Șugăului, în Vadu Izei, aceeași denumire de haluște o poartă un preparat dulce, pregătit din aluat de tăieței subțire tăiat în pătrățele, umplut cu magiun și pârgăluit cu ceapă călită. Cu toate că vorbim despre aceeași zonă etnografică, observăm denumiri diferite pentru aceleași preparate, iar asta se datorează existenței subzonelor care păstrează într-un areal determinat o identitate proprie. Astfel, sarmalelor în Vadu Izei pe Șugău li se spune curechi umpluți sau porumbi.
Perioada postului Crăciunului vine și în Maramureșul Voievodal tot cu preparate care au la bază hribele, fasolea sau păsatul. Zama de fasole, moare și varză murată preparată de mama Doinei în trecut în Petrova avea și niște laște (tăieței de casă tăiați mai gros). Apoi, când vine vremea preparatelor „de dulce”, Doina pregătește cociune (răcituri) din capul porcului și șorici. Nelipsiții cârnați sau coastele de porc sunt completate de tobă, jumări, dar și de preparatele dulci precum cornulețele sau cozonacii.
„În seara de Crăciun întreg satul (Petrova) mirosea cel mai frumos dintre toate serile anului, mai întâi a hribe uscate cu usturoi, iar apoi a celelalte bunătăți de post; pentru ca după miezul nopții uliciorile să fie inundate de mirosul mâncărilor de frupt cu carne de porc, în principal.” (dr. Ilie Gherheș)
Cu siguranță fiecare dintre noi avem amintiri atât de puternice despre perioada pregătirilor de Crăciun, încât dacă am închide acum ochii, am simți mirosul îmbietor al gustoaselor bucate pregătite de gospodinele pricepute. O mică bucățică de cozonac pufos rupt din tavă imediat ce a fost scos din cuptor a fost mereu pe placut copiilor care, nerăbdători fiind, își croiau drum prin bucătărie în timp ce mamele și bunicile trebăluiau de zor pentru a găta masa cât mai mândru pentru Sfânta Sărbătoare a Nașterii Domnului.
Puptii, pomenele, cocuții sau colăceii, oricare ar fi denumirea lor, au menirea de a răsplăti colindătorii care aduc Vestea Cea Mare, fie ea creștină, fie precreștină, face referire la Lumină, la un nou început. Forma rotundă a colăceilor reprezintă Soarele, iar actul de a dărui această coptătură întărește ideea de ofrandă, gest de mulțumire adus unei divinități.
Fie ca acest Crăciun să vă găsească sănătoși, iar Lumina Lui să vă aducă pace sufletească, înțelegere și bucurii!
Alexandra Lazăr, muzeograf Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș
Prof. dr. Monica Mare, manager, Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș
Foto – Călina Mârzac
