Share
Editorialul de sâmbătă: Cartea de Artă (I): Marian Ilea – Mircea Bochiș, „Societatea de socializare din Medio-Monte”

Editorialul de sâmbătă: Cartea de Artă (I): Marian Ilea – Mircea Bochiș, „Societatea de socializare din Medio-Monte”

Marian Ilea – Mircea Bochiș, Societatea de socializare din Medio-Monte, Editura EUROTIP, Baia Mare, 2023, 113 p., I.S.B.N. 978-606-617-544-9 [ediție trilingvă, în limbile: română, Societatea de socializare din Medio-Monte. Piesă de teatru într-un act, pp. 9-23; engleză: Medio-Monte’s Socialisation Society. A single act play. Translated by Alexandru Ilea, pp. 24-39; franceză: La Société de Socialisation de Medio-Monte. Pièce de théâtre en un act. Traduction du roumain de Dominique Ilea, pp. 40-56; ilustrații color – reproduceri de lucrări de mail art/letter poems, autori nenominalizați, din portofoliul proiectului omonim, inițial și colecționat de Mircea Bochiș: pp. 10, 13-14, 17-18, 21-22, 25-26, 29-30, 33-34, 37-38, 41-42, 45-46, 49-50, 53-54, 57-111].

De ceva vreme încoace, ni se tot spune că românii citesc din ce în ce mai puțin. Astfel, în plin flagel pandemic covidian, eram anunțați – pe un ton aproape…victorios ! – cum că „Conform Eurostat, doar 6,2% din români citesc cărți. Suntem pe ultimul loc în Europa. Deci 94% dintre români nu citesc cărți.” [i]

Statistici diverse (extrase dintre nenumăratele, lansate pe piață de Eurostat) citate și comentate anul acesta de jurnalistul Petrișor Peiu cu ocazia Zilei Culturii Naționale (15 ianuarie 2023) , în gazeta online Qmagazine by Floriana Jucan, consemnează mai multe observații pline de interes: în planul larg al UE avem de constatat zgârgenia general europenă și, în context, meschinăria finanțării bugetare românești „(…) Cartea și emisiunile radio-TV sunt tratate destul de prost în întreaga Uniune (0,2% din PIB în medie), noi fiind pe ultimul nivel al clasamentului meschinăriei europene (doar 0,1% din PIB), pe aceeași treaptă cu bulgarii, grecii, portughezii și lituanienii. (…)”[ii];apoi, mai aflăm – cu deplină surpriză ! – faptul cum că noi, românii, am citi mai mult decât francezii…cu 3 minute pe zi !!!: „(…) surprinzător, cititorii de carte cei mai frugali sunt francezii, cu doar două minute alocate zilnic cititului dintr-o carte. În comparație cu ei, noi, împreună cu italienii și austriecii, părem o națiune de intelectuali, cu 5 minute/zilnic alocate cititului. (…) iar marii cititori ai continentului se află tocmai în nordul înghețat, cu estonienii campioni continentali (13 min/zilnic), urmați de polonezi și finlandezi (câte 12 min/zilnic) și de verii acestora din urmă din Câmpia Panonică ( 10 min/zilnic).[iii]; despre business-ul din industria europeană a cărții aflăm că: „(…) cum stă industria europeană privată (parțial subvenționată de stat) de profil. În Germania, editurile ajung la o cifră de afaceri impresionantă de peste 5 miliarde de euro, făcând din națiunea germană cea mai generoasă cu cheltuielile alocate pentru cumpărarea de cărți, la nivel de 2015. (…) În centrul Europei găsim trei țări cu populație medie (în jur de 10 milioane de oameni), Austria, Ungaria și Cehia, dar care cheltuie pe cărți între 100 și 200 de milioane de euro pe an, la fel ca grecii. (…) Ei bine, românii, o națiune de două ori mai mare, cu 20 de milioane de oameni în 2015, au un buget de două ori mai mic (între 50 și 100 de milioane de euro anual) destinat cumpărării de carte! Păcat de vorbele alea frumoase pe care le tot auzim de la politicieni și de la vedetele moderne ale țării… (…). Germania este campionul continentului și la numărul titlurilor noi publicate într-un cincinal (între 50 000 și 100 000), urmată de aceleași Franța, Italia, Spania și Polonia (cu 30-50 000 de titluri noi pe cincinal). Probabil datorită statutului de mare putere lingvistică a globului, britanicii publică peste 100 000 de noi titluri pe cincinal. În Ungaria se publică anual între 10 și 15 000 de noi titluri, mai mult decât la noi (între 5000 și 10 000 de noi titluri pe cincinal), deși suntem de două ori mai mulți (…). Dacă ne raportăm însă la mărimea populației, suntem printre ultimii europeni la numărul de titluri noi de cărți pe milionul de locuitori, titluri publicate în același cincinal de referință, cu mai puțin de 750 de noi titluri/milionul de locuitori (…).[sublinierile mele – T.A.]” [iv]

Ei bine !, eu unul am oareșce îndoieli față de unele dintre aceste măsurători cantitative… chiar vom fi fiind doar 6,24 de cititori de carte dintr-o sută de români ? …adică: 1.123.200 de „lectori”, din cei 18.000.000 trăitori în țară (lăsând deoparte – din nou ! – milioanele diasporeze) ???… Hhmmm… Cifra asta nu se „potrivește” nicidecum cu însumarea totalului celor 3. 843.000 „unități umane” despre care, măcar și numai bunul simț ne spune că, prin însăși natura statutului social și a profesiunilor lor musai că citesc măcar o carte pe an: elevii/studenții (3.475.000) + educatorii preuniversitari și universitari (237.000) + specialiști medicină umană (= 90.000 / din 57.000 doctori+16.000 dentiști+ 17.000 farmaciști) + specialiști din muzee și biblioteci (=4.000 / câte 2.000 în fiecare domeniu) + artiștii Uniunilor de creații de interes public (= 12.000 / 2.600 în Uniunea Scriitorilor + 400 în Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor + 3.000 în Ordinul Arhitecților + 6.000 în Uniunea Artiștilor Plastici) + avocați cu drept de practică (25.000 membrii ai Uniunii Naționale a Barourilor din România)… Și am lăsat deoparte categorii profesionale cu pondere restrânsă, ori de „de nișă” – dar care, de asemenea, presupun ca indispensabilitate profesională citirea, anuală, a măcar a unei cărți: medicii veterinari, agronomii, funcționarii publici, artiștii muzicali, lirici și folclorici, etc…

Habar nu am despre cum sunt organizate operațiunile și tehnicile culegerii acestor date statistice, dar știu sigur că cercurile mele de prieteni și de cunoștințe nu se numără niciodată printre grupurile „targhetate”… Ș-apoi, prea am sentimentul că „scorurile” lor seamănă izbitor cu scorurile „exitpol”-urilor electorale: una spun cifrele care ni se livrează în serile „zilelor de vot”, iar în diminețile „postelectorale” ne trezim cu alte procente și distribuiri…

*

Cum o fi – și cum n-o fi !, lăsând la o parte „desenul cartografierilor apocaliptice” pe care ni-l propun statisticile Eurostat-ului (majoritatea dintre ele – neîndoielnic corecte/adevărată), venim să propunem cititorilor noștri un domeniu editorial mai special, „de nișă” – cartea de artă – și o apariție editorială originală care, sperăm să contribuie la îmbunătățirea viitoarelor statistici românești la Eurostat (care s-ar cam cuveni să își rafineze instrumentele, tehnicile, ariile de investigare și înregistrare !): volumul „Societatea de socializare din Medio-Monte [proiect al Uniunii Europene]”, publicat la editura băimăreană Eurotip de doi creatori de frunte (și cetățeni de onoare) ai orașului Baia Sprie [Medio-Monte] – scriitorul Marian Ilea și artistul plastic Mircea Bochiș.

Este rodul editorial proaspăt al unei mai îndelungate colaborări creative între cei doi „mediomontiști” – desfășurat „în marja” sintetismului cultural „literar–vizual” căruia i se pot revendica rădăcini istorice ce se pierd în negurile vârstei de aur a simbolismului european, cu ale sale sinestezii exersate de Charles Baudelaire în Florile răului (1857) și teoretizate de Téodor de Wyzewa (1886)[v] în Arta wagneriană: pictura: „Lumea în care trăim, pe care o declarăm a fi reală, este practic o creaţie a sufletului [simţirii] nostru. Gândirea nu poate ieşi în afara ei însăşi; iar lucrurile pe care le consideră în afara ei sunt doar propriile sale idei. A vedea, a auzi înseamnă a crea aparenţe în propria interioritate, creând astfel Viaţa.(…) Însă nocivul obicei de a crea [mereu] aceleaşi lucruri ne-a făcut să pierdem fericita conştientizare a propriei noastre puteri creatoare; am considerat reale visurile cărora le-am dat naştere, precum şi acest sine lăuntric, limitat de obiectele de care depinde şi pe care l-am conceput. (…) Concomitent, fuseserăm sclavii lumii, iar înfăţişarea acestei lumi, de care ne-am legat interesele noastre, a încetat să ne mai ofere plăcere. Iar Viaţa pe care am zămislit-o – creând-o pentru a ne dărui plăcerea de a crea – şi-a pierdut caracterul originar. De aceea este necesar să o recreem; trebuie să construim, dincolo şi deasupra acestei lumi de mizere aparenţe uzuale, lumea sfântă a unei vieţi mai bune: mai bună, căci o putem realiza în mod premeditat, conştienţi că noi o facem. Aceasta este însăşi sarcina Artei. De unde, însă, să ia artistul elementele acestei vieţi superioare? Nu le poate afla altundeva decât în viaţa normală, în ceea ce numim Realitate. Aceasta înseamnă că artistul, precum şi cei cărora el doreşte să le comunice viaţa pe care o creează, nu pot să înalţe în sufletele lor o operă de artă vie, ca rezultat a ceea ce gândirea lor naşte în mod obişnuit, decât dacă ea se înfăţişează pe sine sub aspectul determinărilor prin care aceştia au perceput întotdeauna viaţa. Ceea ce explică, astfel, necesitatea realismului în artă; nu un realism ce transcrie – fără vreo altă finalitate – sterilele aparenţe pe care le credem reale, ci un realism artistic ce smulge aceste aparenţe din falsa realitate a intereselor în care le percepem, pentru a le transporta în realitatea superioară a vieţii dezinteresate. (…) [sublinierile mele – T.A.]”[vi] Cele subliniate mai sus îmi par a condensa/concentra reperele și referințele care fundamentează substanța postmodernă a demersului editorial întreprins de ambii autori.

Altminteri, ceea ce ne oferă mediomontiștii noștri este o veritabilă carte bibliofilă, adică de colecție. O carte deopotrivă experiment literar-plastic/vizual (pictural; prin reproducerile color ale pieselor de artă poștală / mail art / letter poem-ele „povocate și colecționate” de Mircea Bochiș) și album de artă. (Apropos de mai sus evocata durată a lecturărilor, comensurate de Eurostat: am experimentat, cu cronometrul pe birou, timpul util, necesar mie, pentru o lectură moderat–intensivă a volumului = textele în versiunea românească și, respetiv, ilustrațiile… mi-au ieșit 187 de minute, adică binișor peste trei ceasuri de experiență lecturărească captivantă… așadar – aviz viitorilor posesori ai acestei cărți de colecție: lectura responsabilă s-ar cuveni să împingă cele 5 minute înregistrate, cândva, de Eurostat, înspre limita unui adevărat record U.E. ! / măcar așa, am avea și noi un record statistic european pozitiv – firește, cu condiția ca Eurostat să izbutească să ne înregistreze și să ne consemneze performanța !…).

O „carte obiect[vii] îi spune Mircea Bochiș într-un fel de predoslovenie sui generis, în care prefațează și explicitează atât piesa de teatru scurt a lui Marian Ilea, cât și letter poemele ilustratoare: „Marian Ilea deschide, prin modul de abordare a subiectelor, noi căi pentru piesele de teatru, pentru că eliminp tot ce este mișcare fizică pe scenă, permițând doar mișcarea ideilor, asigurând astfel un transfer perfect între mințile celor are sunt în sală. Piesele lui Marian Ilea sunt scurte, nu necesită decoruri, aproape că nu necesită actori, sunt dialoguri între 3 până la 5 personaje, care la început pot să dea impresia unui dialog al absurdului, un dialog care nu are început, cum, de altfel, nu are nici sfârșit (…) Piesa (dialogul) poate să aibă loc la fel de bine pe stradă, în piața de alimente, pe câmp, pe plajă sau oriunde există încă viață pe pământ. Ceea ce aduce nou Marian Ilea ca propunere pentru noile forme de teatru este exact eliminarea acelui consum fizic exacerbat făcut de actori în încercarea inutilă de a te obliga, prin mișcarea scenică și chiar a scenei, să accepți un punct de vedere prestabilit de autor. Marian Ilea nu te obligă la nimic, îți asigură doar un dialog (…). Toate cele enumerate mai sus m-au determinat să coparticip la acest fenomen declanșat de Marian Ilea cu două proiecte culturale care sunt concepute ca o continuare a piesei lui – unul de film experimental care traduce în limbaj video frumusețea dialogului dintre personajele piesei și unul de LETTER POEM, care, de fapt, ilustrează prin limbaj grafic ceea ce Marian Ilea ne propune prin dialog. LETTER POEM-ul nu este altceva decât o banală scrisoare care, prin intervenția artistului asupra ei, devine operă de artă cu caracter de unicat. Am invitat astfel artiști din lumea întreagă să-și aleagă un fragment pe care îl preșuiesc din piesa lui Marian Ilea și să-l scrie direct pe plic, iar apoi să facă o ilustrație a fragmentului tot pe plic (…) Am inversat puțin lucrurile, în sensul că mesajul care de obicei se află în interiorul plicului acum este afară și din secret a devenit public,, făcând astfel ca piesa de teatru să înceapă să fie jucată din momentul în care primul artisti din lume a depus plicul la oficiul poștal, primul spectator fiind oficiantul poștal. Este, evident, una dintre formele de artă contemporană bazată și adaptată la o operă existentă (…) LETTER POEMELE sosite rescriu piesa în limgaj grafic, păstrând textul neschimbat, având, în același timp și rolul de ilustrație – evident, un alt fel de ilustrație decât cele cu care am fost obișnuiți până acum. (…)” .

Privind-o din perspectiva explicativă trasată mai sus, cartea bibliofilă publicată acum de mediomontiștii Marian Ilea și Mircea Bochiș îndeplinește și rolul de a finaliza/împlini ciclul creativ al metaproiectului lor literar–vizual «Societatea de socializare din Medio-Monte [proiect al Uniunii Europene]» pe care urmează să îl conserve și tezaurizeze, întru posteritate, pe rafturile bibliotecilor publice unde (este de sperat să ajungă), precum și în bibliotecile private ale viitorilor posesori, cumpărători și lectori, care sunt invitați să participe la ceremonia de lansare a volumului, care se va desfășura joi, 8 iunie a.c., la Casa de Cultură din Medio-Monte [Baia Sprie], orele 13:00.

La final, cuvinte de apreciere pentru calitatea deosebită a execuției tipografice asigurată la tipografia și editura băimăreană EUROTIP, al cărui colectiv binemerită felicitări pentru contribuția majoră la valoarea bibliofilă a publicației.

Glosar de termeni

spre uzul celor 93,76% de români identificați de Eurostat că nu au citit nici o carte în cincinalul 2010-2015 (însoțit de cetățenescul îndemn: …puneți mîna pe cărți !)

BIBLIOFIL, -Ă,  bibliofili, –e. s[ubstantiv].m[asculin]. și f[eminin]. Iubitor și colecționar de cărți rare și prețioase. ◊ (Adjectival) Ediție bibliofilă = carte rară, frumoasă, prețioasă, editată în condiții grafice deosebite, ediție de lux. (…) – din fr. bibliophile” cf. DEX 2012, p. 101.

letter poems = „Poeziile epistolare, din latinescul „epistula” pentru „scrisoare”, sunt, la modul propriu, poezii care se citesc ca scrisori. Ca poeme de adresare directă, ele pot fi intime și colocviale, sau formale și măsurate. Subiectul poate varia de la o investigație filozofică la o declarație de dragoste până la o listă de comisioane, iar epistolele pot lua orice formă, de la cuplete eroice la versuri libere.” – cf. https://poets.org/glossary/epistolary-poem, accesat la 1 iunie 2023.

