Share
„Memoria Atavică”, analiză de dr. Ioan Marchiș

„Memoria Atavică”, analiză de dr. Ioan Marchiș

Artistul plastic nu decupează și nu transmite prin opera sa mesaje (texte) verbale. El decupează din memoria noastră, cu ajutorul imaginarului, imagini și sentimente inedite, coborând până ȋn straturile ancestrale ale ființei iraționale, aducând de acolo din lumea instinctului energii pure, autentice, inedite, nealterate, atavice.

Cel puțin aceasta este tendința și voința curentelor moderne și postmoderne (recuperare a energiilor primordiale).

Mesajul plastic non-verbal umple Vidul Primordial (Noaptea Ȋnceputului )  unde materia se naște și este doar o forță, o mișcare, un vârtej, o vibrație. De aceea mesajele verbale vin doar din ,,istoricitate”, pe când cele non-verbale urcă din abisurile Primordialității.

Artistul plastic este un recuperator de memorie non-verbală. Nu există memorie fără limbaj. Cu atât mai mult, lumea pe care limbajul plastic o scoate la suprafață nu poate fi distilată ȋn cuvinte. Ea este energia sufletului animal, a sevelor vegetale, a memoriei pietrei, a geometriei mineralului, a ordinii cosmice. Ȋn corpul imaginarului există organe specializate pentru percepția atât a semnelor verbale cât și a celor non-verbale. Să nu subestimăm forța simbolurilor numai pentru că ele nu se pot verbaliza. Tot ce nu este strict verbal este profund emotional căci dincolo de explicația pe care o dă limba există comprehensiunea, ȋnțelegerea, și aceasta  ȋnseamnă cunoaștere cu inima, vibrație emoțională, iubire.

Forța limbajului non-verbal (pictura, sculptura, grafica, muzica, dansul etc.) asupra  imaginarului este uriașă căci numai ele (semnele non-verbale) sunt ȋncărcate cu emoție și trăiri nelimitate.

Dacă limbajul verbal este cel al rațiunii și al conștiinței construind la nivel mental memoria istorică și cea biografică, subconștientul nostru depozitează o memorie care nu se poate ,,distila”logic ȋntrucât este un limbaj non-verbal.

Unde nu există limbaj, nu există memorie, așa că subconștientul nu eliberează sub presiunea imaginarului un limbaj verbal și o memorie ,,citibilă” logic, ci o memorie a imaginii atavice.

Memoria atavică este memoria care stoarce energiile primitive și primare din subconștientul nostru (Eul ascuns) și transmite la suprafață uneori biologic, alteori imaginar vibrațiile și energiile regnurilor trecute prin evoluție până la minerala energie cosmică de la ȋnceputul lumii.

Ȋn acest context teoretic al discursului despre ,,memoria atavică” , vom ȋncerca să ȋncastrăm tendința plastică a celor zece sculptori ce formează grupul ,,ANDEZIT” : ILIE BOSTAN, VLAD CIOBANU, MAXIM DUMITRAŞ, PETRE VIRGIL MOGOŞANU, ANA-MARIA NEGARĀ, BOGDAN PELMUŞ, IOAN POP-VERETA, MARCEL STANCIU, FLORIN STREJAC, CONSTANTIN ŢȊNTEANU.

Sculptura lor nu se plasează ȋn universul fizic epidermic, ȋn figurarea unei lumi descriptive a suprafeței obiectului plastic ci se plasează ȋn anatomia non-vizibilului, se construiesc pe o memorie intuitivă, care coboară din imaginar.

Ȋn acest fel  sculptorul ecorsează vizibilul recognoscibil și face anatomia non-vizibilului, a emoțiilor pe care acesta le transportă ȋn realitate.

ILIE BOSTAN

Desprins dintr-o lume mitologică ȋn care imaginarul descătușează ,,animalele nocturne” create ȋn ,,illo tempore”, personajul ecvestru a sculptorului, ȋntipărește un cadru fantastic, ȋn care, călărețul și calul se sprijină amândoi pe cele două picioare subțiri ale omului, ȋntr-o declarație de răsturnare a gravitației  lumii reale și de ȋnserare ȋntr-un halou imaginar.

Fragmente din trupul unei balene sau al unui animal preistoric, stau aici pe soclu ca să emită nemaipomenitele sunete ,,neauzite” , aduse aici ȋn prezent din negura veacurilor prin eliberarea memoriei atavice ascunse ȋn subconștientul artistului. Nefiind recognoscibilă, forma ȋși strigă, ȋși urlă singurătatea cosmică ȋntr-un continuu vaiet metafizic.

VLAD CIOBANU

Lupta dintre organic și geometric creează formele fantastice ale unor instrumente de țesătorie, de urzeală a spațiului cu timpul. Cele două contrarii, rotundul și unghiularul, se ȋmbrățișează, se ȋncleștează, creează un nod imposibil de desfăcut producând un conflict spatial, o ancorare a formei ȋn ireal, obligând substanța să treacă ȋntr-o realitate epidermică  nedorită de materie dar ȋnfășurată ȋn placenta creativă a artistului.

MAXIM DUMITRAŞ

Aceeași temă  biblică a ,,Fiului Risipitor” coborât acum ȋn piatră ȋntr-o tânguire sisifică, perpetuă, de găsire și pierdere a sinelui, a miezului său. Personajul obiect se ȋntoarce ȋn sine să-și caute esența, ȋnsă nu găsește decât golul sonor de la ȋnceputul lumii și revine la suprafața sa zgâriindu-se pe față, smălțuindu-se ȋntr-o disperare a pierderii lăuntricului-albastru, abstract și infinit de adânc.

Sculpturile lui MAXIM DUMITRAŞ, sunt vase ale memoriei atavice, structuri ale sufletului, arhitecturi ale golului din centrul universului.

PETRE VIRGIL MOGOŞANU

Formele lui coboară din lumea imaginalului ȋn lumea imaginarului. Figura de piatră din fața oglinzii se curbează și-și ȋmbrățișează propria-i reflexie, ȋnnodându-se cu ea. O lucitoare formă se răsucește și devine clepsidră culcată printr-un vârtej imaginar, ȋncercând, prin miracol, să oprească timpul, scurgerea lui.

ANA – MARIA NEGARĀ

Un zbor lichid. O planetă eșuată ȋn lichidul amniotic al mării ȋnceputului. Un dram de polen alunecând ȋn plasma ovulului planetar. Un fluture coborât ȋn larvă și mai departe ȋn visul unui animal marin nocturn. O luptă a  granitului cu lumina ce-l dezvăluie și o spaimă de ȋncremenire a ei ȋn real.

BOGDAN PELMUŞ

O bucată spartă din ,,coloana infinitului”. Un ciob din stâlpul lumii prăbușit ȋnspre informa memoriei. Două suflete de piatră despărțite de o masa de piatră, ȋntr-o dramă ludică ca și cum s-ar rupe firul din suveica ȋmpietrită ȋn mâna țesătorului primordial.

Un sigiliu al morții spart și eliberat de obligația de a măsura timpul și iubirea . Un pecetar de piatră ȋngenunchiat și obligat să-și frângă verticalitatea.

IOAN POP-VERETA

Declarații carteziene ȋn piatră contrazise de nișe ascunse și strivite de greutatea unui acoperiș imaginar. Lucarne de piatră și lemn ca niște pâlnii de absorbit și măcinat lumina.

Grinzi de piatră ȋncovoiate de strângerea fatală a unei forme meteorice, cu radiații cubice, roiuri de forme vii ȋncă nenăscute pândind intrarea ȋntr-un cosmos imaginar.

Un colac de piatră ce asfixiază un cub, prea frumos, prea fericit, prea real ca să-i fie permisă existența perfect-geometrică, ȋntr-o lume a formelor haotice, ȋntr-o horă etern-entropică.

MARCEL STANCIU

Parcă izvorât din ,,clasicul” minimalism al sculptorului American Tony Smith, dar și ȋnrudit prin tendințele tradiției nordice, cu nodurile lui Mihai Olos, MARCEL STANCIU reușește să construiască -ferestre pătrate ȋn ferestre cubice, ochi de piatră ȋn ochi de piatră.

Oglindiri ale substanței ȋn neființa ei. Formele se luptă să abandoneze o simetrie care le trage din legitățile lumii vegetale. Le ȋndeamnă la o deformare ȋn care ,,ciobul”e mai important decât ȋntregul din care s-a spart dar care produce un vaiet interior, o metafizică tragică a spațiului pierdut și părăsit.

Formele cubice ale lui Marcel Stanciu, sunt veritabile ȋntoarceri la geometria primordială a mineralului, la starea de ȋmpietrire a timpului și spațiului infinit.

FLORIN STREJAC

Ieșirea din trup ȋntr-o construcție limitată de unghiuri drepte. O smulgere a mijlocului și o fixare a lui ȋntr-o formă comensurabilă, controlată de ochi. Conuri articulate cu himerice geometrii, imposibile, invitație la un nefrământat aluat al ȋnceputului. Fuga din regnul animal ȋn cel vegetal și mineral. Retragere ȋn memoria primă a emoției.

CONSTANTIN ŢȊNTEANU

Copaci răsturnați. Drumul de la memoria frunzei la memoria pietrei. De la coaja fotografiei la eternitatea esenței. Pe greutatea pietrei grele și tragice, sculptorul pune fragila ștampilă a clipei, a unei frunze banale care se așează pe spatele pietrei ca și cum ar fi spinarea unui animal preistoric. Un refuz al organicului și o căutare a unui organic-metaforic, exprimat ȋntr-o limbă plastică oximoronică.

*

Astfel, echipa de sculptori ,,ANDEZIT”creează sfere ce cuprind elemente ale realității descărnate de funcționalități și elemente imaginare, venite aici ȋn sfera formei artistice, atrase de dorul pătrunderii ȋn real. Aici ,,realul”se odihnește ȋn imaginar și fantastic iar imaginarul se odihnește ȋn real prin ȋntruparea tridimensională.

Dr. Ioan Marchiș


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu