7. „Citind «Huberta» de Marian Ilea, pot spune că este o scriere reușită, ușor de citit și captivantă, dar nu tocmai în gama mea de preferințe, motiv pentru care i-aș acorda 4 din 5 steluțe.
Cartea începe cu descrierea orașului Budapesta, cu ieșirea lui Paul Bekk din ambasadele Ungariei, cu diminețile care aveau același aer proaspăt ca în celelalte orașe (Berna, Varșovia, Berlin) și continuă cu povestea lui de viață, captivându-mă prin felul în care este construită lumea ficțională. De asemenea, accentuarea trecerii anilor provoacă melancolia cititorului prin imaginea personajului nonagenar: «E aşezat pe o bancă, sub un tei din parcul sanatoriului de boli mintale de lângă Gyula. Trage cu nesaţ aerul dimineţii în piept. E anul 2020, luna mai, ziua 28. Paul Bekk are nouăzeci și șapte de ani. Îşi aminteşte perfect de un alt 28 mai, când împlinise șaizeci și patru de ani şi se căsătorise cu o ţigancă tânără și gravidă care i-a adus-o pe lume pe Maria».
Un mare plus al cărții sunt imaginile, care ajută cititorii să înțeleagă mai bine ideile, redând o percepţie sugestivă a lucrurilor, respectiv a oamenilor. Cartea conţine de asemenea multe detalii greu de reținut.
Finalul este unul caracteristic pentru Paul Bekk, pentru aventura sa din această carte, spunând exact ceea ce s-a întâmplat, detaliind fiecare moment al trecerii sale în neființă.” (Lavinia Lupșe, clasa a XI-a)
8. „Cartea «Huberta» de Marian Ilea începe cu o descriere a locului și a timpului în care ambasadorul Paul Bekk ieșise să admire peisajul de dimineață și să respire aer curat, gândindu-se că, totuși, cel mai bun aer din Europa este cel al dimineților din Mittelstadt. Paul, fiind ambasador al Ungariei, a devenit celebru printr-o idee ce urma să-i poarte numele.
După zece ani petrecuți în diplomație, a fost chemat la Centrala Ministerului de Externe de la Budapesta, primind și o garsonieră cu priveliște la Dunăre. După cum este portretizat, avea fața lată, trupul grăsuliu, iar când mergea parcă își aruncă picioarele unul după altul și fluieră tot timpul exclusiv melodii de cabaret. În primele pagini ale cărții, Marian Ilea ne povestește despre viața personajului, despre cariera și membrii familiei sale, care, la rândul lor, au avut o ascensiune socială reușită. În partea a treia a cărții, este relatat un eveniment din 1965, când Bekk ajunge în Mittelstadt, într-o delegație de ambasadori ai țărilor socialiste, unde nu mai recunoaște aproape nimic din orașul natal care, între timp, s-a schimbat foarte mult.
De la Gyula până în Mittelstadt erau câteva sute de kilometri, dar pentru Excelența-Sa, sunt floare la ureche sau la butonieră, dar, nemaiavând casă în Mittelstadt, Paul este supărat, însă, Huberta Bekk apare și îi spune o poveste liniștitoare.
Cartea relatează și despre alte molime istorice, precum ciuma, cu cele patru episoade violente din Mittelstadt, în anii 1710, 1742, 1787 și 1813, cel mai mare având loc în anul 1710. În anul Domnului 1742 părea că a fost potopul cel mare și oamenii au prins să fugă din oraș. Anul 1754 a fost unul foarte roditor, dar apoi în multe gospodării s-au produs pagube mari. În anul 1787, an de boală, au murit 300 de suflete. În 1812 a dat foametea și oamenii se uscau ca lemnele și apoi au venit alți ani care au omorât și au distrus destine.
În final, cu fața spre prezent, naratorul povestește de Covid-19, boală care timp de doi ani a omorât sute și mii de oameni. Însuși Paul Bekk este declarat victimă a pandemiei, deși s-a stins din viață în mod natural. Singura care a venit la înmormântare din partea familiei a fost soția sa, Huberta – o întruchipare a destinului însuși.
În concluzie, cartea mi s-a părut super-interesantă și cu ajutorul ei am învățat lucruri noi despre trecut, de aceea pot să o recomand cu încredere!!!” (Răzvan Marincat, clasa a XI-a)
Nuvela „Huberta” de Marian Ilea, văzută prin ochii unor adolescenți (II)
