După 168 de ani petrecuți în străinătate, rămășițele pământești ale domnitorului Grigore Alexandru Ghica, ultimul conducător al Moldovei de dinaintea Unirii Principatelor, au revenit în țară. Sicriul acestuia a fost deshumat vineri, din cimitirul localității franceze Le Mée-sur-Seine, și a fost adus la București, unde este depus în Sala Unirii de la Palatul Cotroceni, în baza unei decizii a președintelui României, Nicușor Dan.
Ceremonialul repatrierii a fost însoțit de onoruri militare și rugăciuni oficiate în prezența urmașilor domnitorului, a ambasadorului României în Franța, Ioana Bivolaru, și a reprezentanților Jandarmeriei Române și Franceze. Garda care a purtat sicriul a fost alcătuită din jandarmi ai ambelor state, un gest simbolic, menit să evoce legătura istorică dintre instituțiile de ordine publică pe care Grigore Alexandru Ghica le-a inspirat.
După sosirea în țară, sicriul a fost depus la Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” de la sediul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, unde sâmbătă a avut loc o slujbă de pomenire dedicată domnitorului și eroilor jandarmi. Duminică, rămășițele sunt expuse pentru omagiul oficial la Palatul Cotroceni, înainte de reînhumarea programată la Iași, orașul domniei sale. Cu acest prilej, președintele Nicușor Dan va rosti o alocuțiune în memoria celui considerat întemeietorul Jandarmeriei Române.
Administrația Prezidențială a subliniat că repatrierea sa reprezintă „un act de restituire morală și de recunoștință pentru o personalitate care a pus temelia modernizării instituționale a Moldovei”. În timpul domniei lui Grigore Alexandru Ghica (1849–1853 și 1854–1856) au fost adoptate reforme fundamentale: dezrobirea romilor, abolirea cenzurii, scăderea taxelor comerciale și organizarea Jandarmeriei după model francez. Tot în acea perioadă a fost înființată prima maternitate publică din România, Institutul Gregorian, finanțată chiar de domnitor.
Viața unui vizionar: între ideal și tragedie
Grigore Alexandru Ghica s-a născut într-o familie boierească influentă și a primit o educație aleasă în școli europene. Inteligența, eleganța și sensibilitatea sa l-au impus rapid în cercurile politice ale vremii. În 1849, după abdicarea lui Mihail Sturdza, a urcat pe tronul Moldovei, într-o perioadă marcată de frământări sociale și presiuni externe.
Domnia sa a fost scurtă, dar vizionară. A redus birurile impuse țăranilor, a stimulat comerțul, a introdus telegraful și a încurajat libertatea presei. În plan educațional, a împărțit învățământul în cicluri, a introdus limba română ca limbă de predare și a fondat instituții de învățământ superior în domeniile filozofiei, dreptului și medicinei.
Ghica a fost un susținător fervent al Unirii Principatelor, vis care avea să se împlinească la doar câțiva ani după moartea sa. Tocmai această poziție progresistă i-a atras ostilitatea marilor puteri și a conservatorilor din țară. Sub presiune, în 1853 s-a retras temporar la Mănăstirea Neamț, afectat de o stare de sănătate fragilă și de ceea ce cronicarii vremii numeau „ipohondrie”.
După revenirea scurtă pe tron, a fost mazilit în 1856 și obligat să părăsească țara. S-a stabilit în Franța, la Castelul du Mée, alături de soția sa, Eufrosina Leroy. Izolat politic și profund dezamăgit, s-a sinucis în 1857, la doar 49 de ani, lăsând în urmă imaginea unui reformator neînțeles și a unui patriot care a visat la libertate și demnitate națională.
Restituirea unei memorii istorice
Prin readucerea în țară a rămășițelor pământești ale domnitorului, statul român reface simbolic o punte între trecut și prezent. Ceremoniile dedicate lui Grigore Alexandru Ghica au rolul de a reaminti contribuția sa esențială la construcția statului modern și la afirmarea valorilor care definesc România de astăzi, libertatea, dreptatea și binele comun.
După momentul solemn de la Cotroceni, sicriul va fi transportat la Iași, unde va avea loc reînhumarea, într-o ceremonie care închide un capitol al exilului și redeschide memoria unui domnitor luminat, întors, în sfârșit, acasă.
Vasile Petrovan
