Doliu în rândul pompierilor maramureșeni
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Gheorghe Pop de Băsești” al județului Maramureș a transmis cu profund regret vestea trecerii în neființă a fostului lor coleg, maistrul militar pr. (r) Soponar Dorel.

Redăm mai jos mesajul oficial al instituției:
ISU Maramureș
„Colectivul Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Gheorghe Pop de Băsești” al județului Maramureș a primit cu regret vestea plecării dintre noi a fostului nostru coleg, Mm. pr.(r) Soponar Dorel.
După o carieră pusă cu devotament în slujba comunității, acesta s-a pensionat în urmă cu 9 ani din cadrul Detașamentului de Pompieri Baia Mare. Chiar dacă anii au trecut, el va rămâne în amintirea noastră ca parte a marii familii a salvatorilor maramureșeni.
Suntem alături de familia greu încercată și transmitem cele mai sincere gânduri de susținere și compasiune.
Drum lin și odihnă veșnică!”
.
Îi transmitem și noi ultimele gânduri de respect și recunoștință pentru întreaga sa activitate în slujba comunității. Sincere condoleanțe familiei!
Vasile Petrovan