MAIL-ART. Artă a corespondenței cuprinzând diferite forme de creații originale, pe suportul diferitelor obiecte poștale – plicuri, scrisori, telegrame, cărți poștale, publicații. Primul val al avangardismului european –dadaismul*, futurismul* –ce marchează înceoutul secolului al XX-lea (1910) a înregistrat manifestări sporadice puse în cirulație prin intermediul poștei. Constituirea acestei forme de expresie–comunicație ca mișcare coerentă, bazată pe un program elaborat, pe un suport teoretic al artei ca formăde comunicare, aparține celei de-a doua jumătăți a secolului [al XX-lea] (anii ’50-’60). Ray Johnson formulează The New York Correspondence School, Yves Klein* și Ben Vautier (aaparținând de Nouveau Réalisme), membrii grupului Gurai* (1955) fondează, în fapt, mișcarea ce cunoaște o mare extensie în deceniile următoare, contribuind la aventura imaginii contemporane, la noile forme ale implicării artei în cea mai stringentă realitate. (…) Mail Art, care la debutul său era o formă de dinamitare a unui sistem de obișnuință cu constrângerile, a devenit în ultimele decenii un mod renăscut de circulație a imaginii, al cărui scop este, într-o epocă obsedată de informați și de comunicare, una dintre modalitățile manifestării libertății, a legăturilor peste frontierele culturale și politice. Mail Art este o formă de implicare a artei în existență, o chemare pentru diverse nivele ale populației la creativitate și expresie, o cale de depășire a premiselor pur estetice, în favoarea unei angajări directe în textura realității. Ne aflăm în fața uneia dintre modalitățile solide – și credibile – de democratizare a gestului artistic,și de extremă difuzare a informației artistice.” – cf. Constantin Prut,  Dicționar de artă modernă și contemporană, Editura U

[i] Cf. https://republica.ro/romanii-citesc-cele-mai-putine-carti-dintre-tarile-ue-si-consuma-de-5-ori-mai-putin-sapun-daca-stai-pe, accesat la 27.05.2023

[ii] Cf. https://www.qmagazine.ro/iua-culturii-romanii-citesc-mai-mult-decat-francezii-pe-zi, accesat la 27.05.2023

[iii] Ibidem, accesat la 27.05.2023

[iv] Ibidem, accesat la 27.05.2023

[v] Téodor Wyzewa (1862-1917) a fost polonez din naştere, însă a activat la Paris ca teoretician şi critic de frunte al mişcării simboliste, apropiat al lui Mallarmée. Eseurile sale anticipează dezvoltarea artei abstracte şi a teoriilor formaliste de mai târziu. Printre temele tipic simboliste care se vor repeta [vor deveni remanente] în teoriile moderniste de mai târziu sunt cele potrivit cărora arta este mijlocul de acces către „realitatea mai înaltă [elevată] a unei vieţi dezinteresate” şi, respectiv, credinţa (wagneriană) în posibilitatea fuziunii dintre diversele arte. Publicat sub titlul „L’Art wagnérien: la peinture” în [volumul] Nos maîtres, Paris, 1897, pp. 11-26, pe baza unei variante mai timpurii publicate în mai, 1886, în La revue wagnérienne, revistă la editarea căreia autorul a colaborat intens.

[vi] Traducere după Charles Harrison, Paul Wood, Jason Gainer [ed], Art în Theory 1815–1900. An Anhology of Changing Ideas, Blackwell Publishers,  Oxford – Malden (Mass)., p. 231.

[vii] Marian Ilea, Mirceaa Bochiș, Societatea de socializare din Medio-Monte, Editura Eurotip, Baia Mare, 2023, p.7.

Dr. Tiberiu ALEXA

Citește și

Editorialul de sâmbătă: DEX–ul, sexul şi cultura la românii din post–tranziţie (XI)


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu